Meteorologii anunţă o nouă săptămână cu ploi în toată ţara

Meteorologii anunţă o nouă săptămână cu ploi în toată ţara

În Banat, în prima zi a săptămânii (5 mai), temperatura se va situa sub mediile climatologice, cu valori maxime în jur de 18 grade Celsius şi minime de 4-5 grade. 

În intervalul 7-12 mai, vremea se va încălzi la nivelul regiunii, cu maxime între 20-24 de grade, iar minimele vor tinde spre o medie regională de 11 grade, arată prognoza meteo, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În a doua săptămână a intervalului, temperaturile vor fi apropiate de nivelul normal al perioadei, cu o medie a valorilor maxime de 22-24 de grade şi cu o temperatură minimă de 11 grade.

În primele 3 zile ale intervalului, va ploua izolat, iar în data de 8 mai, trecător, vor fi averse slabe. După data de 12 mai, creşte probabilitatea de ploi locale, posibil însemnate cantitativ.

În Crişana, vremea va fi răcoroasă pe 5 mai, apoi, până pe data de 12 mai, temperatura va creşte, dar vor fi mici variaţii de la o zi la alta. Astfel, de la o medie regională a temperaturilor din timpul zilei de aproximativ 17 grade Celsius, în restul săptămânii se vor atinge maxime între 20-24 de grade. Cele mai calde zile vor fi 9 şi 10 mai.

Media minimelor termice va fi de 4-6 grade Celsius în primele două nopţi şi va creşte până la o valoare de aproximativ 11 grade spre finalul săptămânii. Săptămâna viitoare, regimul termic se va stabiliza în jurul unei medii de maximum 22 de grade Celsius şi minime de 10-12 grade.

Ploi slabe de scurtă durată sunt posibile în data de 8 mai, iar după 12 mai sunt estimate ploi în fiecare zi, fiind posibile şi cantităţi de apă însemnate, îndeosebi în timpul după-amiezelor.

În Transilvania va ploua mai mult în a doua săptămână

În Transilvania, în primele două zile ale acestei săptămâni, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, cu maxime de 14-16 grade şi minime de 2-3 grade Celsius.

În zonele depresionare din estul regiunii sunt posibile valori uşor negative şi izolat se va produce brumă. Intervalul 7-18 mai va fi caracterizat de un regim termic apropiat de cel normal pentru această perioadă din luna mai. Astfel maxileme vor fi de 19-21 de grade, iar pe parcursul nopţilor temperatura se va situa, în general, între 6-8 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi scăzută până pe data de 11 mai, dar va creşte în a doua săptămână. Astfel, săptămâna viitoare, în timpul după-amiezelor, vor fi ploi sub formă de aversă şi izolat cantităţi de apă mai însemnate.

În Maramureş, la începutul primei săptămâni, valorile termice vor fi sub mediile caracteristice perioadei, cu maxime de 14-16 grade şi minime ce pot scădea până spre 1-2 grade Celsius. Între 8-11 mai, vremea se va încălzi, cu temperaturi în timpul zilei de 22 de grade. Între 11-12 mai, maximele vor fi în scădere uşoară spre 20 de grade. Până la finalul intervalului, maximele termice se vor situa în jurul a 22 de grade, iar minimele vor fi de 8-9 grade, aceste valori fiind apropiate de normalul climatologic.

Ploi în general slabe cantitativ sunt posibile în data de 8 mai, iar începând cu 12 mai şi până la finalul intervalului vor fi averse, posibil însemnate cantitativ, în special în timpul după-amiezelor.

Vremea se va încălzi treptat în Moldova

În Moldova, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată şi se va trece de la maxime de 12-13 grade Celsius, la 22 de grade în data de 9 mai, iar minimele termice vor creşte de la o medie de 3 grade în prima noapte, spre 10 grade în data de 11 mai. Apoi, până la sfârşitul celei de-a doua saptămâni, se estimează maxime de aproximativ 23 de grade în cele mai calde zile şi minime de 10-12 grade.

Luni, va mai ploua slab, apoi până pe data de 10 mai probabilitatea de apariţie a ploilor va fi redusă. În zilele de 11 şi 12 mai şi din nou după data de 14 mai sunt estimate averse, posibil mai însemnate cantitativ.

În Dobrogea, valorile termice din timpul zilei vor creşte treptat până în data de 9 mai, când media regională a acestora va fi de 20 de grade. În data de 10 mai este posibilă o scădere de 2-3 grade a maximelor, după care valorile de temperatură vor creşte din nou spre o medie de 22 de grade.

În intervalul 6-8 mai, nopţile vor fi relativ răcoroase, cu valori minime, la nivelul regiunii, de aproximativ 6 grade, în timp ce în restul intervalului nu vor coborî, în medie, sub 11 grade Celsius.

În prima zi a săptămânii vor mai fi ploi de scurtă durată, apoi până pe data de 9 mai, ploile vor fi absente. Probabilitatea pentru averse va creşte îndeosebi în zilele de 10, 11 şi 15 mai.

Temperaturi medii de 22 de grade, în Muntenia

În Muntenia, în prima săptămână, temperatura va tinde să crească, dar primele două zile vor fi răcoroase, cu maxime de 14-15 grade şi minime medii de 5-6 grade. Până în data de 9 mai, regimul termic se va apropia de cel normal pentru prima decadă a lunii mai, însemnând maxime ce vor tinde spre o medie de 22 de grade şi minime în jurul a 10 grade Celsius.

După această dată, variaţiile termice vor fi reduse de la o zi la alta, însă, în cele mai calde zile, media regională poate urca spre 24 de grade, iar în timpul nopţilor temperatura nu va scădea sub 11 grade.

În cursul zilei de 5 mai, temporar va ploua, iar cantităţile de apă mai pot fi însemnate. Probabilitatea pentru ploi locale, sub formă de aversă, va creşte din nou după data de 10 mai.

În Oltenia, în primele două zile, regimul termic se va situa sub cel normal, însă, valorile de temperatură vor fi în creştere uşoară şi treptată până în data de 10 mai, când maximele vor tinde spre 22-23 de grade Celsius, iar media minimelor va fi de 10-12 grade.

În a doua săptămână a intervalului, temperatura nu va avea variaţii semnificative de la o zi la alta, astfel că mediile maximelor vor fi cuprinse între 21-23 de grade, în timp ce minimele vor fi în medie de 11-12 grade.

În cursul zilei de 5 mai, va ploua temporar. În intervalul 6-10 mai sunt posibile ploi de scurtă durată, izolat şi trecător. După data de 11 mai probabilitatea pentru ploi locale sub formă de aversă va creşte şi, mai ales în zonele de deal, cantităţile de apă pot fi însemnate.

Temperaturi scăzute la Munte

La Munte, vremea va fi răcoroasă în primele două zile ale intervalului, cu o medie a maximelor de 6-8 grade şi minime ce vor avea o medie de 0 grade, chiar uşor negativă marţi dimineaţa, când vor fi -2 grade Celsius.

Ulterior, temperatura va creşte, astfel încât pe 10 mai se va ajunge la temperaturi maxime de 12 grade şi minime de 5 grade, în medie. Între 11-13 mai, pe fondul accentuării instabilităţii atmosferice, valorile din timpul zilei vor scădea până la 2-3 grade, iar pe timpul nopţilor se va înregistra minime de 5-6 grade.

În data de 5 mai va mai ploua, iar în Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului izolat mai pot să cadă cantităţi de apă însemnate. În intervalul 6-8 mai, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar ulterior instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Cantităţi de apă însemnate sunt posibile în special în zilele de 11 şi 12 mai şi după data de 14 mai.


Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”