METEO Cod roşu de furtună şi ploi torenţiale. Unde face prăpăd vremea rea

METEO Cod roşu de furtună şi ploi torenţiale. Unde face prăpăd vremea rea

Conform meteorologilor, avertizarea este valabilă până la ora 9.00 şi vizează localităţile Mihăileşti, Ghimpaţi, Ogrezeni, Crevedia Mare, Buturugeni, Bucşani, Letca Nouă, Singureni, Grădinari, Clejani, Mârşa, Iepureşti şi Bulbucata din judeţul Giurgiu. Sub cod roşu de furtună se află, până la aceeaşi oră, şi localităţile Videle, Orbeasca, Botoroaga, Călineşti, Blejeşti, Vârtoape, Trivalea-Moşteni, Gălăteni, Băbăiţa, Mereni, Olteni, Vedea, Frăsinet, Rădoieşti, Cosmeşti, Talpa, Scurtu Mare, Drăgăneşti de Vede, Drăcşenei, Săceni, Moşteni, Necşeşti, Purani, Sfinţeşti şi Crevenicu din judeţul Teleorman.

Astfel, conform ANM, în aceste zone se vor semnala „averse torenţiale ce vor acumula peste 50 l/mp şi frecvente descărcări electrice.

În acelaşi timp, până joi, la ora 12.00, Teleorman şi Giurgiu, alături de Bucureşti şi alte 19 judeţe din nordul, centrul şi sudul ţării sunt vizate de o avertizare cod portocaliu de ploi şi vijelii însoţite de descărcări electrice şi grindină. Rafalele vor depăşi 80 km/h, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 35-40 l/mp şi pe arii restrânse 50-80 l/mp”, transmite ANM.

Furtuni şi ploi în majoritatea regiunilor FOTO meteoromania.ro

În alte 16 judeţe, anunţă ANM, a fost emisă o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, tot până joi la ora 12.00.

Nici Capitala nu este ocolită de fenomene extreme, unde se vor semnala ploi şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă în medie de 10-15 l/mp; în unele cartiere se pot depăşi 30-35 l/mp. În cursul nopţii de miercuri spre joi, temperatura minimă a fost de 18-20 de grade, iar în această dimineaţă, temperatura a fost de 18 grade Celsius.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

2 „Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni"

3 Răsturnare de situație în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

4 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989

5 Fraților, pe ăștia nu-i mai satură nimic?