Valea Leucii din Munții Apuseni este explorată în căutarea metalelor viitorului, nichel și cobalt, resurse naturale valoroase ignorate de regimul comunist în deceniile în care în aceeași regiune izolată funcționau marile mine de uraniu.

Valea Leucii din Munții Bihorului a păstrat rămășițele fostelor mine de uraniu care au împânzit ținutul izolat al Apusenilor începând din anii ‘50.

Exploatările miniere au fost închise, iar în urma lor au rămas halde de steril, galerii abandonate și un „cimitir de vagonete” (video: Serviciul de voluntariat montan - Facebook ), devenit atracție a pasionaților de drumeții montane. Tot aici, turiștii găsesc Cascada Dibarț și cătunul Bâlc - o veche așezare de mineri, rămasă aproape pustie.

În aceeași zonă izolată, cercetările geologice indică prezența unor resurse valoroase de cobalt și nichel — metale considerate esențiale pentru industriile viitorului. După decenii în care au fost trecute cu vederea, aceste zăcăminte ar putea readuce Valea Leucii în centrul atenției.

Minele din Munții Apuseni, închise treptat după 1990

Cele mai multe mine din Munții Apuseni au fost închise începând din anii 1990, după decenii și chiar secole de activitate. Cauzele care au dus oprirea lor au fost complexe. Numeroase exploatări funcționau artificial, cu costuri ridicate și pierderi care nu mai puteau fi susținute de statul român.

Numărul angajaților lor a scăzut treptat, la fel și al specialiștilor din minerit, iar tehnologia și resursele folosite în comunism își arătau tot mai accentuat limitele și lipsurile.

Dificultatea lucrărilor, epuizarea unor zăcăminte, lipsa unei piețe de desfacere pentru minereurile scoase cu mari greutăți din adâncurile munților, birocrația și problemele de mediu au contribuit și ele la declinul mineritului, o industrie de tradiție din regiunea Apusenilor. Minele de aur, argint, minereuri complexe, uraniu și alte metale prețioase și rare au fost închise treptat până la mijlocul anilor 2000, iar puține exploatări mai funcționează în prezent.

„În ultimii 30 de ani țara noastră a trecut printr-o amplă restructurare industrială, care a condus la scăderea producţiei interne şi închiderea operaţională a majorităţii minelor nerentabile cu pierderea locurilor de muncă, a generat efecte economico – sociale şi a lăsat în urmă o poluare istorică a mediului, cu afectarea calității vieţii locuitorilor din zonele miniere”, arată „ Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice - orizont 2035 ”, publicată de Ministerul Economiei.

Declinul minier a afectat așezările din Apuseni

În jurul vechilor mine din Apuseni, numeroase localități au fost afectate de declinul economic, de scăderea și de îmbătrânirea populației, în timp ce unii localnici au rămas pradă nostalgiei trecutului minier.

El este vizibil acum prin „vestigiile” sale: blocuri muncitorești părăsite, clădiri miniere ruinate, instalații uriașe de beton solitare, galerii și puțuri vechi astupate, pârâuri tulburi de mină, lipsite de viață, foste drumuri industriale care se înfundă în păduri spre locuri din munți, unde haldele de steril au rămas cicatrici pe pământul acoperit de vegetație.

După închiderea minelor din Munții Apuseni, ținutul bogat în resurse naturale a continuat să fie cercetat în căutarea zăcămintelor valoroase, iar în mai multe zone, ca Rovina și Certej (județul Hunedoara) și Roșia Montană (județul Alba) au fost conturate noi perimetre miniere, bogate în aur, argint și cupru.

Valea Leucii, scormonită în căutarea metalelor prețioase

În sudul județului Bihor, la circa 90 de kilometri de Oradea, o companie canadiană (Leading Edge Materials) pregătește un nou proiect care vizează în prezent explorarea zăcămintelor metalice de cobalt, nichel și sulfuri polimetalice din vechea regiune minieră Băiței Bihorului - locul fostelor mari mine de uraniu din comunism.

„Obiectivul activităţilor de explorare geologică îl constituite un mix de minereuri de tipul mineralizațiilor cucobalt, nichel și sulfuri polimetalice, care nu au făcut parte, în trecut, din tematica activităţilor de explorare/exploatare, decât tangențial tangențial, care, însă, chiar dacă au fost evidențiate sau cunoscute la data respectivă, nu au intrat la momentul respectiv în sfera de interes economic pentru valorificare. Categoriile de substanţe minerale care vor face obiectul lucrărilor de explorare geologică complexă sunt minereuri pentametalice (U+Co+Ni+Bi+ As (+/-Au) și minereuri polimetalice Cu+Pb+Zn”, se arată în proiectul de explorare de pe Valea Leucii, depus în 2024, de Lem Resources (subsidiara companiei canadiene) la Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Uraniul este un element radioactiv, folosit în producția de energie nucleară, cobaltul și nichelul sunt esențiale pentru baterii litiu-ion, iar bismutul este un metal folosit în industria medicală și ca înlocuitor ecologic pentru plumb. Arsenul este un element toxic, prezent în astfel de zăcăminte.

Cercetările geologice vor cuprinde un perimetru de 25 de kilometri pătrați și se vor întinde pe cinci ani. Unul dintre locurile vizate, în principal, de activitățile de explorare este Valea Leucii din Munții Apuseni, un ținut izolat, împărțit între județele Alba, Arad și Bihor și apropiat de județul Hunedoara. Zona greu accesibilă se află la câțiva kilometri de fostele mine de uraniu de la Băița Plai, intens exploatate sub conducerea sovieticilor în anii ‘50.

„Licența de explorare a fost solicitată în scopul extinderii indiciilor de mineralizații polimetalice, de cobalt și nichel de concentrație ridicată, obținute în urma unor activități de prospecțiune anterioare desfășurate în aceeași zonă. Proiectul are un potențial excelent de a contribui la asigurarea unui lanț de aprovizionare sigur și durabil cu materii prime esențiale pentru baterii, direct din cadrul Uniunii Europene”, arată site-ul Leadingedgematerials.com

Zăcăminte prețioase în Munții Bihorului

Compania canadiană amintește că în 2018 a inițiat un parteneriat cu societatea mixtă LEM Resources SRL (LEM România), pentru explorarea zăcămintelor bogate în nichel și cobalt din zona minieră istorică. În zonele apropiate, alte perimetre miniere au reintrat în activitate.

„În interiorul zonei licențiate, există un volum semnificativ de lucrări miniere istorice, inclusiv o fostă mină subterană importantă de uraniu, care și-a încheiat activitatea în anii 1990. La aproximativ 15 kilometri nord-vest de perimetrul licenței, partenerul local din cadrul joint-venture-ului operează o mină de dolomit de înaltă calitate – Mina Băița Skarn – cu o istorie de extracție a unor metale precum Cu, Mo, Bi (bismut), Au, Ag, Zn, Pb și W (wolfram). De asemenea, compania britanică Vast Resources a reluat exploatarea la mina polimetalică Băița Plai în 2020, situată la aproximativ 9 kilometri nord-vest de licență”, informează canadienii.

Cobaltul și nichelul, trecute cu vederea în trecut

Zeci de kilometri de galerii sunt dezvoltate în zona acoperită de licență, fiind construite în trecut pentru exploatarea uraniului din roci carbonatice.

„Aici au fost descoperite și minereuri de cobalt și nichel, care au fost ignorate, deoarece divizia responsabilă a sectorului minier de stat din România în anii 1960 –1990 se concentra doar pe ceea ce atunci se numea „metale strategice”, iar cobaltul și nichelul nu erau incluse”, arată compania canadiană.

În prezent, cobaltul și nichelul sunt considerate esențiale pentru tranziția energetică și dezvoltarea tehnologiilor moderne. Sunt utilizate în principal în fabricarea bateriilor litiu-ion, pentru vehiculele electrice și stocarea energiei.

În unele galerii redeschise din perimetrul cercetat au fost descoperite minereuri de cobalt-nichel-aur de calitate ridicată și mineralizații de cupru-zinc-plumb-argint.

„Rezultatele din Galeria 7 sunt remarcabile, incluzând 6,7 la sută cobalt, 29,7 la sută nichel și 15,65 g/tonă aur, cu aproximativ jumătate dintre probele cioplite depășind 0,44 la sută echivalent nichel”, arată canadienii.

Specialiștii vor continua forajele, 52 potrivit proiectului depus la ANPM, și cercetările vechilor galerii și halde cel puțin până în anul 2027.

Povestea uraniului a început în Munții Bihorului

În anul 1952, în Munții Bihorului, la Băița, localitate aflată la circa 15 kilometri de Valea Leucii, a fost deschisă prima mină de uraniu din România, un moment care a marcat istoria regiunii cu o bogată tradiție minieră.

În locul unor mici sate din împrejurimi, au fost construite trei orășele muncitorești: Nucet, Vașcău și Ștei, care, în doar câțiva ani, au ajuns să adăpostească împreună aproape 30.000 de oameni.

„După sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în zonă şi-au făcut apariţia specialişti ruşi, pregătind o exploatare masivă şi intensă a zăcămintelor de la Băiţa. Societatea Sovrom Kvartit lucra 24 de ore din 24 cu un efectiv de 50.000 – 55.000 de salariaţi”, informa Primăria orașului Nucet (video).

Orașul Ștei a fost ridicat de la zero, după planuri sovietice. Pe un teren de peste 80 de hectare au fost construite cvartale, bulevarde largi, blocuri, școli, cinematografe și un palat administrativ. Orașul a fost gândit pentru a găzdui până la 10.000 de persoane, în special ingineri și militari sovietici, dar și români.

Înainte de sosirea sovieticilor, Nucet era un sat cu aproximativ 800 de locuitori. Oamenii trăiau din mineritul tradițional, exploatând resurse metalice ca bismutul și molibdenul. Și Vașcău a fost transformat din sat în oraș pentru a contribui la forța de muncă necesară exploatării uraniului.

În timpul războiului, zona a fost administrată de compania germană Europetrol, care, potrivit unor surse, ar fi descoperit și un important zăcământ de uraniu. După 1946, mina Băița Plai a fost naționalizată și integrată în Sovrom Uraniu, o companie româno-sovietică care a militarizat complet activitatea minieră. Terenurile agricole au fost expropriate, iar pe ele au fost ridicate rapid colonii muncitorești.

Uraniu exploatat în carieră deschisă

Zăcământul de la Băița era considerat unul dintre cele mai mari din lume. Exploatarea a fost intensă și plină de riscuri. Muncitorii lucrau în condiții dure, sub stricta supraveghere a soldaților sovietici.

„S-a exploatat în carieră deschisă, într-un ritm ameţitor, probabil pe vremea aceea apărând şi expresia “oricând din munţi el face-o vale”. Într-adevăr, începând de la trei kilometri de Băiţa Plai, e vizibilă ilustrarea materială a acestei expresii. S-a lucrat cu soldaţi, deţinuţi politici şi ţărani din Apuseni, uluiţi de salariile oferite. În ce măsură ştiau ei cu ce substanţă periculoasă lucrează? E greu de spus”, arăta un document al Federaţiei Naţionale de Mine şi Energie.

Mai târziu, exploatarea minieră s-a mutat în subteran, iar galeriile miniere de la Avram Iancu au ajuns să formeze o rețea de aproape 100 de kilometri, întinsă pe trei județe: Bihor, Alba și Arad. Minereul era transportat de la Băița Plai la Ștei pe o cale ferată cu ecartament îngust, cunoscută local sub numele de „trăienuț”.

De la Ștei, era măcinat și încărcat în trenuri care plecau, în anii ’50, spre destinații necunoscute din URSS. După plecarea sovieticilor, care au exploatat cele mai importante resurse de uraniu din România, minele din Apuseni au fost preluate de statul român. Au mai funcționat până în anii ‘90.