Messi, înapoi la Barcelona!

Messi, înapoi la Barcelona!

Contractul lui Messi cu PSG se încheie la finalul acestui sezon. Astfel, conform sursei citate, atacantul sud-american şi-a dat acordul să îmbrace din nou tricoul blau-grana începând din vara lui 2023.

Chiar dacă se confruntă cu mari probleme financiare, Barcelona ar putea să satisfacă pretenţiile superstarului argentinian după ce şi-a scos la vânzare drepturile TV din următorii 25 de ani.

Lionel Messi a scris istorie în cei 20 de ani petrecuţi la Barcelona: a marcat 672 de goluri în 778 de meciuri. El a părăsit clubul în lacrimi şi de atunci presa din Spania a scris în repetate rânduri despre o posibilă revenire a sa.

Preşedintele Barcelonei, Joan Laporta, a declarat în repetate rânduri că gruparea catalană fost nevoită să renunţe la ”cel mai bun jucător din istoria Barcelonei, Lionel Messi, pentru a salva clubul”, însă că face tot posibilul să-l readucă înapoi: ”Am făcut ce a trebuit să fac şi am pus clubul înaintea celui mai bun jucător in istorie. Îl cunosc pe Messi de când era copil şi îl iubesc. Simt că îi sunt dator moral. Este cel mai bun jucător din istoria clubului şi voi face tot ce pot să poată avea cel mai frumos final de carieră în tricoul Barcelonei. Mi-ar plăcea să îl aduc înapoi. Nu va fi uşor, dar cred că dacă avem o strategie bună putem reuşi. O lungă perioadă plină de reuşite el a fost liderul nostru. El a fost cel care îi bucura pe suporterii noştri. Vom da totul ca Messi să îşi încheie cariera la Barcelona”, a declarat Joan Laporta.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!