Naty Dănilă Popescu, o lipoveancă născută şi crescută într-un sat din Delta Dunării, a transmis public cum a perceput ea primirea românilor care au fost opriţi la Vama Nădlac.

Postarea integrală:

„Scrisesem zilele trecute, translatând cuvintele psihologului Raffaele Morelli, că într-o situație ca cea de astăzi ar trebui mai degrabă să rămânem uniți și solidari și să vedem ce putem învăța din aceasta experiență in loc să căutăm vinovații. Oamenii au dat like si share și au trecut mai departe. Se pare că, din nou, la capitolul teorie nu ne bate nimeni, la practică mai avem de lucrat.

Colcăie Facebook-ul cu imaginile românilor de la vama Nădlac ce încearcă să intre in țară. Primul meu gând a fost "băi, sunt nebuni?" Am început să citesc diferite articole, opinii și comentarii. M-am îngrozit de ceea ce am citit în comentariile oamenilor de mi-a venit să plâng. Am realizat în acest moment cât de mult urăsc unii români de acasă pe cei din Diaspora, virusul corona le dă ocazia să o spună cu voce tare. Dacă până acum se limitau la glume cu "come si dice aici la voi", care, cu sâmburele lor de adevăr, te făceau să zâmbești, astăzi oamenii comentează că statul român ar trebui să ne ia cetățenia, să ne declare refugiați și să...ne/îi împuște. ????????

Acei oameni care mai acum doi ani au fost gazați de statul român in Piața Victoriei, care au stat la cozi interminabile pentru a-și exercita dreptul de vot, in credința naivă că vor schimba România pentru a se putea întoarce și rămâne, astăzi sunt leproșii de la graniță.

Dacă trebuie puși in carantină? Da, de trei ori da!! Și dacă nu acceptă, tu ca stat român îi obligi, nu există cale de mijloc. Dar nu există să nu îi primești, oricare ar fi motivația lor. E drept că cel mai bine ar fi fost să rămână acolo unde sunt până trece pericolul. Dar, după ce vi s-a înfiripat adânc în minte că in Diaspora umblă câinii cu covrigi in coadă iar noi umblăm de colo-colo etalându-ne bunăstarea, bogăția și te miri mai ce, nici măcar nu v-ați gândit ce i-ar împinge pe români să se întoarcă acum acasă. Da, acasă, pentru că România este casa lor, indiferent dacă vă place sau nu acest lucru.

O să vă dau câteva exemple, să mă completați dacă uit ceva.

Încep cu oamenii mai in vârstă, o categorie destul de numeroasă. Fie că lucrează ca badante, fie că sunt la copiii lor pentru ca sunt bolnavi și aici beneficiază de tratament, fie stau cu nepoții în timp ce părinții sunt la muncă. In fața pericolului sau chiar a morții, toți vor sa fie acasă. Dacă mor, să moară acasă, nu pe pământ străin. Cine locuiește in străinătate, știe cam cât costă să trimiți un mort in România. Dar asta e alta poveste deja.

În Italia locuiesc un milion de români. Sute de mii fără acte în regulă sau cu contracte pe sezon. Fără acte în regulă însemnă muncă la negru, chirie la grămadă, asistență sanitară zero. Acum că totul s-a oprit in Italia care ar trebui sa fie alternativa lor? Să rămână pe străzi? Că nu toată lumea are bani la ciorap. Cei cu contracte sezoniere, mai ales în turism, au rămas pe străzi de pe o zi pe alta. Hotelurile s-au închis, iar ei au primit preaviz să plece. In condițiile in care toți locuiau la locul de muncă, acum ca s-a închis, unde ar trebui să se ducă dacă nu ACASĂ? Statul italian și-a adus cetățenii din China cu un avion militar, statul român la primele semne de epidemie, a ieșit, prin reprezentații lui, să le spună să rămână acolo unde sunt. Well, rămâne cine poate, dar cu ceilalți ce facem? Pe ei cine îi tutelează?

Așadar, prieteni, facem ce știm de ani de zile: judecăm și lipim etichete pe situații și oameni despre care nu cunoaștem nimic sau foarte puțin.”

Distribuie Distribuie Comentarii