Mesajul tricolorilor, după circul făcut de Kosovo: „Lipsă de respect față de meseria de fotbalist”

Mesajul tricolorilor, după circul făcut de Kosovo: „Lipsă de respect față de meseria de fotbalist”

Fotbaliștii din Kosovo au abandonat meciul cu România din Liga Națiunilor, la scorul de 0-0, sperând că îi vor convinge pe cei de la UEFA să le dea dreptate și să câștige cu 3-0 la ”masa verde”. Pentru că gestul lor a fost gratuit și nu a avut o bază reală, cel mai probabil lucrurile vor sta exact pe dos.

Înghețați după o oră de așteptare, jucătorii naționalei i-au salutat pe fanii rămași. Foto Facebook

Înghețați după o oră de așteptare, jucătorii naționalei i-au salutat pe fanii rămași. Foto Facebook

Pentru că meciul s-a încheiat aproape la o oră după miezul nopții, iar o parte a suporterilor tricolorilor au rezistat până la final, fotbaliștii naționalei le-au transmis fanilor mulțumiri prin intermediul unei postări pe rețelele sociale. Aceștia i-au lăudat pe spectatori pentru că nu răspuns provocărilor, dar au ținut să taxeze gestul kosovarilor de a se retrage de pe teren.

"Echipa națională de fotbal a României dorește să le mulțumească celor prezenți pentru susținerea extraordinară și pentru comportamentul pe care l-au avut la meciul cu Kosovo, o partidă care va rămâne în amintirea tuturor nu doar ca fiind una de 3 ore, dar și ca un exemplu de unitate și solidaritate. Meciul, început vineri la ora 21:45 și încheiat sâmbătă la 00:48, a fost o provocare pentru toți cei implicați, dar împreună, tricolorii și fanii lor, au demonstrat că respectă și iubesc acest sport, dar și că unitatea dintre ei transcende dincolo de alte crezuri și ambiții.

Spiritul fair-play-ului le-a lipsit kosovarilor

Tricolorii mulțumesc fanilor pentru modul în care i-au încurajat și pentru că au înțeles obiectivul comun la acest meci. De asemenea, tricolorii apreciază faptul că suporterii au reușit, pe cât posibil, să nu răspundă la provocările venite din partea oaspeților noștri".

De asemenea, "tricolorii" au comentat decizia luată de jucătorii kosovari : "Este regretabil gestul echipei oaspete, care a ales să părăsească terenul fără acordul arbitrului, refuzând să încheie meciul pe terenul de joc, în spiritul fair-play-ului, ceea ce reflectă o lipsă de respect nu doar pentru fotbal, ci și pentru meseria de fotbalist", a fost mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a echipei naționale.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Hm! Pe asta o știați?

4 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

5 Care o fi faza cu știrea asta?