Mesajul sfâșietor al tatălui unuia dintre românii morți la Veneția: „Ce mă fac eu, Doamne, cu ce am greșit?”

Mesajul sfâșietor al tatălui unuia dintre românii morți la Veneția: „Ce mă fac eu, Doamne, cu ce am greșit?”

Bătrânul este copleșit de durerea pierderii celor dragi, mai ales că acum doi ani i-a murit și fata mai mare, Raluca. Rudele lor spun că cei doi soți aveau o legătură extrem de puternică și se susțineau reciproc în tot ceea ce făceau.

Mircea și Mihaela Ogrezeanu și cele două fete ale lor FOTO Răzvan Ogrezeanu

Mircea și Mihaela Ogrezeanu și cele două fete ale lor FOTO Răzvan Ogrezeanu

Era o zi obișnuită pentru familia Ogrezeanu, formată din Mircea, soția sa Mihaela și cele două fete ale lor, Aurora și Georgiana, care se aflau într-o excursie la Veneția, bucurându-se de tot ce avea Italia de oferit.

Nimeni nu anticipa tragedia care se afla la orizont. Nimeni nu putea prevedea că o călătorie plină de bucurie ar putea lua sfârșit într-o manieră atât de tragică și de neașteptată.

La o zi după tragedie, autoritățile italiene au identificat cele 21 de victime ale accidentului de la Mestre, inclusiv pe cei patru membri ai familiei de români stabiliți în Germania de aproximativ 5-6 ani.

Aurora și Georgiana, de doar 8, respectiv 13 ani, alături de părinții lor, Mihaela și Mircea, de 42 și 45 de ani, au sfârșit într-un mod neașteptat și tragic, după ce autocarul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la o înălțime de 15 metri, potrivit roitalianul.com .

Tatăl românului mort și bunicul celor două fetițe, a scris îndurerat pe Facebook, alături de fotografia familiei decedate:

„Ei sunt parte din familia mea, fiul meu Mircea, nora Mea Mihaela și cele două scumpe nepoate, Elena și Maria, ce mă fac acum eu, Doamne, cu ce am greșit? Acum doi ani a murit și Raluca, fata mea cea mare. Învață-mă Doamne să trec peste toate acestea!”

„S-au susținut unul pe celălalt ca familie”

O rudă a românilor decedați în accidentul din Italia mărturisește, cu o voce încărcată de durere și regret:

„Erau jumate cu jumate și formau un întreg. Mircică și-a iubit familia. E rău să zici că au plecat, dar poate și legătura asta, au plecat cu toții. S-au susținut unul pe celălalt ca familie.”

O familie definită de unitate și susținere reciprocă, care acum zace la morga spitalului din Veneția, în așteptarea repatrierii.

„Era stabilit în Germania cu copiii. Era rezident în Germania. A venit în august acasă. Au venit, pur și simplu, ca tot românul, să își vadă rudele. Sora (lui Mircea – n.r.) nu mai este, e decedată și sora, a murit de cancer. Raluca o chema”, a spus vărul lui Mircea Ogrezeanu, exprimând o durere și un șoc profund.

Rudele celor patru români decedați ar fi aflat despre tragicul eveniment de la alți membri ai familiei aflați în străinătate. Nu m-a anunțat absolut nimeni , nicio autoritate, nimeni”, a mai spus vărul bărbatului.

21 de turiști, de mai multe naționalități, au murit după ce un autobuz s-a prăbuşit, marţi seara, de pe un pod la Mestre, lângă Veneţia. Autobuzul îi transporta la locul de cazare, după o zi petrecută la Veneția.

Printre victime se mai află și Tatiana Beskorovainova, o moldoveancă de 69 de ani cu pașaport ucrainean.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...