Mesajul Patriarhului Daniel, pentru Patriarhul Porfirje al Serbiei: Vestea tragicului eveniment de la Belgrad ne-a îndurerat profund

Mesajul Patriarhului Daniel, pentru Patriarhul Porfirje al Serbiei: Vestea tragicului eveniment de la Belgrad ne-a îndurerat profund

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis joi un mesaj de solidaritate adresat Patriarhului Porfirje al Serbiei după evenimentul tragic petrecut la o şcoală din Belgrad, în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că violenţa este tot mai prezentă în societatea contemporană.

Patriarhul Daniel

Patriarhul Daniel

Vestea tragicului eveniment din dimineaţa zilei de miercuri, 3 mai 2023, produs la o şcoală din Belgrad, în urma căruia şi-au pierdut viaţa opt copii nevinovaţi, împreună cu un adult, alte şapte persoane fiind rănite, ne-a îndurerat profund”, îmcepe mesajul său.

Constatăm cu deosebită îngrijorare că violenţa aducătoare de moarte, manifestată de persoane indiferent de vârstă, este tot mai prezentă în societatea contemporană, în contradicţie cu darul sacru al vieţii care vine de la Dumnezeu”, continuă acel mesaj de solidaritate transims de Patriarhul Daniel.

Atacul armat care a îndurerat Serbia

În aceste momente de tristeţe pentru poporul frate din Serbia, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor ucişi în acest eveniment tragic şi să dăruiască vindecare grabnică celor răniţi, iar familiilor îndoliate mângâiere , în lumina Învierii lui Hristos, Cel care a biruit moartea”, a transmis PF Daniel. Serbia era cufundată joi în tristeţe, la o zi după un atac armat fără precedent într-o şcoală din Belgrad în timpul căruia un elev de 13 ani a ucis opt colegi de-ai săi şi un gardian, informează AFP. Orele din toate şcolile din această ţară din Balcani cu circa 7 milioane de locuitori au început cu un minut de reculegere pentru a aduce un omagiu victimelor masacrului, notează Agerpres.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

3 „În opinia mea, Călin Georgescu este victima unor oameni din servicii care își plătesc polițe”

4 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

5 China se pregătește de război, primele dovezi clare