Mesajul lui Nicolae Ciucă la 30 de ani de la reorganizarea „Scorpionilor Roșii”: Armata Română poate „să-şi îndeplinească datoria sacră de apărare a ţării”

Mesajul lui Nicolae Ciucă la 30 de ani de la reorganizarea „Scorpionilor Roșii”: Armata Română poate „să-şi îndeplinească datoria sacră de apărare a ţării”

Cu ocazia aniversării a trei decenii de la reorganizarea Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a ținut un discurs vineri, 13 septembrie, în cadrul căruia a susținut că noile echipamente cu care a fost înzestrată Armata Română îi dau „o urmă de speranță”. 

Nicolae Ciucă

Ciucă a fost comandat al Batalionului 26 între 2001-2004. FOTO Mediafax (Arhivă)

„O perioadă bună de timp, Armata Română nu a beneficiat de finanțarea necesară pentru a putea să aibă un ritm coerent de dotare şi echipare. Începând cu 2015-2017, am început să resimţim efectele unei bugetări care să ne permită să vorbim despre tehnică, despre echipamente noi, despre un alt fel de a gândi, de a planifica tot ceea ce ţine de evoluţia Armatei Române. (...) Înainte de dotare, am vorbit foarte mult de interoperabilitate: era o interoperabilitate a procedurilor, era o interoperabilitate a modului în care gândeam, dar din punct de vedere al dotării şi modului de acţiune nu puteam să realizăm acest deziderat. Iată, astăzi, odată cu intrarea în dotare a acestor vehicule de luptă, a sistemelor Patriot, a sistemelor Himars, avioanelor F-16, a celorlalte echipamente care sunt în dotare şi care urmează să intre în dotare ne dă o urmă de speranţă că Armata Română poate să realizeze capabilităţi consolidate şi poate cu adevărat să-şi îndeplinească datoria sacră de apărare a ţării, de asigurare, de asigurare a tot ceea ce înseamnă siguranţa cetăţenilor României", a transmis Nicolae Ciucă, care a ocupat funcția de comandat al Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din luna februarie a anului 2001 până în octombrie 2004. 

„Am venit să retrăiesc emoţia”

Președintele Partidului Național Liberal a adus în atenție și câteva momente din perioada petrecută la acest batalion.  

  „Mă bucur foarte mult că sunt astăzi din nou în mijlocul familiei Batalionului 26 «Neagoe Basarab» şi am să-mi permit, domnule general, să folosesc şi sintagma atât de cunoscută şi în Armata Română, şi nu numai, «Scorpionii Roşii», pentru că este un simbol foarte uşor de recunoscut şi peste tot pe unde am fost în lume, cei cu care m-am întâlnit şi-au adus aminte că au fost împreună în misiuni în teatrele de operaţii, în cele 14 misiuni externe, pe cele trei continente. Am venit cu emoţie pentru a-mi exprima recunoştinţa pentru tot ce a însemnat Batalionului 26 Infanterie «Neagoe Basarab» pentru mine, pentru toţi cei care suntem azi, aici, în uniformă, activi şi în rezervă, cu recunoştinţă pentru cei care au pus bazele acestei unităţi acum 30 de ani, şi într-adevăr nu a fost uşor la vremea respectivă. Am venit să retrăiesc emoţia când veneam aici pe alee şi ne vedeam cu Statul Major, când veneam în fiecare dimineaţă în faţa batalionului şi o perioadă bună de timp, atunci când ploua, pentru că nu era întreg platoul asfaltat, ne chinuiam să desfăşurăm ceremonia specifică de dimineaţă cu intonarea imnului şi ridicarea drapelului, am venit să îmi aduc aminte de toate cele care s-au petrecut atunci când Batalionului 26 Infanterie «Neagoe Basarab» a fost nominalizat ca parte componentă a rezervei strategice pentru SFOR şi KFOR şi care erau eforturile la nivelul Statului Major. (...) Îmi aduc aminte de toate disputele şi discuţiile noastre pe acronime, pe sintagme, pe înţelegerea lor şi când disputele ajungeau la un anumit nivel venea Daniel Ene, Dumnezeu să-l ierte, care a plecat la Dumnezeu cu puţin timp în urmă, şi spunea «Haideţi, să deschidem biblioteca de la Alexandria» şi acolo ne lămuream", a mai spus preşedintele Senatului. 

 „Au fost a doua familie pentru mine”

De asemenea, într-o postare făcută pe Facebook, liderul PNL a dezvăluit că nu va uita nicicând faptul că este „scorpion roșu”.

„Cu nostalgie, dar și nespusă bucurie, am participat la aniversarea a 30 de ani de la reorganizarea Batalionului 26 Infanterie «Neagoe Basarab», pe care am avut onoarea să îl conduc. Mă leagă multe amintiri de acest batalion și de camarazii mei de arme, «Scorpionii roșii», care au fost a doua familie pentru mine. M-am bucurat să văd că cei care nu mai sunt în activitate au venit cu aceeași însuflețire, așa cum îi știam.

Nu voi uita niciodată că sunt «scorpion roșu». Sunt mândru să spun că, indiferent unde merg și ce decizii iau, păstrez aceleași valori și aceeași dorință de a servi România, cu onoare și credință.

Le mulțumesc tuturor din batalion pentru serviciul lor, atât celor activi, cât și celor în rezervă și în retragere. La mulți ani, sănătate și să aveți misiuni ușoare!”, se arată în postarea cu pricina.


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

4 Hm! Pe asta o știați?

5 Care o fi faza cu știrea asta?