Mesajele Nadiei Comăneci pentru cele trei gimnaste implicate în scandalul de la Jocurile Olimpice, după decizia TAS
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis că schimbarea notei americancei Jordan Chiles a fost făcută eronat, contestația nefiind depusă în timpul regulamentar. Astfel, sportiva din SUA a revenit la notarea inițială și Ana Maria Bărbosu a urcat din nou pe podium, în timp ce Sabrina Voinea a ocupat locul 4 în finala de la sol de la Jocurile Olimpice.
Nadia Comăneci, o voce importantă în gimnastica mondială. Foto Facebook
O voce importantă care s-a implicat în acest caz a fost Nadia Comăneci. După decizia TAS, fosta mare gimnastă le-a transmis celor 3 sportive implicate în acest caz același gen de mesaj: „Sunt mândră de tine!”, pentru Ana Maria Bărbosu, „So proud of you (Atât de mândră de tine)”, pentru Sabrina Voinea și ”Mândră de tine”, pentru Jordan Chiles.
Îi va da Sabrinei Voinea medalia sa de la Montreal
Ulterior, Nadia Comăneci a comentat situația , pentru Antena 3 CNN: „Mă bucur foarte mult pentru România. Este o medalie mult așteptată după atâția ani. Eu nu mă aflu într-o poziție oficială să decid cine, ce a luat și cum a făcut. Eu mă bucur pentru toate cele trei gimnaste. Aș fi fost fericită să văd trei fete acolo cu trei medalii, pentru că toate au muncit și mai ales în situația în care ne aflăm acum cu protejarea sănătății mintale, cred că este bine să încurajăm și să protejăm acești copii. Eu îi dau să Sabrinei medalia mea de bronz de Montréal.
O felicit pe Sabrina pentru că am făcut un exercițiu fenomenal și mă bucur pentru participarea lor și în la echipă, pentru că au făcut istorie și în echipă. În același timp o felicit și pe Jordan pentru că și ea nu trebuia să intre într-o zonă în care nu este vina ei a ceea ce s-a întâmplat.
Gimnastica, reformă după scandalul de la TAS
Probabil se va face o reformă vizavi de ceea ce s-a întâmplat, ca fiecare să fie mult mai atent la următoarele competiții. Este important ca sportivii să nu intre într-o situație de acest gen, nu se arată cu degetul într-o parte sau alta, însă nu ar trebui să spun eu, că nimeni nu este perfect. Toţi facem greșeli și ideea este ca să învățăm din greșeli și să încercăm să navigăm și să vedem ce este bine pentru sport în viitor”, a declarat Nadia Comăneci la Antena 3 CNN.
Sursa: adevarul.ro