Mesaj pus de primarul din Sfântu Gheorghe într-o capsulă a timpului. „Orașul este acum majoritar maghiar“
O „capsulă a timpului” a fost amplasată, luni, la temelia Colegiului „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe, în locul celei găsite recent, în timpul lucrărilor de restaurare a clădirii.
În cilindrul metalic au fost introduse, printre altele, un scurt istoric al unităţii şcolare, o stemă şi un steag al municipiului în miniatură, monede, precum şi un mesaj al primarului Antal Arpad pentru viitorii locuitori ai oraşului.
„Tuturor celor care citesc aceste rânduri: sperăm că oraşul, pe care l-am iubit atât de mult, este şi acum majoritar maghiar. Sperăm că această şcoală este şi acum una dintre cele mai importante din Ţinutul Secuiesc. Sperăm că se vorbeşte, se scrie şi se citeşte şi azi în limba maghiară în Sfântu Gheorghe, că steagul oraşului flutură liber şi că acest lucru este garantat de lege. Sperăm că oraşul şi acum, ca pe vremea noastră, se dezvoltă dinamic şi indică direcţia regiunii, pentru că noi pentru asta am lucrat, în fiecare zi am construit, am protejat şi am iubit Sfântu Gheorghe”, se arată în mesajul scris de primarul Antal Arpad, potrivit Agerpres.
Vechea capsulă a fost descoperită luna trecută în timpul lucrărilor de restaurare a clădirii, iar câteva zile mai târziu a fost deschisă în prezenţa conducerii liceului, a autorităţilor locale, precum şi a mai multor istorici şi muzeografi.
În vechea capsulă metalică au fost găsite un document datat iunie 1870, o istorie a unităţii şcolare şi câteva monede din acea perioadă, care vor fi restaurate şi apoi expuse în muzeul colegiului.
Sursa: adevarul.ro