Mersul Trenurilor de călători pentru anul 2021 intră în vigoare duminică

Mersul Trenurilor de călători pentru anul 2021 intră în vigoare duminică

Noul Mers al trenurilor 2020-2021 intră în vigoare începând de duminică, 13 decembrie, şi va fi valabil până la data de 11 decembrie 2021, informează CFR Călători.

Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei, atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile, se menţionează în comunicatul CFR Călători.

Conform noului Mers al Trenurilor 2020-2021, vor circula zilnic în medie 1.200 trenuri, în funcţie de perioada din an. De asemenea, se vor derula programele de transport consacrate, vor fi menţinute legăturile existente interne şi externe, iar pe rutele cele mai solicitate de navetă se va menţine mersul cadenţat, astfel încât să poată fi preluate toate solicitările de trafic.

Potrivit sursei citate, 42 de trenuri vor realiza prima conexiune feroviară pe ruta directă Bucureşti Nord -Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

"Vor fi introduse patru noi trenuri InterRegio pe două rute importante ce vor oferi servicii superioare, similiare trenurilor InterCity, de confort sporit şi durată de parcurs redusă. Astfel, pe ruta Braşov - Constanţa şi retur va circula perechea de trenuri 'Tomis Expres', cu plecare din Braşov la ora 07:05, iar din Constanţa la ora 17:00. Viteza maximă de circulaţie va fi de 160 km/h, iar durata de parcurs sub 4 ore şi 30 minute.", precizează CFR Călători.

Totodată, pe ruta Bucureşti Nord - Suceava şi retur, cu grupe de vagoane la/de la Iaşi va circula perechea de trenuri "Ştefan cel Mare Expres", cu durate de parcurs reduse, de 5 ore şi 35 de minute pentru Suceava şi aproximativ 6 ore pentru Iaşi.

Reprezentanţii CFR Călători menţionează că, pentru realizarea conexiunii directe între oraşele Braşov şi Iaşi, vor fi reintroduse în circulaţie trenurile IR 1540 şi IR 1541 pe ruta Braşov - Iaşi şi retur, via Siculeni - Adjud. Trenurile IR 1823 şi IR 1824 care circulă pe ruta Bucureşti Nord - Simeria îşi vor prelungi circulaţia până la/de la Deva, în timp ce trenurile IR 1655 şi IR 1656 (1662) care circulă în actualul plan de mers pe ruta Bucureşti Nord - Bacău şi retur îşi vor prelungi mersul până la/de la Suceava.

De asemenea, pentru asigurarea unei capacităţi de transport optime între Bucureşti Nord şi Piteşti şi retur, trenurile IR 1795 şi IR 1782 vor circula în compunere de patru vagoane clasă. Totodată, se va realiza oprirea a opt perechi de trenuri în Parc Divertisment Chiajna h. pentru asigurarea transportului persoanelor la unităţile economice din Chiajna.

Potrivit sursei citate, prin circulaţia vagoanelor modernizate în anul în curs, trenurile IR vor asigura o capacitate de transport sporită şi servicii de calitate superioară. În plus, pe unele rute, garniturile vor fi formate din acelaşi tip de vagoane clasă (de exemplu, Bucureşti Nord - Constanţa, Bucureşti Nord - Suceava, Bucureşti Nord - Iaşi etc).

Pe distanţa Bucureşti Nord - Ploieşti, ca urmare a îmbunătăţirii caracteristicilor tehnice ale materialului rulant în corelaţie cu caracteristicile tehnice ale infrastructurii feroviare o serie de trenuri vor circula cu viteza sporită, de la 120 la 140 km/h: IR 1528/ IR 1529, IR 1558/ IR 1559, IR 1571/ IR 1573, IR 1574/ IR 1575, IR 1576/ IR 1577.

Totodată, pe magistralele 500 (Buzău - Suceava) şi 600 (Tecuci - Iaşi), duratele de parcurs vor fi reduse în medie cu 10 minute şi punctual la unele trenuri care circulă pe rutele Sibiu - Mangalia şi retur, Timişoara - Mangalia şi retur etc.

CFR Călători anunţă, totodată, că pe ruta Bucureşti Nord - Timişoara - Budapesta şi retur va circula o pereche nouă de trenuri - IR 78 şi IR 79, cu parcurs de noapte, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 22:05/ sosire în Budapesta la ora 12:50 şi plecare din Budapesta la ora 15:10/ sosire în Bucureşti Nord la ora 08:30.

"Noul Mers al Trenurilor 2020 - 2021 conţine şi alte modificări care vor putea fi puse în aplicare odată cu intrarea într-o etapă de relaxare a restricţiilor impuse de pandemie, fiind legate şi de celelalte administraţii feroviare europene", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale precum abonamente, card TrenPlus, dus-întors, anticipaţie etc. De asemenea, compania acordă reduceri tarifare speciale cuprinse între 10% şi 30% din tariful de transport preţ întreg şi copil la o serie de trenuri InterRegio în perioada 13 decembrie 2020 - 13 iunie 2021, precum şi acceptarea călătoriei posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la o serie de trenuri InterRegio în perioada 13 decembrie 2020 - 13 iunie 2021.

"Pentru asigurarea accesului la un număr mai mare de trenuri a persoanelor care se deplasează pentru navetă se acceptă călătoria posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la trenuri InterRegio pe distanţe de până la 30 km. Distribuţia de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii CFR, automate de vânzare în gări şi distribuitori autorizaţi cu care există parteneriate de vânzare bilete", se mai spune în comunicat.

Broşura "Mersul Trenurilor de Călători 2020-2021" va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR Călători din Bucureşti şi din ţară la preţul de 18,50 lei.

Purtarea măştii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor - staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”