Merkel și Hollande cer convocarea unui summit al zonei euro pe tema crizei din Grecia
Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande au solicitat duminică seară, în urma unei discuții telefonice, convocarea unui summit al zonei euro, după ce populația Greciei a respins prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali privind un nou acord de asistență financiară, transmite AFP citând un comunicat emis de Palatul Elysee.
* Grecia/referendum: Întâlnire Merkel-Hollande, luni seara la Paris (președinția franceză)
De asemenea, cei doi lideri 'sunt de acord că votul cetățenilor greci trebuie respectat', se mai arată în text. Potrivit unei surse din cadrul președinției franceze, summitul ar putea să se desfășoare marți, iar cererea a fost deja transmisă oficial președintelui Consiliului European, Donald Tusk.
Conform unei alte surse, din cadrul guvernului de la Atena, premierul Alexis Tsipras a avut și el o convorbire telefonică cu Francois Hollande, discuție axată pe modalitățile 'de a tonifica negocierile' dintre Grecia și creditorii ei internaționali, UE și FMI, după ce ultimele propuneri ale acestora au fost respinse la referendumul de duminică.
După numărarea a trei sferturi din buletinele de vot, peste 61% dintre participanții la scrutin au votat 'Nu', împotriva acestor propuneri, care, potrivit lui Tsipras, ar fi implicat noi măsuri de austeritate. AGERPRES