De regulă, creștin-democrații germani din cadrul PPE se adună cu câteva ore înainte de summit-urile europene pentru a lua decizii pe care ulterior le impun altor guverne europene. La ultimul summit, politicienii germani nu au mai pregătit concluziile întâlnirii ce urma să aibă loc, scrie Politico, identificând în asta dovada reducerii influenței germane în cadrul PPE și în general în Europa.

Ar fi trei motive majore pentru asta, scrie Politico.

Conservatorii germani, în pană de parteneri ideologici în UE

În primul rând popularii europeni sunt în declin. La ultima reuniune PPE, din decembrie, cap de afiș au fost discuțiile cu premierul spaniol Mariano Rajo despre șansele sale de a rămâne la putere după alegerile generale, și cele cu consilierii lui Nicolas Sarkozy, despre planurile sale de a reveni la putere în Franța. Însă tabloul general este mai sumbru pentru conservatorii europeni. Au pierdut în Grecia, în ciuda erorilor și dezamăgirilor produse de premierul de stânga Alexis Tsipras, au pierdut în Portugalia, acolo unde coaliția de guvernare este sprijinită de comuniști, au pierdut în Finlanda, unde premierul Alexander Stubb a fost retrogradat la poziția de ministru de Finanțe, și au pierdut și în Polonia, unde alegătorii au respins venirea la putere a unei coaliții dintre Platforma Civică (liberală) și Partidul Popular Polonez. Iar apoi, la finalul anului 2015, popularii spanioli au pierdut majoritatea parlamentară și sunt nevoiți pentru prima dată să se gândească la o coaliție.

În acest fel, Angela Merkel rămâne singurul șef de guvern PPE dintr-o mare țară europeană. Partenerii ideologici dispar și politicile sale sunt susținute de tot mai puține state.

Tot mai multe alianțe anti-Merkel

În al doilea rând, în Europa se afirmă tot mai mult alianțe deja existente sau ad-hoc. Este cazul Grupului de la Visegrad, care și-a regăsit unitatea pe o platformă anti-imigrație și, implicit, anti-Merkel. Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia se opun acestei politici si Bruxelles-ul este neputincios în fața adoptării unor linii politice, instituțiile UE pot reacționa bine doar atunci când are loc încălcarea legislației europene, nu adoptarea unei anumite ideologii.Comisia Eurpeană a lansat o investigație în cazul reformelor aplicate in Polonia la Curtea Constituțională și în apresă, cu scopul declarat de a impune un mecanism de verificare Varșoviei, însă cazurile precedente arată că aici este vorba mai mult despre retorica.

O ”declarație de independență” a instituțiilor UE?

În al treilea rând, în mod paradoxal, modul în care germanul Martin Schulz a ales să conducă Parlamentul European, a făcut ca această instituție să fie mai independentă în fața Berlinului. La fel și în cazul Comisiei Europene condusă de Jean-Claude Juncker. Schulz a decis să sprijine Cimisia Juncker, una mult mai politică decât până acum, și să reziste în fața influențelor guvernelor naționale. Politico scrie că această declarație de independență a instituțiilor UE a fost rodul instictului politic de care au dat dovadă doi germani: Klaus Welle, secretarul general al PE (care a venit cu ideea propunerii unor candidați pentru pozițiile de top înaintea alegerilor europene) și Martin Selmayr, șeful de cabinet al lui Jean-Claude Juncker.

Eurocrații de la Bruxelles par tot mai distanțați de Germania, scrie Politico, oferind din nou expemplul lui Selmayr și relația sa foarte tensionată cu ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble. Cei doi s-au contrat în momentul în care reprezentantul Comisiei a încercat să intervină mai mult în negocierile cu Grecia.

Având toate acestea în vedere, Merkel nu se poate considera un lider contestat al Europei. Niciun politician de calibru nu poate sa preia acum responsabilitățile asumate de cancelar. Însă Merkel este un lider al Europei care nu mai are parteneri de dialog, atât timp cât președintele Franței își pierde pe zi ce trece din popularitate, soarta premierului Mariano Rajoy este incertă, iar David Cameron are o agendă proprie în ce privește imigrația și mai ales funcționarea UE.

Carnegie Europe adâncește analiza prezentată mai sus, plecând de la interconectarea periculoasă pentru Merkel a violențelor de la Koln cu politica sa pentru imigratie, cu atentatele de la Paris și situația critică din Orinetul Mijlociu. ”Va pierde Merkel Europa?”, îi întreabă cei de la Carnegie pe mai mulți analiști și ziariști. Sau cei care pierd contactul cu Europa nu sunt decât liderii, în general central si est-europeni care propun politici anti-imigraționiste cel putin la fel de arhaice ca și cultura imigranților , asa cum o prezintă chiar ei?

Europa ar putea ajunge să se roage să nu o piardă pe Merkel

Nu este pentru prima data când Angela Merkel pare izolată în Europa, spune Noah Barkin, șeful Reuters Germania. S-a întâmplat și atunci când a insistat pentru impunerea auisterității în alte state. Diferența este însă că acum, în cazul imigranților, puterea economică a Germaniei nu mai este o garanție pentru succesul politicii lui Merkel. Până la urmă, spune Barkin, poziția lui Merkel în Europa va depinde de cât de puternică va fi poziția sa în Germania. Iar aceasta va depinde de cum se va ține de promisiunea de a reduce numărul imigranților și de pedepsirea exemplară a autorilor violențelor de la Koln. Dar, chiar și dacă Merkel pierde contactul cu Europa, Europa ar putea ajunge să se roage să nu o piardă pe Merkel, susține șeful Reuters Germania.

Trei condiții pentru ca Merkel să rămână liderul Europei

În viziunea Martei Dassu, director pentru afaceri europene la Institutul Aspen, Merkel nu pierde nici Europa și nici Germania, în ciuda ascensiunii evidente a unor partide anti-sistem precum Alternativa pentru Germania. ”Europa ar trebui să se teamă de o Germanie slabă, nu de o Germanie puternică”, spune Dassu. ”Când Germania este slabă, sporesc forțele centrifuge”, iar actuala frondă anti-imigrație a statelor foste socialiste pare mult mai puternică decât cea anti-austeritate a statelor din flancul sudic al UE. Sunt trei condiții pentru ca Merkel să rămână liderul Europei: Germania trebuie să gestioneze cu succes negocierile cu Londra pentru reformarea tratatelor UE, trebuie ca Europa să înceapă să-și revină economic, trebuie ca Franța și Italia să își mențină relația apropiată cu Berlinul, în ciuda criticilor recente aduse lui Merkel de premierul Matteo Renzi. Îndeplinirea acestor trei condiții nu ar face ca Merkel să fie acceptată în toate statele UE, dar ar reuși să obțină sprijinul celor mai importante.

Germania nu ar trebui să se uite la paiul din ochiul celorlalți

Martin Ehl, de la cotidianul ceh Hospodarske Noviny, consideră că Germania are probleme cu stabilitatea internă și cu funcțiopnarea instituțiilor, atâta vreme cât s-a ajuns la mușamalizarea de către autorități și presă a violențelor de la Koln. La această percepută problemă se adaugă cinci alegeri importante în landurile din Germania, care urmează în 2016. Ehl conchide că problema ”democrației iliberale” cu care Berlinul susține că se confrunta țările central-europene nu va putea fi rezolvată decât după ce Germania va avea grijă de propriile sale probleme.

Esența merkelismului

Frederik Erixon, directorul Centrului European pentru Economie Politică Internațională, spune că problema esențială nu este supraviețuirea lui Merkel la putere, ci a ”merkelismului” ca mod de a concepe politica internațională. Acest stil de a face politica este ”nici așa, nici așa”, este greu să-ți dai seama care este poziția lui Merkel până când evenimentele o forțează să se hotărască. De la alegerile din 2013, Merkel nu a avut nicio direcție clară. Asta până la criza imigranților, atunci când Merkel a devenit un adevărat lider, în timp ce alte state (cele central și est-europene) și-ar fi dorit ca Merkel să rămână în continuare nehotărâtă.

Vorbind despre aceeași modificare a atitudinii lui Merkel în cazul imigrantilor, Roland Freudenstein, director de politici la centrul de studii Wilfried Martens, spune că această criză ar putea readuce Germanioa alături de multe alte state UE (acceptând necesitatea reducerii fluxului migrator), însă acest lucru ar fi în egală măsură o lovitură dură pentru Schengen și pentru UE.

Bernd Ulrich, director adjunct la Die Zeit, vede lucrurile mai nuanțat în ce o privește pe Merkel. Înainte de toate, UE este supusă unor amenințări ce vin din partea Rusiei, a Turciei si din Africa de Nord și Orientul Mijlociu, iar SUA se preocupă prea puțin de haosul din aceste ultime două regiuni. În fața acestor probleme, țări precum Ungaria și Polonia au găsit refugiu în regresul politic. Același fenomen al ”putinismului european” poate fi regăsit și în Franța (Frontul Național), dar și în alte state. Iar pericolul autoritarismului vine și din exterior, din Turcia și Rusia, scrie Bernd Ulrich. Confruntata cu acest context, Merkel a adoptat tradiționala sa politică duală – a mers pe ideea unei politici de securitate europene care să nu implice SUA (așa cum a procedat în criza ucraineană) si apoi a mers pe o politică de mână forte (în cazul crizei datoriilor), iar în cele din urma a incercat să aplice o politică a imigrației care să ”conducă Europa spre un viitor regenerativ”, spune Ulrich.

”Europa germană nu funcționează. Și nu a funcționat vreodată”

În cele din urmă, o viziune mai critică la adresa lui Merkel din partea lui Ulrike Guerot, director al Școlii Europene de Guvernanță din Berlin. Merkel nu poate să piardă Europa, spune ea, atât timp cât ea nu a avut niciodată Europa. Merkel s-a făcut cunoscută prin lipsa unei viziuni asupra Europei. Nu a avut decât mult pragmatism când a condus Europa în cazul crizei datoriilor. Guerot amintește că Merkel a fost numita ”Merkiavelli” pentru modul în care a încercat să impună metoda interguvernamentală de conducere a UE în locul celei comunitare, bazată pe instituțiile de la Bruxelles. Prin urmare, Europa pare să fi fost pierdută încă de la afirmarea lui Merkel în fruntea Uniunii Europene, atunci când a transformat-o într-o Europă germană. În cazul în care Merkel va pierde ceva, va pierde această Europă germană, spune Ulrike Guerot. ”Fără a mai oferi detalii și nuanțări, ce este limpede este că Europa germană nu funcționează. Și nu a funcționat vreodată”.           Călin Marchievici

Distribuie Distribuie Comentarii