Mergea și Bopanna, în sferturi la dublu, la Cincinnati
Perechea alcătuită din românul Florin Mergea și indianul Rohan Bopanna s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu masculin din cadrul turneului Masters 1000 ATP de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii în valoare de 3.826.655 dolari. Mergea și Bopanna au câștigat joi, după super tiebreak, cu 1-6, 7-6 (5), 13-11, în fața cuplului francez Nicolas Mahut/Pierre-Hugues Herbert, după o oră și 29 de minute.
Perechea româno-indiană și-a asigurat astfel 28.530 dolari și 180 puncte ATP.
În sferturi, Mergea și Bopanna vor juca împotriva perechii câștigătoare din meciul care opune cuplurile Ivan Dodig (Croația)/Marcelo Melo (Brazilia), favoriți nr. 2, și Sam Querrey/Steve Johnson (SUA). AGERPRES