Mercedes-Benz: Naţionalizarea în Rusia ar putea periclita active de două miliarde de euro
Producătorul german de maşini premium Mercedes-Benz a anunţat vineri că are active de două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) care ar putea fi periclitate de propunerile Rusiei de a naţionaliza proprietăţile firmelor străine care părăsesc ţara în urma invadării Ucrainei, transmite Reuters.
În raportul său anual, compania susţine că războiul din Ucraina a sporit o serie de riscuri, de la perturbările în aprovizionarea cu componente la livrările de energie sau chiar atacuri cibernetice.
„Aceste riscuri ar putea fi exacerbate de potenţiala expropriere a activelor subsidiarelor ruse”, precizează Mercedes-Benz.
Partidul de guvernământ al preşedintelui rus Vladimir Putin, Rusia Unită, a anunţat miercuri că o comisie guvernamentală a aprobat primul pas spre naţionalizarea activelor companiilor străine care părăsesc ţara, în contextul sancţiunilor economice.
Comisia sprijină o lege care permite firmelor deţinute în procent de peste 25% de străini din „state neprietenoase” să fie puse sub administraţie externă pentru a preveni falimentul şi a salva locurile de muncă, adaugă Rusia Unită, într-un comunicat pe aplicaţia Telegram.
Conform proiectului de lege, companiile care au anunţat că vor părăsi Rusia ar putea refuza să fie puse sub administraţie externă dacă în termen de cinci zile îşi reiau activităţile sau vând acţiunile, cu condiţia să fie păstraţi angajaţii şi să fie menţinută afacerea. Altfel, tribunalul va numi un administrator temporar pentru trei luni, după aceea acţiunile noii entităţi sunt scoase la vânzare, iar acţiunile vechi sunt lichidate, a informat Rusia Unită.
Mercedes-Benz are o fabrică în oraşul Esipovo, la 40 km de Moscova, cu peste 1.000 de angajaţi, care produc sedanurile şi SUV-urile E-class.
A fost inaugurată în 2019, în prezenţa preşedintelui Vladimir Putin. Acesta a anunţat la ceremonie că uzina va produce 25.000 de maşini pe an, investiţia totală ajungând la aproape 300 milioane de dolari.
Mercedes-Benz a precizat că subsidiarele sale din Rusia, evaluate la două miliarde de euro la finalul lui 2021, au datorii către bănci de aproximativ un miliard de euro, pentru care producătorul auto a emis garanţii globale.
Săptămâna trecută, Mercedes-Benz a anunţat suspendarea exporturilor de vehicule către Rusia şi oprirea activităţii de producţie în această ţară, în urma invadării Ucrainei şi a sancţiunilor occidentale impuse Moscovei.
Mercedes-Benz va opri exporturile de maşini şi camionete spre Rusia, precum şi producţia locală „până la noi dispoziţii”, informează într-un comunicat grupul german, fără detalii suplimentare.
Şi Daimler Truck, cel mai mare producător global de camioane, şi-a suspendat activităţile în Rusia, inclusiv cooperarea cu firma auto Kamaz.