Meniul destinat starurilor invitate la petrecerea organizată după decernarea premiilor Oscar - VIDEO

Meniul destinat starurilor invitate la petrecerea organizată după decernarea premiilor Oscar - VIDEO

Echipa din spatele evenimentului "Governors Ball", petrecerea oficială care are loc după gala premiilor Oscar, organizată de Academia Americană de Film, a oferit detalii despre preparatele culinare destinate vedetelor, informează site-ul agenţiei Reuters.

Meniul destinat starurilor invitate la petrecerea organizată după decernarea premiilor Oscar (Imagine: telegraph.co.uk)

Bucătarul vedetelor, Wolfgang Puck, a declarat că în meniul starurilor se află declicatese precum homar proaspăt şi rac de Alaska. De asemenea, în noaptea de 28 februarie, invitaţii Galei Oscar vor putea savura plăcintă de pui la tavă cu trufe negre, dar şi macaroane cu brânză.

"Facem asta de 22 de ani, deci ştim ce preferă să mănânce oamenii şi, de asemenea, mare parte a vedetelor de film şi a mare parte a Hollywood-ului vine la restaurantul nostru, aşa că ştim ce le place. De aceea, gătim de fiecare dată câteva feluri tradiţionale de mâncare, câteva feluri mai simple şi delicioase şi câteva reţete mai moderne", a declarat Wolfgang Puck.

Aproximativ 1.500 de invitaţi sunt aşteptaţi la petrecerea de după marea seară a premiilor Oscar din acest an.

Cea de-a 88-a gală pentru decernarea premiilor Oscar va avea loc pe 28 februarie, în Los Angeles. Evenimentul va fi prezentat de actorul de comedie Chris Rock.

Lungmetrajele "The Revenant", de Alejandro Gonzalez Inarritu, şi "Mad Max: Fury Road", de George Miller, au primit cele mai multe nominalizări - 12, respectiv 10 -, inclusiv la categoria "cel mai bun film", şi sunt marile favorite la cea de-a 88-a ediţie a premiilor Oscar.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen