MEN - ordin privind structura anului școlar 2017 - 2018: Cursurile vor începe pe 11 septembrie

MEN - ordin privind structura anului școlar 2017 - 2018: Cursurile vor începe pe 11 septembrie

Cursurile noului an școlar 2017 - 2018 vor începe luni, 11 septembrie, însumând 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni), se arată într-un ordin aprobat de ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase.

Potrivit unui comunicat al MEN transmis vineri AGERPRES, structura noului an școlar cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017 — 2 februarie 2018) și semestrul al II-lea (12 februarie 2018 — 15 iunie 2018).

Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanța de iarnă (23 decembrie 2017 — 14 ianuarie 2018), vacanță intersemestrială (3 — 11 februarie 2018), vacanța de primăvară (31 martie — 10 aprilie 2018) și vacanța de vară (16 iunie — 9 septembrie 2018). Suplimentar, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar beneficiază de vacanță în săptămâna 28 octombrie — 5 noiembrie 2017. Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie 2018.

"Programul național 'Școala altfel' are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 — 31 mai 2018 pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor. Desfășurarea programului 'Școala altfel' nu coincide cu perioada alocată susținerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naționale ale olimpiadelor școlare se organizează, în general, în perioada vacanței de primăvară, potrivit unui calendar specific", se precizează în ordin.

Potrivit MEN, nu vor avea loc cursuri în zilele libere prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil în învățământ (recent semnat).

Totodată, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare județene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei școli, zilele de 5 octombrie (Ziua internațională a Educației) și 5 iunie (Ziua învățătorului).

"În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climaterice locale speciale și de specificul școlii, inspectoratele școlare județene pot aproba, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură cele 167 de zile de cursuri prevăzute în ordin, precum și a posibilității ca toți elevii să participe, fără restricții, la examenele și evaluările naționale organizate în sistemul național de învățământ", mai arată MEN.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri