Memorandum de înțelegere româno-american în domeniul asistenței pentru dezvoltare

Memorandum de înțelegere româno-american în domeniul asistenței pentru dezvoltare

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a semnat miercuri, împreună cu administratorul asistent al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Eric G. Postel, Memorandumul de Înțelegere între Guvernul României și Guvernul SUA în domeniul asistenței pentru dezvoltare. Semnarea documentului a avut loc în marja vizitei de lucru pe care premierul Dacian Cioloș o efectuează în Statele Unite ale Americii, informează MAE.

Ministrul Lazăr Comănescu a salutat, în numele Guvernului României, semnarea documentului care va conduce la creșterea cooperării cu USAID, în special în statele din vecinătate, Europa de Est, Caucaz și Balcanii de Vest.

'Apreciem că Memorandumul va oferi mai multe oportunități de proiecte comune în domenii de interes reciproc, precum buna guvernare, creștere economică și societate civilă, de care să beneficieze statele în curs de dezvoltare din vecinătate. România va aduce în primul rând expertiza proprie în transformări instituționale care au avut loc în ultimii 25 de ani prin procesele de aderare la UE și NATO, iar Statele Unite vor contribui la rândul lor cu resurse și expertiza specifică în domenii precum sectorul privat, creștere economică și energie', a declarat șeful diplomației române, potrivit unui comunicat transmis de MAE.

Memorandumul prevede, totodată, reuniuni anuale la nivel înalt de evaluare a cooperării între cele două părți și care să stabilească noi direcții strategice de colaborare, în funcție de oportunitate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin