Megastarul Rihanna a concertat la Bucureşti. Un show cu lumini şi umbre şi 50.000 de spectatori
Rihanna a venit, duminică seară, în Bucureşti. Zeci de mii de fani au făcut Piaţa Constituţiei să pară neîncăpătoare, tinerii, dar şi cei maturi fiind atraşi de vocea şi de celebritatea cântăreţei de 28 de ani. Timp de o oră şi jumătate Rihanna a cântat, a dansat, a vorbit cu publicul. Cum a fost concertul.
Am pornit la spectacolul Rihannei de duminică seară, din Bucureşti, cu aşteptări şi curiozitate. Cântăreaţa plină de sex-appeal în videoclipurile de pe YouTube, cu gesturi de dominatrix şi răceală felină în priviri a venit într-un final să le cânte fanilor şi străinilor prezneţi în capitală ca să o asculte. Organizatorii concertului au denumit spectacolul „The Event/ Evenimentul”, ceea ce ar fi putut fi un posibil punct de referinţă pe lista spectacolelor de muzică din acest an.
Piaţa Constituţiei a fost luată cu asalt de peste 50.000 români de toate vârstele, de la hipsteri cu pălării şmechereşti şi cămăşi cadrilate la mătuşi cu părul permanent şi adolescenţi dependenţi de selfie-uri. Publicul a fost extrem de divers, în mare parte fani declaraţi ai Rihannei, aflată în premieră în România.
Cântăreaţa de 28 de ani din Barbados şi-a făcut apariţia în jurul orei 21:30, pe acordurile melodiei „Stay”, într-o alură de divă steam-punk-pop cu haine negre, pantaloni de cowgirl, ochelari negri de soare cu ştrasuri şi un tricou-rochie, tot negru. A avut brăţări multe şi inele de argint. Fanii au ţipat de-a lungul tuturor melodiilor, dansând pe ritm, pozându-se şi mulţi stând aproape în permanenţă cu telefoanele pregătite să filmeze melodiile preferate.
Cu tot sclipiciul, ştrasurile şi celebritatea, cu toată sonorizarea de bună calitate, concertul din cadrul The Anti World Tour, susţinut, duminică seară a lăsat mult de dorit. În primul rând, problemele tehnice în privinţa celor două ecrane amplasate în lateralele scenei, care nu au funcţionat preţ de minute bune, nu au dat un start prea bun show-ului. La succesul Rihannei (idolul tinerilor are opt premii Grammy), te-ai fi aşteptat ca din punct de vedere tehnic să nu existe scăpări.
Cine se afla la Normal circle putea la fel de bine să-i asculte melodiile pe YouTube pentru că nu avea cum să o vadă pe cântăreţă decât cocoţat eventual pe un scaun, postament, pe umerii vreunui prieten şi dacă în anumite zone, publicul nu ar fi fost, pe alocuri, de-a dreptul agresiv.
După „Stay”, au urmat „Birthday Cake” şi „Pour It Up”; e drept, au existat intermezzo-uri bine legate între anumite cântece cu improvizaţii de chitară electrică, de asemenea, toboşarul s-a ridicat la înălţime, la fel şi echipa care a realizat mixajul unor melodii.
„Live Your Life”, o melodie a lui T.I. feat. Rihanna, cu pasaje inspirate din „Dragostea din tei” (al fostei trupe O-Zone) a făcut publicul să vibreze, trepidând şi ovaţionând de fiecare dată cântăreţa scanda numele capitalei. De altfel, la capitolul comunicare cu publicul, Riri a punctat bine: „Sunt îndrăgostită de voi. E epic. Vă văd pe toţi de aici. E cald, nu? Voi bea cu voi toţi. Următorul cântec e de pe Anti Album. Cunoaşteţi Desperado?”
Din punct de vedere vizual, au fost multe momente moarte, când ecranele nu proiectau nimic cu excepţia unor luminiţe, iar efectul lor era de-a dreptul haotic de privit. Pe de altă parte, un punct pozitiv au fost cei doi dansatori îmbrăcaţi în costume cu paiete, cu mişcări androgine sau cei care au realizat o combinaţie de mişcări de break-dance şi rap. De menţionat că Rihanna a venit însoţită la Bucureşti de 11 dansatori.
Cu tot setlist-ul şi membrii echipei sale, diva de 28 de ani nu a transmis pasiune, melodiile au fost în general cântate destul de plat, aproape mecanic. Distanţă uriaşă între concertul Rihannei şi cel al britanicilor de la Muse, de pildă, care deşi nu au comunicat aproape deloc cu publicul, au oferit un spectacol memorabil de muzicalitate vocal-instrumentală.
Cele mai reuşite momente ale spectacolului au fost momentele de dans susţinute de dansatorii cântăreţei, dar şi mixajul şi solo-urile de chitară ale muzicienilor cântăreţei. Nu au lipsit hit-urile „Love the Way You Lie”, „Love the Way You Lie”, „Umbrella”, „Man Down”, „Work”, „Rude Boy” sau „Diamonds”.
Concertul din Piata Constituţiei, parte a The Anti World Tour 2016, turneu care a început în toamna anului trecut in America şi care va continua pe parcursul acestui an, demonstrează că diva de 28 de ani şi-a cam neglijat partea de spectaculozitate şi de excentricitate care îi caracterizează apariţiile. Nu a schimbat ţinutele, doar s-a accesorizat diferit.
Nici concertul susţinut de artistă, pe 11 august, la Festivalul Sziget, la vecinii ungari, nu a fost unul strălucitor, fanii unguri fiind dezamăgiţi de un show slab şi extrem de costisitor, numeroşi fani părăsind spectacolul.
Similar, show-ul de la Bucureşti a dat impresia că nu a fost pus la punct în cele mai mici aspecte, lipsindu-i diversitatea. Dovada că în Piaţa Constituţiei, înţesată de zeci de mii de spectatori, într-un spaţiu umplut până la refuz, un număr însemnat de spectatori a plecat încă din timpul show-ului.
Spectacolul a durat o oră şi jumătate, au existat şi momente interesante, de pildă, când Rihanna a rugat publicul să îşi aprindă telefoanele, brichetele şi să strălucească. Zeci de mii de telefoane mobile cu lanternele aprinse au luminat Piaţa Constituţiei, când cântăreaţa a interpretat melodia „Diamonds”: „Bucureşti, vreau să luminăm toată România. Arătaţi-mi tot ce aveţi, brichete, lanterne, telefoane, dinţi, tot ceea ce luminează în întuneric.”, a spus artista.
Concertul s-a încheiat în jurul orei 23:00 şi fără bis-uri.
Un show cu momente bune, umbrit de probleme tehnice, uşor deconcentrat pe alocuri, ca şi cum artista, obosită, a dorit să cânte melodie după melodie pentru a ajunge către finalul setlist-ului. Rihanna a cântat binişor, dovedind, totuşi, că nu are experienţa necesară susţinerii unor mega-concerte. S-au simţit diferenţele între Rihanna din videoclipuri şi cea din înregistrările de studio versus Rihanna din concertul acestui turneu unde a sunat la fel de bine ca un finalist al The Voice sau X-Factor, dar fără strălucire. Legendele se şlefuiesc în timp. Asta a dovedit-o şi Brian May alături de Adam Lambert (concurent al American Idol, sic!), în iunie, tot în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
Dupa concertul Rihannei, tot pe scena din Piaţa Constituţiei, luni, 15 august, va urca DJ-ul Steve Aoki , un muzician american cu renume în zona electro-house. Pe 17 august, publicul va fi martorul unei alte serii de concerte live Sia, Selah Sue şi Oh Land.
Sursa: mediafax.ro