Rămășițele celui mai vechi pod de piatră construit peste fluviul Dunărea pot fi văzute pe malul stâng al apei, la Drobeta Turnu - Severin. Podul realizat de faimosul Apolodor din Damasc s-a numărat printre „minunile Antichității” din Dacia.

Construit în timpul războaielor daco-romane de la începutul secolului al doilea, podul antic peste Dunăre, aflat la Drobeta Turnu Severin, a rezistat până în secolul al III-lea, însă ruinele sale de pe malul românesc al fluviului oferă detalii despre mega-structura din Antichitate.

Fluviul Dunărea străbate teritoriul României pe o distanță de circa 1.000 de kilometri înainte de a forma Delta Dunării și de a se revărsa, prin brațele sale, în marea Neagră. De-a lungul timpului, a fost hotar pentru popoarele care trăiau la nord și la sud de Dunăre, însă primul pod de piatră construit peste fluviu datează din vremea dacilor și romanilor.

Cum treceau anticii Dunărea

Până la construcția sa, anticii au găsit alte mijloace de a ajunge pe celălalt țărm, cele mai îndemână fiind bărcile și corăbiile.

Cel mai vechi pod peste Drunăre, amintit de istoricii antici, datează din secolul al VI-lea î. Hr. și ar fi fost construit din ordinul regelui persan Darius, în dorința acestuia de a invada ținuturile de la nord de Dunăre. Podul a fost construit din corăbii, în Dobrogea, arăta istoricul antic Herodot, iar pe el au trecut armatele sale, în ținuturile stăpânite de sciți.

Despre geți, care au stăpânit și ei ținuturile de la nord de Dunăre, istoricii antici relatau că așteptau venirea iernii, când apele fluviului înghețau, pentru a jefui ținuturile de peste fluviu. Dunărea avea același debit atât vara, cât și iarna, însă odată cu înghețul, favorizat de viscole și de ger, forma poduri întinse și rezistente.

„Chiar Istrul, care nu-i mai îngust decât fluviul producător de papirus şi care îşi amestecă apele cu marea cea întinsă prin mai multe guri, deoarece vânturile fac să se întărească undele albastre ale mării, îngheaţă şi el şi se scurge în mare cu apele acoperite. Pe unde merseseră corăbiile, mergi acum cu piciorul şi copita calului izbeşte undele încremenite de ger. Pe aceste noi poduri de gheaţă pe sub care curge apa boii sarmatici trag carele barbare”, afirma poetul latin Ovidius, exilat în ținuturile de la țărmul Mării Negre.

În timpul războaielor de cucerire a Daciei, romanii au folosit corăbiile la construcția unor poduri peste Dunăre, unul în dreptul localității Baziaș (Caraș-Severin), unde fusese înființat castrul Lederata, iar cealălalt la Dierna, antica Orșova din Mehedinți.

De aici, începeau cele două drumuri romane care ocoleau munții Banatului, prin est și vest, și se uneau la Tibiscum (Caransebeș), de unde drumul imperial continua spre colonia Sarmizegetusa.

În perioada de pace după primul război cu dacii de la începutul secolului al doilea, împăratul roman Traian a ordonat construcția primelor drumuri din Dacia, parțial intrată sub stăpînirea romană, dar și a primului pod de piatră peste fluviu, la Drobeta, acolo unde fusese înființată o așezare militară romană.

Podul lui Traian peste Dunăre, lăudat de antici

Podul antic peste Dunăre a fost proiectat de arhitectul Apolodor din Damasc și a fost construit între anii 103 şi 105. Unii istorici arătau că a fost nevoie ca Dunărea să fie abătută parţial de la cursul normal, cu ajutorul unui braţ mort, pe malul drept, pentru a putea fi realizaţi cei 20 de piloni ai podului care măsura peste un kilometru.

Mortarul din structura podului era foarte rezistent şi se întărea foarte repede în contact cu apa, afirmă unii specialişti. Podul antic peste Dunăre de la Drobeta a fost înfăţişat pe Columna lui Traian și a fost descris de unii istorici antici.

„Minunate sunt şi celelalte construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci. Înălţimea este de o sută cincizeci de picioare, în afară de temelie, iar lăţimea de şaizeci. Stâlpii se află, unul faţă de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare şi sunt uniţi printr-o boltă. Cum să nu ne mirăm de cheltuiala făcută pentru aceşti stâlpi? Nu trebuie oare să ne uimească şi felul meşteşugit în care a fost aşezat în mijlocul fluviului fiecare stâlp, într-o apă plină de vârtejuri, într-un pământ nămolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abătut? Am arătat lăţimea fluviului, nu pentru că ar curge numai cu această lăţime - căci pe parcurs se lăţeşte de două ori şi de trei ori pe atât, ci pentru că acolo este locul cel mai îngust şi cel mai potrivit pentru construirea unui pod. Cu cât spaţiul se îngustează mai mult aci - deoarece apa coboară dintr-o întindere largă, pentru a intra din nou în alta şi mai mare - cu atât se face mai năvalnică şi mai adâncă”, relata istoricul latin Dio Cassius.

Grinzi din stejar au supraviețuit timpului

Grinzile podului erau din stejar, potrivit istoricilor. Deși podul a fost distrus în secolul al treilea, în afara pilonilor de piatră, și alte părți din structura sa au rezistat. Cel puțin o grindă de stejar s-a păstrat din podul antic de la Drobeta - Turnu Severin, ridicat din ordinul împăratului Traian, în vremea războaielor daco-romane.

„Stejarul folosit la podul de peste Dunăre n-a fost adus din sud-vest, cum se crede, ci din nordul Dunării. Deci, la construirea podului, Traian trebuie să fi fost stăpân — cel puțin în parte — pe regiunea colinelor din Oltenia sau Banat, unde creștea asemenea stejar şi era uşor de adus”, arăta inginerul Ion Florescu, în Revista pădurilor (1967).

Unii istorici susţin că în vremea împăratului Hadrian, succesorul lui Traian pe tronul Imperiului Roman, podul a fost distrus parţial, de teamă că el să nu folosească dacilor răzvrătiţi.

„Astăzi însă podul nu foloseşte la nimic, căci nu mai există decât stîlpii, iar pe deasupra lor nu se mai poate trece: ai zice ca au fost făcuţi numai ca să facă dovada că firii omeneşti nimic nu-i este cu neputinţă”, informa Dio Cassius (155 - 229).

Alţi istorici argumentează că podul ar fi fost utilizat până în secolul al treilea, la evacuarea provinciei de către împăratul Aurelian, şi nu doar vreme de câteva decenii.

Podul antic peste Dunăre devenise groapă de gunoi

În secolul al XIX-lea, ruinele podului din care se vedea unul dintre pilonii săi de piatră au devenit o atracție pentru călătorii pasionați de istorie, însă localnicii nu erau interesați de soarta lui, la fel cum s-a întâmplat și cu alte ruine ale unor monumente antice și medievale de pe teritoriul României.

„În toate țările din lume, antichitățile sunt conservate, mai cu deosebire atunci când prin aceste antichități se poate proba originea unui popor. Avem în Severin două antichități care dovedesc, în mod neîndoios că suntem colonia romană. Una este podul lui Traian, iar cealaltă turnul lui Sever. Cum sunt tratate aceste monumente? Turnul este lăsat în voia timpului, fără a se face ceva pentru conservarea lui, iar podul este tratat si mai bine, căci tocmai acolo se varsă toate murdăriile scoase de prin casele orașului. Un străin care venise în Severin a avut curiozitatea să viziteze resturile podului, însă nu s-a putut apropia din cauza infecțiunii”, informa revista Familia în 1880.

În 1906, Comisia Internațională a Dunării a decis să distrugă doi stâlpi care stânjeneau navigația. În 1932, erau 16 stâlpi rămași sub apă, dar în 1982 doar 12 au mai fost identificați de arheologi. În prezent se pot vedea primul și ultimul stâlp pe malurile Dunării. Ruinele podului de la Drobeta - Turnu Severin au fost declarate monument istoric.