Medicul Dorel Săndesc: O campanie provaccinare demagogică prezentând totul în roz e total ineficientă

Medicul Dorel Săndesc: O campanie provaccinare demagogică prezentând totul în roz e total ineficientă

Medicul Dorel Săndesc, vicepreşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie, omul care a condus aproape 15 ani Secţie ATI de la Spitalul Judeţean din Timişoara, consideră că decizia pro sau contra vaccinare nu este simplă nici măcar pentru un doctor.

În plină campanie de vaccinare împotriva virusului SARS Cov-2, medicul Dorel Săndesc a ţinut să explice de ce există unele îngrijorări, dar şi beneficiile unui vaccin în balanţă cu lipsa lui. Profesorul a postat mesajul pe pagina sa de Facebook. 
 
„Decizia pro sau contra vaccinare nu este simplă - nici măcar pentru un medic. Pentru că, în ciuda beneficiilor indiscutabile ale vaccinurilor (eradicarea unor boli cumplite, limitarea sau prevenirea unor epidemii...) acestea ridică şi unele îngrijorări, justificate. De aceea consider o campanie provaccinare triumfalistă, demagogică, prezentând totul în roz e total ineficientă, ba chiar de natură sa determine "efecte adverse". 
 
Iar semnele de întrebare nu sunt puţine...Iată aici prezentate succint două: 
 
1. Există efecte secundare după vaccinare şi cât sunt de periculoase? 
 
DA, există şi unele pot fi serioase. Dincolo de efectele imediate post-vaccinare (durere la locul injectării, astenie, simptome "pseudo-gripale" etc.), îngrijorătoare sunt cele care apar mai târziu, de tip autoimun, cum ar fi poliradiculonevrite, mielite, narcolepsie etc. DA, aceste complicaţii apar, foarte rar, dar apar, după vaccinuri, mecanismul lor fiind reprezentat de faptul că uneori anticorpii sintetizaţi în urma vaccinării atacă nu doar viruşii ci şi structuri proprii organismului (cum ar fi sistemul nervos).  
 
DAR :  
 
-se ignoră faptul că aceste complicaţii apar şi în cursul bolii, cu incidenţă şi severitate mai mari decât după vaccin! Mecanismul este acelaşi: anticorpii sintetizaţi împotriva virusului atacă structuri ale organismului. Noi, cei care îngrijim aceşti bolnavi am văzut nu puţine complicaţii de acest gen, cu pareze şi paralizii, care s-au supraadăugat bolii Covid-19 şi au dus la suferinţe grave sau chiar deces.  
 
-dincolo de aceste efecte secundare, Boala poate duce la o listă înfioratoare de SECHELE: fibroză pulmonară, insuficienţă cardiacă, fibroza hepatică, tulburări neuropsihice, accidente trombo-embolice tardive severe etc. Am văzut deja prea multe cazuri decedate la peste 1 lună de la boală cu embolie pulmonară, sau tineri care după boală nu mai pot urca 2 etaje...şi atâtea altele... Şi toate acestea NU apar după vaccin. 
 
2. Nu e mai prudent să nu mă grăbesc, să aştept să văd cum reacţionează alţii?  
 
Răspuns: NU. 
 
Argumente: protejarea împotriva acestui virus devine o cursă contra-cronometru, în condiţiile în care devine evidentă capacitatea sa de a dezvolta mutaţii periculoase; deja a apărut o mutaţie mult mai contagioasă şi nimeni nu poate garanta că nu va apărea o alta mult mai agresivă şi letală: este un fenomen natural, evoluţionist, darwinian, numit "selecţie naturală" , prin care se selectează şi dezvoltă variantele cele mai competente-adică mai periculoase pentru noi. Şi mai gândiţi-vă doar că această mutaţie nu vine aşa din eter, ci se produce, întotdeauna, în organismul gazdă-care ar putea fi tocmai al tău, daca nu îl vei proteja prin vaccinare. Şi ca în filmele horror, acel monstru se va naşte în tine şi te va răpune... 
 
Da, există şi şansa să nu te infectezi sau să faci o formă uşoară. Dar experienţa acumulată în aceste luni arată că nimeni nu este protejat de riscul unei forme severe sau chiar de deces, nici măcar cei tineri, această teribilă boală acţionând după mecanismul "ruletei ruseşti"...eşti dispus să apeşi pe acest trăgaci, să joci acest joc periculos fără a fi obligat? 
 
Acestea sunt câteva dintre răspunsurile la doar doua dintre întrebările legate de vaccin. Desigur că mai sunt multe. Consider că decizia trebuie luată punând în balanţă toate argumentele. Balanţa mea, aşezată, da, pe experienţa medicală de o viaţă, dă un verdict fără dubii: vaccinul este soluţia cea mai bună pentru mine, pentru cei dragi, pentru tine, pentru noi toţi ca şi comunitate. Să va dea Domnul gândul bun!”, a scris Dorel Săndesc. 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…