
Medicul care îl tratează pe Trump de COVID-19 a fost medaliat de România pentru că a salvat viața unui militar român
Sean Conley, veteran al marinei americane, este medicul care îl tratează pe Donald Trump de COVID-19 și a spus că președintele SUA își va îndeplini sarcinile ca și până acum. Conley a participat la salvarea militarilor români, în operaţiunea ISFA, și este medaliat de Statul Major General Român.
Donald Trump are COVID-19, iar medicul personal al președintelui american a trimis o scrisoare prin care confirmă diagnosticul .
„Eu şi echipa medicală de la Casa Albă suntem vigilenţi şi apreciez sprijinul oferit de unii dintre cei mai profesionişti, dar şi sprijinul oferit de instituţiile medicale din ţară”, a spus dr. Sean Coney, un vetern al marinei americane şi specialist în osteopatie - boală a sistemului osos.
„Cu siguranţă, preşedintele o să îşi îndeplinească în continuare sarcinile, fără întrerupere, în timp ce îşi revine şi vă ţinem la curent cu evoluţia lucrurilor”, a mai spus medicul, citat de Mediafax.
Doctorul Sean Conley a fost medaliat de Statul Major General Român, în 2014, cu ocazia sărbătoririi Zilei Independenţei României.

Conley a luat parte la operaţiunea ISFA şi a depus eforturi remarcabile, pentru a sprijini medical militarii români.
În 2014, în Afganistan, el a salvat viaţa unui soldat român din cadrul Batalionului 20 Infanterie „Scorpionii Negri”, care a fost rănit de un dispozitiv exploziv improvizat.
În primăvara acestui an, dr. Sean Conley a acceptat cererea preşedintelui american de a primi hidroxiclorochină , un medicament nedovedit pentru tratarea bolii COVID-19, relatează Digi24.ro .