„După declaraţia ministrului Sănătăţii de ieri, pe care o considerăm iresponsabilă şi a dus la panică în rândul populaţiei, ne-a fost blocată activitatea în cabinete.
Toţi medicii se plâng că primesc zeci, sute de telefoane. Un coleg a spus că a primit 381 de sms-uri în trei ore de la pacienţi care doresc aceste reţete.
Soluţia am dat-o din martie, de la primele discuţii despre distribuţia pastilelor, am continuat de atunci să explicăm că ar trebui eliberate din farmacie, pe baza de buletin, iar farmaciile să verifice pe un site dacă pacientul a mai luat pastile şi din altă parte, se poate face un site de acest fel într-o oră, dar ministrul Sănătăţii trebuie să ceară”, a declarat medicul pentru Digi24.
Raluca Zoiţanu a spus că ministrul Alexandru Rafila nu discută cu patronatele medicilor de familie. O discuţie a avut loc ieri cu asociaţiile profesionale ale medicilor de familia, dar pe altă temă, respectiv reforma în sistemul de asistenţă medicală primară.
„Oamenii nu sunt de condamnat, mesajul ministrului a fost foarte prost. Când ministrul spune: mergeţi urgent să luaţi reţeta, e normal ca oamenii să se comporte astfel.
Mesajul nostru e că le vom elibera aceste reţete în măsura în care putem să o facem, dar nu imediat. Dacă un pacient sună azi, probabil îl programăm mâine, poimâine, peste câteva zile”, a adăugat reprezentanta medicilor de familie.
Ministerul Sănătăţii a făcut precizări , luni seara, despre pastilele cu iod, după ce ministrul Alexandru Rafila a fost criticat de medicii de familie pentru că a îndemnat populaţia să-şi ridice „cât mai repede" din farmacii acest medicament, necesar în cazul unei creşteri a radioactivităţii şi pentru care este nevoie de reţetă de la medicul de familie.
„Distribuţia pastilelor de potasiu este perfect funcţională, îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta de până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia şi avem 2.500 de farmacii în toată ţara de unde îşi pot ridica în mod gratuit aceste pastile. Deci este un sistem perfect funcţional, este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reuşit să-l punem la punct”, a declarat, luni, Alexandru Rafila.
Potrivit ministrului, listele cu farmaciile care distribuie pastilele cu iodură de potasiu sunt disponibile la Ministerul Sănătăţii şi la Direcţiile de Sănătate Publică din teritoriu.
„Probabil că pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina e posibil ca cererea să crească, dar, repet, medicii de familie trebuie să elibereze prescripţie acestor pacienţi care au dreptul să primească microcomprimatele de iodură de potasiu”, a adăugat ministrul Sănătăţii.