Medicii de familie care protestează au consultat pro bono, dar nu au eliberat reţete şi trimiteri gratuite (grupaj)

Medicii de familie care protestează au consultat pro bono, dar nu au eliberat reţete şi trimiteri gratuite (grupaj)

Bucureşti, 3 ian /Agerpres/ - Medicii de familie care nu au semnat până miercuri actele adiţionale la contractele cu casele de asigurări de sănătate din judeţe au acordat consultaţii pro bono, însă nu au eliberat reţete pentru medicamente compensate sau gratuite ori trimiteri pentru servicii decontate de CAS. La Sibiu, deşi toţi medicii au semnat documentele respective, nu au eliberat reţete şi trimiteri, în semn de solidaritate cu colegii din ţară, care protestează, prin nesemnarea documentelor cu CAS, faţă de problemele din sistem. În alte cazuri, medicii de familie au consultat doar pacienţii cu boli cronice sau handicap ori gravidele şi au efectuat vaccinările.

*** ALBA

Doar câteva acte adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară au fost semnate până miercuri de către medicii din Alba cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie/Medicină Generală Alba, Gheorghe Haber.

Din cei peste 200 de medici de familie din judeţ aflaţi anul trecut în relaţii contractuale cu CJAS Alba, până la sfârşitul lui decembrie au depus cereri de prelungire a contractului - cadru în jur de 100, din care "doar câţiva" au şi semnat actele adiţionale, a menţionat Haber.

Potrivit acestuia, miercuri va fi depus la CJAS Alba un memoriu din partea Asociaţiei pe care o conduce, prin care se solicită rezolvarea de urgenţă a situaţiei actuale, prin asigurarea unei "finanţări corespunzătoare" a asistenţei medicale primare.

Gheorghe Haber a menţionat că recomandarea asociaţiei către medicii de familie din judeţ a fost să fie prezenţi pe cât posibil în cabinete, acest lucru neînsemnând însă şi că vor fi eliberate reţete.

Potrivit medicului coordonator al Centrului de Permanenţă Valea Arieşului, format din asocierea cabinetelor de medicină de familie din comunele Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara, Albac, Horea, Poiana Vadului şi Vadul Moţilor, Christian Ciubotărescu, nemaiaflându-se în relaţie contractuală cu CJAS, nu se mai face de gardă până la rezolvarea problemelor supuse atenţiei Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Acest lucru înseamnă că nu vor fi emise reţete pentru medicamente şi nici eliberate trimiteri, a precizat Ciubotărescu.

"Nu se face de gardă. Menţionez însă că, fiind solicitat telefonic de unii pacienţi şi având astfel câteva cazuri medicale, am acordat servicii pro bono, consultând acolo unde a fost nevoie", a declarat medicul pentru AGERPRES.

Ciubotărescu a precizat că nu a depus cerere de prelungire a contractului cadru, criticând, printre altele, faptul că Ministerul Sănătăţii alocă de peste 11 luni, din 1 februarie 2017, pentru plata salariilor asistenţilor de la Centrele de Permanenţă sume sub salariul minim pe economie.

"Un exemplu este plata cadrelor medii, asistentelor, pentru care Ministerul Sănătăţii nu respectă nici măcar salariul minim pe economie, stabilit prin Hotărâre de Guvern, şi asta de 11 luni. (...). Este inadmisibil ca Ministerul Sănătăţii să plătească cu peste 30% sub salariul minim pe economie personalul mediu, asistenţii, şi puţin peste acesta, 12,8 lei pe oră, medicii", a declarat doctorul.

Centrul de Permanenţă Arieşul Mare se afla în inima Munţilor Apuseni şi este format din asocierea cabinetelor de medicină de familie din comunele Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara, Albac, Horea, Poiana Vadului şi Vadul Moţilor. El deserveşte atât populaţia locală, cât şi câteva zeci de mii de turişti anual, mulţi dintre aceştia apelând telefonic, pentru diverse sfaturi, medicul de gardă. Serviciile oferite aici sunt de medicină de familie, în afara orelor de program a cabinetelor de medicină de familie.

Colegiul Medicilor Alba a anunţat că susţine acţiunea de protest a medicilor de familie.

"Peste 70% din medicii de familie din judeţul Alba nu au semnat actele adiţionale cu CNAS şi au închis cabinetele. Pacienţii şi medicii din spitale sunt rugaţi să fie solidari şi să înţeleagă faptul că dacă nu se schimbă radical situaţia medicinei primare, aceasta va intra în colaps. Medicina primară a fost desconsiderată şi subfinanţată prea mult timp. Se doreşte modificarea legislaţiei pentru a se putea oferi servicii medicale de calitate", se menţionează într-un comunicat al Colegiului Medicilor Alba.

*** ARAD

Potrivit reprezentanţilor CJAS Arad, un singur medic nu a semnat actele adiţionale la contractele pe anul 2017.

"Din totalul de 250 de medici de familie care au activat în judeţul Arad anul trecut, 249 au semnat actele adiţionale pentru acest an, astfel că pacienţii nu vor avea de suferit. Un singur medic nu a semnat actul adiţional, deoarece doreşte să treacă la un alt furnizor de servicii medicale', a declarat la rândul său pentru AGERPRES, dr. Gheorghe Domşa, preşedinte-director general al CJAS Arad.

Acesta a mai precizat că, în urma verificărilor informatice făcute de reprezentanţii CJAS, s-a constatat că toţi medicii de familie care, conform programului, trebuiau să se afle în cabinetele lor, sunt miercuri la muncă.

Conform preşedintelui societăţii de Medicină de Familie (SMF) Arad, dr Adrian Dărăbanţiu.
SMF Arad a lăsat la latitudinea medicilor de familie să semneze sau nu actele adiţionale la contractele cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, pe considerentul că "nu este normal ca pacienţii să sufere datorită unor chestiuni care nu ţin de ei".

*** BISTRIŢA-NĂSĂUD

Majoritatea medicilor de familie din judeţul Bistriţa-Năsăud nu vor semna actele adiţionale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), alăturându-se, astfel, protestului declanşat la nivel naţional, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele filialei judeţene a Asociaţiei profesionale a medicilor de familie, Dumitru Niculai.

"Se continuă protestul până la o dată nedeterminată. Colegii, marea majoritate, pentru că întotdeauna sunt care semnează şi care nu actul adiţional de prelungire a contractului cu CAS, vor fi la dispensare, vor acorda consultaţii, în prima fază vor fi gratuite toate consultaţiile, dar pe reţetă simplă şi nimic în contract cu Casa. Doar concediile medicale, care este un alt contract al medicului de familie cu Casa, numai acelea vor fi onorate", a afirmat Niculai.

Liderul medicilor de familie din judeţul Bistriţa-Năsăud consideră că finanţarea oferită pentru acest an ar duce oricum la falimentul cabinetelor medicale.

"Noi ne-am exprimat încă de anul trecut dorinţa de a continua şi a rămâne medici de familie, dar nu în orice condiţii, adică nu în condiţiile în care, într-o lună sau două, intrăm oricum în faliment. În condiţiile actuale, Guvernul, Ministrul Sănătăţii şi Casa Naţională, prin prelungirea contractului şi prin condiţiile pe care le oferă medicilor de familie, într-o perioadă foarte scurtă vor fi falimentaţi (medicii de familie - n.r.) şi atunci noi am spus: de ce să aşteptăm falimentul? Atunci luăm o poziţie majoritară şi încercăm să întrerupem noi acest lanţ de legătură cu Casa", a explicat Dumitru Niculai.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei profesionale a medicilor de familie din Bistriţa-Năsăud, din totalul de aproximativ 140 de cabinete existente în judeţ, circa 75-80% nu vor semna actele adiţionale cu CJAS.

Directorul CJAS Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, a precizat pentru AGERPRES că toţi medicii de familie din judeţ au făcut cereri, la sfârşitul anului trecut, pentru întocmirea actului adiţional la contractul pe 2017, care să fie valabil până la data de 31 martie 2018, dar se aşteaptă ca nu toţi să îl semneze, având în vedere protestul anunţat.

*** BOTOŞANI

Peste 70% dintre medicii de familie din Botoşani au semnat actele adiţionale la contractele încheiate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, a declarat, pentru AGERPRES, directorul CJAS Botoşani, Carmen Nicolau.

Potrivit acesteia, peste 100 din cei 158 de medici de familie din judeţ au prelungit contractele de prestări servicii medicale.

"Nu am avut semnale nici din partea medicilor, nici din partea pacienţilor că ar fi apărut probleme în asigurarea serviciilor medicale din partea medicilor de familie. Nici nu cred că vor apărea probleme pentru că avem cereri din partea tuturor medicilor de semnare a actelor adiţionale", a afirmat Nicolau.

*** BRAŞOV

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Braşov, dr.Andrea-Elena Neculau, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că, în momentul de faţă există o lipsă de garanţie pentru punctele agreate spre notificare în Contractul Cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate, dar şi "lipsa termenelor precise de implementare şi responsabilităţi clare de rezolvare", ceea ce îi nemulţumeşte în continuare pe medicii de familie.

"Nu numărul celor care au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii este important - în cazul Braşovului, vorbim de 242 din cei 318 medici de familie. Oamenii care au semnat sunt cu toţii nemulţumiţi. Au constrângeri financiare sau sunt constrânşi din motive personale, nu de altcineva. Cei 76 de medici de familie care nu au semnat sunt cei care împing lucrurile spre progres. Probabil că şi aceştia vor semna în zilele următoare, dar vă spun că există nemulţumiri foarte mare în rândul medicilor de familie. Sigur că ne gândim şi la pacienţii noştri, dar ar trebui ca şi problemele noastre să fie rezolvate pentru că sunt extrem de serioase. Deocamdată, totul este foarte neclar. Lipsa de garanţii pentru punctele agreate spre notificare, lipsa termenelor precise şi responsabilităţi clare de rezolvare a problemelor noastre, la toate acestea nu avem un răspuns clar", a spus sursa citată.

Referitor la ce vor face în perioada următoare, dr. Andrea-Elena Neculau a precizat că în zilele următoare vor avea loc discuţii cu medicii de familie despre situaţia existentă.

'În acest moment, forma de protest a fost nesemnarea actelor adiţionale. Nu ştiu dacă în cazul în care problemele noastre nu vor fi rezolvate se va ajunge la suspendarea activităţii. Vom vedea în următoarele zile, după discuţiile pe care le vom avea', a spus preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie din Braşov.

170 din cei 318 medici de familie din judeţ sunt membri ai Asociaţiei Medicilor de Familie. Numărul mediu de pacienţi/un medic de familie este de 1500, a precizat dr. Neculau.

Medicul şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Braşov, dr. Camelia Popa, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că un număr de 242 de medici de familie au semnat actele adiţionale de prelungire a contractului de furnizare a serviciilor medicale şi speră ca şi ceilalţi 76 de medici de familie să semneze aceste documente în zilele următoare. Până miercuri, la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate nu a fost depusă nicio notificare din partea medicilor de familie în sensul că doresc încetarea contractului cu instituţia.

*** BUZĂU

Medicii de familie din judeţul Buzău vor merge pe vechiul contract cu Casa de Asigurări de Sănătate până la 1 aprilie, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei asociaţiilor medicilor de familie din judeţul Buzău, dr. Angelica Mazdrag.

Aceasta a mai spus că la Buzău medicii de familie au purtat un dialog cu conducerea PSD, care a promis că problemele lor vor fi rezolvate.

"Aşteptăm până la 1 aprilie, de două ori le-am întins o mână de ajutor, dacă până atunci nu vor găsi o formulă pentru rezolvarea problemelor medicilor de familie, abia atunci se va trece la proteste", a mai declarat sursa citată.

În judeţul Buzău activează 204 medici de familie.

*** CARAŞ-SEVERIN

Toţi asiguraţii din sistemul de sănătate din Caraş-Severin beneficiază de servicii gratuite, după ce medicii de familie au semnat actele adiţionale la contractul-cadru încă din data de 29 decembrie 2017.

"Toţi medicii de familie din Caraş-Severin au semnat, pe 29 decembrie 2017, adiţionalele la contractul-cadru de acordare a asistenţei medicale ce vizează primele trei luni din 2018. Acest lucru înseamnă că azi, (n.r. - luni, 3 ianuarie), dacă un asigurat din Caraş-Severin se adresează unui medic de familie, acesta va beneficia de servicii gratuite în condiţiile date de contractul-cadru", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, Flavius Rotariu.

Totodată, având în vedere că de la 1 ianuarie 2018 s-a modificat valoarea salariului minim pe economie, dar şi procentul din acesta reprezentat de contribuţia la fondul de asigurări de sănătate, Flavius Rotariu a precizat că cetăţenii din Caraş-Severin care plătesc aceste contribuţii "din mână" sunt îndemnaţi să se adreseze administraţiilor financiare de pe raza unde îşi au domiciliul, pentru a afla respectiva sumă şi pentru a intra în legalitate.

*** CLUJ

Medicii de familie din Cluj vor consulta pacienţii, mai ales pe cei cu boli cronice şi cazurile care constituie urgenţe, dar nu vor elibera reţete şi trimiteri medicale, prin acest comportament ei dorind să se ralieze la protestul de la nivel naţional, care are ca scop determinarea unei renegocieri a contractului lor cu Casa de Asigurări de Sănătate şi cu Ministerul Sănătăţii.

Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Cluj, Emiliana Cosiug, a afirmat, miercuri, că actuala formă a contractului este "una care îi umileşte pe doctori", că Sistemul Informatic Unic integrat (SIUI) le pune mari probleme de funcţionare, actul medical ajungând să fie transformat într-o discuţie cu pacientul despre detalii care ţin de date administrative.

"La nivelul Clujului, colegii au decis să susţină protestul de la nivel naţional, în consecinţă nu asigură consultanţii (...) decontate de Casa de Asigurări. În zilele acestea consultăm pro bono, asigurăm consultaţiile de urgenţă, vaccinările, dar nu eliberăm niciun act în contract cu casa de asigurări - reţete, trimiteri", a declarat Costiug.

Aceasta explicat că birocraţia excesivă a ajuns să determine prelungirea timpilor de aşteptare a pacienţilor, afectarea actului medical - care se transformă în completări de date şi supraîncărcarea medicului cu muncă de tip birocratic, care trebuie rezolvată peste program.

"Birocraţia excesivă a ajuns să ne decimeze orice timp alocat pacienţilor. Avem alocat pentru un pacient, pentru consultaţie, 15 minute, în condiţiile în care SIUI nu merge, cardul este blocat, pacientul poate figura ca neasigurat deşi el este asigurat ... Asta înseamnă minute în şir de negocieri cu pacientul, de explicaţii, care ar fi putut fi folosite în beneficiul sănătăţii pacientului. (...) Este păcat, în condiţiile deficitului de personal să foloseşti un medic pe post de funcţionar", a mai spus vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Cluj.

Aceasta s-a plâns şi de faptul că peste jumătate din cei 400 de medici de familie din Cluj au primit avertismente sau amenzi în valoare de 200 până la 3.000 de lei pentru reţetele eliberate pacienţilor, pentru că aceştia nu au respectat un anumit protocol terapeutic. Medicii de familie cer astfel ca în SIUI să se semnaleze erorile administrative care ţin de prescrierile de medicamente, atunci când ele se produc.

"290 de medici din Cluj au fost sancţionaţi, de la atenţionări la imputări ale unor reţete prescrise, pentru că nu s-a respectat un protocol terapeutic care nici măcar nu este inclus în SIUI, adică dacă tot avem un sistem unic şi integrat ar fi fost normal ca medicul de familie să fie atenţionat - 'nu poţi să prescri medicamentul ăsta, lasă pacientul să se întoarcă la medicul specialist pentru că numai el poate să îi prescrie tratamentul'. Dar nu s-a produs niciun prejudiciu, nu s-au produs dublări de reţete, practic am prescris un tratament la care pacienţii aveau dreptul şi aveau nevoie de el", a spus Costiug.

Nu în ultimul rând, medicii de familie clujeni reclamă subfinanţarea la care sunt supuşi, în condiţiile în care sumele de bani care le sunt atribuite sunt destinate funcţionării cabinetelor şi nu reprezintă doar bani pe care ei îi încasează pentru munca pe care o fac. Costiug a amintit că un medic de familie trebuie să îşi asigure o serie de cheltuieli care ţin de funcţionarea cabinetului, de cumpărarea formularelor medicale, a tehnicii informatice şi a altor lucruri necesare, la care se adaugă responsabilitatea asigurării salariului asistentului.

Emiliana Costiug a explicat că forma de protest pe care au adoptat-o medicii clujeni va fi prelungită pentru cât timp va fi necesar.

*** COVASNA

35 dintre cei o sută de medici de familie din judeţul Covasna au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare a serviciilor medicale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) covasna, a precizat, miercuri, directorul general al acestei instituţii, Dragoş Tatu.

Potrivit acestuia, în cursul după-amiezii zilei de miercuri va avea loc o nouă rundă de discuţii cu conducerea Colegiului Medicilor de Familie din judeţul Covasna, în vederea deblocării situaţiei.

"Sperăm într-o schimbare de atitudine (...), în alte judeţe din ţară, mult mai mari decât Covasna, medicii au înţeles că nu aceasta este modalitatea prin care pot să-şi finalizeze solicitările. Sperăm să înţeleagă şi cei din judeţul Covasna", a declarat, pentru AGERPRES, Dragoş Tatu.

Preşedinta Colegiului Medicilor de Familie din judeţul Covasna, dr. Lucia Seres a declarat că medicii care nu au semnat contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate sunt în activitate, prestând activitate "pro bono".

"Toată lumea lucrează, cei care nu au semnat actele cu Casa de Sănătate lucrează pro bono (...) Noi avem un parteneriat cu asociaţia pacienţilor, care sunt alături de noi şi sprijină revendicările noastre, şi nu vrem să îi chinuim în niciun fel (...) Noi vrem ca guvernanţii să se uite şi la noi un pic, cerinţele noastre sunt justificate, iar principala noastră nemulţumire este legată de procentul mic din fondul de sănătate alocat medicinei primare (...) E bătaie de joc (...) Suntem nemulţumiţi şi de sistemul informatic, când pică una, când pică alta, de birocraţie şi protocoalele care se schimbă într-un ritm ameţitor (...) Şi aşa suntem foarte puţini medici de familie în judeţul Covasna, mulţi sunt pensionari, alţii nu mai au mult până la pensie, şi, deşi noi credem că suntem indispensabili, vedem că, din păcate, guvernanţii nu sunt de aceeaşi părere (...) Din păcate, nici noi nu suntem uniţi pentru a ne susţine revendicările, unii au semnat contractele cu Casa de Asigurări, alţii nu. Să sperăm că se va termina săptămâna asta şi ne va băga şi pe noi în seamă cineva", a declarat pentru AGERPRES, Lucia Seres.

*** DÂMBOVIŢA

Majoritatea medicilor de familie din judeţ au semnat acte adiţionale de prelungire a contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel că nu există nicio disfuncţionalitate, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, şefa CJAS Dâmboviţa, Niculina Sandu.

''La data de 31 decembrie 2017, aveam în relaţie contractuală pe asistenţă medicală primară 220 de furnizori de servicii medicale. Până la această oră, 3 ianuarie 2018, avem încheiate 212 contracte cu acte adiţionale de prelungire a contractului. Este sub control situaţia. Avem câteva localităţi care nu au semnat, dar în acele localităţi nu avem decât un furnizor în relaţie contractuală cu Casa, sunt mai mulţi furnizori, în aşa fel încât se poate asigura asistenţă medicală fără probleme'', a precizat şefa CJAS Dâmboviţa, Niculina Sandu.

Aceasta a subliniat că pacienţii, în cazul în care medicul lor de familie nu este în relaţie contractuală cu CJAS, au şi varianta transferării la un alt medic.

Concluzia conducerii CJAS Dâmboviţa este că, la nivelului judeţului, nu este blocată activitatea medicală, medicii de familie, în cea mai mare parte, asigură serviciile către pacienţi.

''Asiguraţii înscrişi pe lista unui medic de familie care nu prestează servicii în relaţie contractuală cu Casa de Sănătate au posibilitatea, conform legislaţiei în vigoare, să se transfere pe lista unui alt medic de familie. Nu va fi blocată activitatea medicală. În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate în specialităţi clinice, la 31 decembrie 2017, aveam 28 de furnizori în relaţie contractuală, în acest moment avem 26 de acte adiţionale semnate, doi furnizori nu au primit un aviz favorabil după vârsta de pensionare, iar la celelalte asistenţe medicale avem aproape acelaşi număr cu o variaţie de un contract - două, cei care nu au dorit să îşi prelungească sau nu au îndeplinit condiţiile pentru prelungirea actelor adiţionale. Deci, nu va fi nicio disfuncţionalitate la nivelul judeţului Dâmboviţa'', a mai spus şefa CJAS Dâmboviţa, Niculina Sandu.

*** GALAŢI

Peste 70% dintre medicii de familie din judeţul Galaţi oferă consultaţii gratuite pacienţilor dar nu eliberează reţete compensate şi trimiteri, în condiţiile în care doar 67 din cei 233 de medici de familie au încheiat contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi, a declarat, miercuri, preşedintele Asociaţiei Patronale a Medicilor de Familie din Galaţi, Dumitru Mărăşescu.

Potrivit sursei citate, medicii de familie reclamă birocraţia şi subfinanţarea sistemului de sănătate. Ei cer bani mai mulţi pentru cabinete şi măsuri de reducere a birocraţiei, prin renunţarea la documentele inutile care îi pun pe drumuri pe pacienţi şi le ocupă timpul medicilor. De asemenea, protestatarii solicită revizuirea unor protocoale care generează sancţiuni pentru medici.

"Ce e tragic e că pacienţii sunt plimbaţi ca o minge de ping-pong din cauza birocraţiei acesteia excesive, între noi şi policlinici, între noi şi spitale, şi nu au nicio vină săracii, pentru un banal medicament. Nouă, practic, medicilor de familie, ni s-a pus pumnul în gură în a ne profesa meseria. Nu avem dreptul să eliberăm anumite medicamente şi cred că suntem singura ţară din lume. În Suedia, până şi morfină eliberează medicul de familie", a spus Dumitru Mărăşescu.

Medicii de familie au venit miercuri la cabinete, dar nu eliberează reţete compensate sau bilete de trimitere.

"Deşi suntem în protest, medicii de familie sunt la cabinete, dar fără să se elibereze reţete decontate de Casa de Sănătate sau trimiteri pentru că nu mai avem contract de la 1 ianuarie. Cât va dura protestul nu pot să spun. Pacienţii noştri ştiu despre acest protest, dar noi am eliberat la sfârşitul anului trecut reţete pentru cei cronici pentru două-trei luni, la fel şi trimiteri pentru cei care au solicitat, astfel încât să nu fie afectaţi pacienţii. Eu de dimineaţă am făcut consultaţii fără să cer bani pacienţilor. Sunt pacienţii noştri. Majoritatea medicilor au procedat astfel, dar sigur, fiecare poate face ce vrea, pentru că suntem entităţi private", a afirmat Mărăşescu.

Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi, dintre cei 233 de medici de familie din judeţ au semnat noile contracte doar 67.

*** GIURGIU

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Giurgiu, Carmen Nicolescu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că cei 108 medici de familie din judeţul Giurgiu susţin cererile profesionale ale colegilor de la nivel naţional şi protestează miercuri prin purtarea de banderole negre, dar vor efectua consultaţii şi vor elibera reţete pentru pacienţi.

"Am discutat cu medicii de familie din judeţ, cu unii telefonic, alţii mi-au dat răspunsul în scris, şi toţi cei 108 medici de familie din judeţul Giurgiu susţin toate cererile profesionale ale medicilor de familie la nivel naţional, însă din punctul de vedere al semnării actelor adiţionale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, unii dintre ei au semnat aceste acte şi alţii sunt în curs de semnare, iar medicii de familie din judeţ vor da reţete şi bilete de trimitere pacienţilor. Ei au ales să protesteze prin purtarea de banderole şi explicând pacienţilor nemulţumirile pe care le au", a declarat Carmen Nicolescu.

Ea a spus că medici de familie susţin alocarea de zece la sută din bugetul asigurărilor de sănătate pentru medicina primară şi de familie în condiţiile în care în prezent este alocat un procent de 5, 67 la sută. O altă "nemulţumire majoră" a medicilor de familie este legată de sistemul de sistemul informaţional "care funcţionează cu întreruperi şi sincope majore şi sunt multe greşeli" ceea ce duce la "pierdere mare de timp şi pune într-o situaţie proastă atât medicii cât şi pacienţii".

*** HUNEDOARA

Colegiul Judeţean al Medicilor (CMJ) Hunedoara susţine "fără rezerve" revendicările medicilor de familie din judeţ, care refuză "justificat" continuarea relaţiei contractuale cu Casa Judeţeană de Sănătate (CJA), până la rezolvarea revendicărilor acestora, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele CMJ Hunedoara, dr. Grigore Crişan.

"Majoritatea medicilor de familie din judeţ nu a semnat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Sunt afectaţi aproximativ 300.000 de pacienţi la nivelul judeţului Hunedoara. Noi suntem alături de pacienţi, îi sprijinim, îi consultăm, le dăm reţete. Sistemul este extrem de birocratizat şi susţinerea financiară este foarte slabă. Suntem şi vom fi alături de medicii de familie pe toată durata protestului", a spus dr. Crişan.

La rândul său, secretarul CMJ Hunedoara, medicul de familie Alexandru Negruţiu, a ţinut să precizeze că activitatea cabinetelor medicilor de familie se derulează după programul anunţat, însă nu pot fi emise bilete de trimitere la specialişti sau reţete compensate.

"Nu se vor închide cabinetele medicale. Vom face totul pro bono, vom fi la cabinete şi vom face consultaţii gratuite. Vom emite reţete simple, dar nu vom putea acorda reţete compensate sau bilete de trimitere", a declarat dr. Negruţiu.

În judeţul Hunedoara sunt 228 de medici de familie, majoritatea medici primari cu o vechime în profesie de peste 25 de ani.

*** IAŞI

Medicii de familie din Iaşi, ca şi colegii din ţară, anunţă că nu mai prestează servicii medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, contractul anual fiind expirat pe 31 decembrie 2017.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în prezent, medicii de familie ar trebui să semneze acte adiţionale de prelungire a contractelor, însă, până la semnarea lor, au decis să continue activitatea la cabinete fie pe sistem pro bono, fie pe bază de chitanţă.

"În decursul ultimului an am făcut numeroase demersuri şi acţiuni de protest în care am încercat să atragem atenţia decidenţilor asupra deteriorării îngrijorătoare a medicinei de familie. Motivele pentru care luptăm se pot rezuma în două problematici principale: birocratizare excesivă şi subfinanţarea. În prezent, protocoalele medicale după care medicul de familie îşi desfăşoară activitatea sunt realizate de comisii de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, fără a fi consultată Societatea Profesională a Medicilor de Familie", se arată în comunicatul de presă semnat de preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Iaşi, Anca Deleanu, şi preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Iaşi, Magda Ibănescu.

Drept urmare, susţin reprezentanţii medicilor de familie, protocoalele medicale şi procedurile actuale de exercitare a profesiei sunt restrictive şi îi constrâng nefiresc în desfăşurarea actului medical, protocoalele care le distrag atenţia de la pacient către hârtii, implementarea lor şi sancţionările aferente nu sunt judecate de experţi cu pregătire medicală adecvată.

Prin intermediul aceluiaşi document, medicii de familie menţionează că îşi doresc debirocratizarea actului medical pentru a putea să îşi concentreze atenţia nu pe hârtii, ci pe pacient, revizuirea protocoalelor şi a implementării lor de către societăţile profesionale pentru a asigura buna funcţionare a medicinei de familie, precum şi aplicarea sancţiunilor să fie făcută după consultarea Colegiului Medicilor, singura organizaţie care poate aprecia corectitudinea actului medical.

În acelaşi document de presă se atrage atenţia şi asupra faptului că medicina de familie este subfinanţată şi poate asigura doar un număr limitat de servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate; contractul cu respectiva instituţie este unul rigid şi determinat unilateral, în care medicul de familie nu găseşte un spaţiu de negociere şi de îmbunătăţire.

"Ne dorim creşterea finanţării asistenţei medicale primare care va permite dezvoltarea cabinetelor din mediul urban şi rural, avem nevoie de finanţare pentru a putea diversifica serviciile medicale oferite, e nevoie de creşterea finanţării pentru a asigura personalului din cabinetele de medicina familiei venituri similare cu cele din sistemul bugetar. Considerăm că este nevoie de alocarea unui procent de 9% din fondurile Sănătăţii pentru asistenţa primară. Protestul nostru demonstrează că suntem o forţă socială permanentă, continuă şi utilă, care nu trebuie să trăiască sub teroarea ameninţării şi sancţiunilor nejuste. Protestul nostru arată că nu acceptăm înjosirile pe care le-am primit în ultimul timp din partea decidenţilor. Spre exemplu: cum poate un Minister să propună înlocuirea noastră cu tineri care abia au absolvit examenul de rezidenţiat, dar nu au avut punctaj pentru nicio specialitate? Vrem debirocratizarea actului medical şi vrem să avem posibilitatea de a scrie medicamentele în concordanţă cu pregătirea noastră", se menţionează în comunicatul de presă semnat de preşedinte SMFI Anca Deleanu, şi preşedinte PMFI Magda Ibănescu.

*** MARAMUREŞ

Preşedintele Societăţii de Medicină de Familie Maramureş, dr. Gheorghe Lascu, a calificat drept un "act de iresponsabilitate neacordarea asistenţei medicale probleme de organizare care trebuie reglementate pe un alt palier".

"E un act de iresponsabilitate să nu acorzi asistenţă medicală invocând o situaţie de ordin administrativ, care trebuie rezolvată pe un alt palier, şi nicidecum într-o relaţie cu pacientul(...) Medicii din judeţ au semnat contractele cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Maramureş în proporţie de 90 %", a spus dr. Gheorghe Lascu.

Acesta a mai precizat că, în cursul zilei de miercuri, majoritatea cabinetelor medicilor de familie au funcţionat după programul obişnuit.

*** OLT

Toţi medicii de familie din judeţul Olt au semnat actele adiţionale la contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), potrivit preşedintelui instituţiei, Florin Ciocan.

Acesta a precizat miercuri, pentru pentru AGERPRES, că medicii de familie din judeţul Olt au semnat actele adiţionale la contractele de furnizări servicii în data de 29 decembrie 2017, iar miercuri nu au existat sesizări sau plângeri de la pacienţi care să nu fi primit servicii medicale primare.

"Astăzi nu am avut sesizări sau plângeri de la pacienţi care să fi întâmpinat probleme la medicii de familie. Toţi medicii de familie din judeţ au semnat actele adiţionale la contractele cu CAS, practic au fost prelungite, pentru primul trimestru din 2013, contractele existente în 2017", a explicat Florin Ciocan.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Medicilor de Familie Olt, medicul Mihai Ungureanu, pacienţii din judeţ nu au avut de suferit ca urmare a protestului medicilor de familie şi, începând de miercuri după-amiază se vor acorda şi reţete compensate şi gratuite.

"Deşi în judeţul Olt au fost semnate actele adiţionale la contractul cu CAS, continuă discuţiile cu CAS la nivel central. Pacienţii nu vor avea de suferit, însă trebuie să continue discuţiile pentru debirocratizare, pentru lămurirea unor protocoale terapeutice în cazul anumitor medicamente precum şi cele referitoare la scrisorile medicale. Apoi sunt discuţiile despre finanţare, să fie mai bună din aprilie. Sperăm să obţinem mai mult decât promisiuni, pentru că promisiuni au fost făcute", a spus Mihai Ungureanu.

În judeţul Olt sunt 240 de medici de familie.

*** PRAHOVA

Cel puţin 250 din cei 365 de medici de familie din judeţul Prahova nu au semnat actele adiţionale la contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), aceştia asigurând consultaţii în sistem pro bono cel puţin pentru categoriile de risc.

Preşedintele Societăţii de Medicină de Familie Prahova, Simona Schnelbach, a declarat, pentru AGERPRES, că la nivelul judeţului sunt 365 de medici de familie, iar membrii societăţii nu au semnat aceste contracte, fiind vorba despre 250 de cadre.

În aceste condiţii, medicii asigură consultaţii pro bono pentru categoriile de risc, respectiv urgenţe, copii, gravide, handicapaţi şi persoane cu boli acute.

În privinţa consultaţiilor obişnuite, fiecare medic va decide dacă pacientul va fi taxat, a precizat sursa citată.

*** SATU MARE

Circa 15% din medicii de familie din judeţul Satu Mare au semnat până miercuri, la ora 12,00, contractele cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Viorica Shibata.

"Astăzi (miercuri - n.r.), este ultima zi, situaţia este dinamică, în desfăşurare. Până la ora 12.00, din cei 147 de medici de familie din judeţ aflaţi în contract cu CJAS Satu Mare, la 31 decembrie 2017, un număr de 23 de contracte au fost deja semnate pentru trimestrul I, din anul în curs", a precizat Viorica Shibata.

Potrivit acesteia, medicii care nu semnează noile contracte nu pot elibera reţete compensate sau trimiteri gratuite.

*** SIBIU

Sibienii nu au putut beneficia, miercuri, de reţete compensate şi trimiteri decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, pentru că toţi medicii de familie din judeţ refuză să elibereze aceste documente, deşi au semnat, încă de vineri, actele adiţionale la noile contracte, susţine medicul Loredana Piloff, reprezentanta medicilor de familie din Sibiu.

"Noi protestăm la Sibiu. Protestul înseamnă faptul că suntem alături de colegii noştri cu revendicările pe care le-au anunţat. Pacienţii nu au de suferit decât în sensul că o zi sau două va fi problemă cu aceste reţete compensate. Astăzi nu se eliberează reţetele compensate, probabil că nici mâine, vedem ce se anunţă pe plan naţional. Dăm trimiteri obişnuite, dar nu cele decontate de Casă", a precizat, pentru AGERPRES, medicul Loredana Piloff.

Toţi cei 244 de medici de familie din judeţul Sibiu au semnat de vineri actele adiţionale la contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate, a declarat pentru AGERPRES, Ligia Tomasevschi, purtător de cuvânt al instituţiei.

*** TIMIŞ

Medicii de familie din Timiş vor consulta pacienţii asiguraţi fără perceperea de plăţi, dar nu vor elibera bilete de trimitere sau reţete compensate, formulare care sunt în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, a declarat miercuri presei preşedintele filialei Timiş a Societăţii de Medicină a Familiei, dr. Claudia Iftode.

Decizia a fost luată înaintea discuţiilor pe care reprezentanţii medicilor de familie le-au avut, miercuri, cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

''Dacă se va decide în majoritate că nu se va semna adiţionalul (...), se va lucra cu cabinetul deschis, adică vom consulta pacienţii pro-bono, dar nu vom elibera bilete de trimitere, reţete compensate, deci formulare în contract cu CJAS (...). Nu cred că vreun coleg va adopta, în Timiş, soluţia aceea ca pacienţii să fie consultaţi contra cost şi să nu li se dea nici bilete de trimitere, nici reţete. Noi în Timiş nu adoptăm această formulă radicală'', a afirmat Claudia Iftode.

Medicii de familie sunt nemulţumiţi că procentul alocat medicinei primare a crescut foarte puţin, de la 5,77% la 5,8%, în timp ce ei solicită alocarea a 10%, în condiţiile în care în ţările UE procentul este de până la 15%.

*** SUCEAVA

Medicii de familie din judeţ nu eliberează miercuri reţete pentru medicamente gratuite şi compensate, dar vor acorda consultaţii gratuite, a declarat presei, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Suceava, Irina Franciuc.

Potrivit sursei citate, medicii de familie din judeţ nu au semnat, până în prezent, noile contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Suceava a precizat că aceştia se află la muncă miercuri pentru a acorda consultaţii pacienţilor, dar nu vor elibera reţete în regim compensat sau gratuit şi niciun alt document ce presupune contract cu CAS Suceava nu se va elibera gratuit.

Totodată, Franciuc a spus că, în cursul zilei de miercuri, va avea loc o întâlnire a medicilor de familie cu scopul de a purta discuţii privind activitatea lor şi luării unei decizii în ceea ce priveşte relaţia cu pacienţii pe de o parte şi CAS pe de alta.

*** TULCEA

Doar unul dintre cei 94 de medici de familie din judeţul Tulcea nu a semnat, până miercuri, contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), potrivit preşedintelui instituţiei, Eugenia Vasile.

Medicul respectiv lucrează în municipiul Tulcea şi şi-a exprimat intenţia de a semna actul în a doua parte a zilei de miercuri.

"Dacă medicul de familie va decide că nu semnează contractul, pacienţii acestuia se vor putea înscrie pe listele altor medici din municipiu pentru a beneficia de drepturile de asiguraţi", a declarat pentru AGERPRES Vasile.

În anul 2017, potrivit CJAS Tulcea, 99 de medici de familie au fost în relaţii contractuale cu instituţia din subordinea Ministerului Sănătăţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!