Medicamentele banale luate fără prescripție pot duce la cancer. Avertismentul medicilor
Medicamentele antiacide luate fără prescripție de la doctor provoacă în cele din urmă cancer gastric, dacă sunt luate în mod repetat.
Mulți români tratează aciditatea din stomac cu medicamente luate fără a avea prescripție din partea specialiștilor. Acest lucru poate declanșa diferite tipuri de cancer.
Octav Ginghină, medic primar de chirurgie generală şi oncologică, atrage atenţia asupra faptului că unele alimente, dar şi unele dintre medicamentele luate fără prescripţie medicală pot fi factori declanşatori pentru unele tipuri de cancer.
”Să nu uităm că cancerul colo-rectal are o legătură directă cu dieta occidentală. Şi în România, bineînţeles, dieta noastră este din ce în ce mai occidentalizată şi, o dată în plus, avem o creştere mai mare. Cancerul gastric, dau un alt exemplu, din cauza consumului de medicamente antiacide sau chiar de inhibitori de pompă de protoni, medicamente care ar trebui luate doar cu indicaţie medicală, doar indicate de colegii noştri gastroenterologi, care sunt luate, pur şi simplu, la cea mai mică aciditate”, a afirmat Octav Ginghină la Medika Tv,. scrie stirileprotv.ro.
Medicul spune că sunt mulși pacienţi tineri diagnosticaţi cu boli oncologice, lucru demonstrat în studii venite din Europa, dar şi din America de Nord.
”Cred că orice medicaţie, mai ales când consumăm o medicaţie în mod cronic, când începem să avem anumite medicamente tot timpul la noi, atunci trebuie să ne punem nişte întrebări.
De ce? Nu e normal ca un om tânăr să aibă medicamente la el. Nu mă refer când pleci undeva departe, dar aşa, în mod uzual, dacă ai nişte medicamente la tine, trebuie să-ţi pui nişte întrebări. Dacă le-ai luat, sigur, cu avizul unui medic sau într-o anumită situaţie, foarte bine, asta este şi ideea.
Dar dacă le consumăm, pur şi simplu, până la urmă... cancerele apar în nişte situaţii cronice. Sunt nişte lucruri care erodează, ca apa pe pietre, un sistem imunitar, un ecosistem de sănătate. Nu se întâmplă lucrurile acestea niciodată de la o zi la alta. Şi atunci, sigur că multe din obiceiuri trebuie analizate”, a adăugat chirurgul.
Sursa: adevarul.ro