Medicamente de 7 miliarde de euro cumpărate de români doar în primul trimestru al acestui an?

Medicamente de 7 miliarde de euro cumpărate de români doar în primul trimestru al acestui an?

Valoarea anuală a pieţei pharma a atins 7,051 miliarde euro în primul trimestru al acestui an, în Romania, cu 13,6% mai mult decât la finalul primului trimestru din 2023, a declarat, sâmbătă, Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). În ultimii 5 ani, din farmaciile din țara noastră au fost retrase aproximativ 3.000 de medicamente, dintre care aproape 500 de inovative, reprezentând 20% din totalul medicamentelor inovative de pe piaţă.

Femeie care ia medicamenteFoto: GARO/PHANIE / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Valoarea anuală a pieţei pharma a atins 7,051 miliarde euro în trimestrul I 2024, în Romania, cu 13,6% mai mult decât în 2023, din care medicamentele cu vânzare în baza prescripţiei medicale este de 5,169 miliarde euro, iar cea a OTC-urilor (Over the Counter, produs medicamentos care se poate elibera fără prescripţie medicală) a fost de 1,882 miliarde euro”, a spus directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, citat de News.ro.

Deficitul balanţei comerciale a României pe medicamente în 2023 a fost de peste 5,2 miliarde de euro (aproximativ 18% din total).

Aproximativ 3.000 de medicamente retrase de pe piață în ultimii 5 ani

În ultimii cinci ani, din farmaciile din România au fost retrase aproximativ 3.000 de medicamente, dintre care aproape 500 de inovative, reprezentând 20% din totalul medicamentelor inovative de pe piaţă.

„Marea majoritate au fost retrase din motive economice. Costurile de fabricaţie au fost mai mari decât preţurile nete la care medicamentele ar putea fi comercializate în România”, a declarat reprezentantul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), pentru News.ro.

Potrivit lui Dan Zaharescu, reducerea inactivităţii din cauza handicapului/ bolii cu 10% are un potenţial câştig economic şi fiscal de 982 milioane euro în România. „Dacă pacientul are acces la un medicament mai eficient care îi reduce perioada de concediu medical cu 10% sau dacă este diagnosticat la timp, atunci aceste costuri sociale se reduc semnificativ, iar pacientul din asistat devine contributor”, a adăugat el.

Dezvoltarea unui medicament durează între 12 şi 15 ani, cu un cost de 2 miliarde de euro per medicament. 39 de miliarde de euro sunt investiţi anual de sectorul pharma în cercetare&dezvoltare. Aprobarea unui medicament durează în medie 244 de zile în SUA şi 426 zile în Uniunea Europeană.

Cheltuielile nete ale CNAS cu medicamentele s-a ridicat în 2023 la suma de 17,36 miliarde lei, iar pentru acest an e prevăzută suma de 17,7 miliarde lei. Cu 2% a crescut bugetul de medicamente în 2024, deşi existau 28 de medicamente care aşteptau rambursarea din octombrie 2023 şi 50 de medicamente care asteaptă începerea negocierilor de cost-volum.

”Sistemul de asigurări de sănătate împlineşte 25 de ani în 2024, dar modul de organizare şi funcţionarea este complet diferit faţă de proiectul iniţial şi din această cauză el este departe de a avea capacitatea de a acoperi nevoile reale ale populaţiei României de astăzi şi cu atât mai mult, ale populaţiei de mâine. Actualul sistem de rambursare a fost creat în 2008 şi completat în 2015 cu mecanismele de evaluare a tehnologiilor medicale şi contractele cost volum/cost volum rezultat”, arată datele ARPIM.

Totalul investiţiilor de capital în industria farmaceutică din România în perioada 2000 – 2020 nu depăşeşte 250 milioane euro (studiu PWC).

La nivel european, metodologia de stabilire a preţurilor este în curs de revizuire de mai bine de 4 ani, fără a exista o perspectivă clară de finalizare a acestui proces.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…