Medic: Naşterile au ajuns în 2013 la cel mai mic nivel de după al Doilea Război Mondial
Naşterile au ajuns în 2013 la cel mai mic nivel de după al Doilea Război Mondial, acesta fiind unul dintre motivele pentru care Ministerul Sănătăţii trebuie să reia programul de fertilizare in vitro, prin care au fost aduşi pe lume peste 350 de copii, a declarat profesorul dr. Radu Vlădăreanu, citat de Mediafax.
"O problemă gravă a României este rata tot mai scăzută a natalităţii. În 2013 s-au născut cei mai puţini copii după al Doilea Război Mondial. A fost programul gratuit de fertilizare in vitro şi transfer embrionar al Ministerului Sănătăţii, prin care au fost aduşi pe lume 350 de copii, cu un milion de euro, adică echivalentul a jumătate de kilometru de autostradă. Programul de fertilizare in vitro (FIV) trebuie reluat. Am semnalat problema accesibilităţii la acest program, respectiv să nu coste, pentru că sunt nişte sume foarte importante pe care multă lume nu le poate suporta", a declarat preşedintele Asociaţiei Române de Reproducere Umană (ARRU), profesor dr. Radu Vlădăreanu, care a participat, la Salonic, la Congresului ştiintific organizat de Asociaţia Elenă pentru Medicina Reproductivă, cu tema "Noutăţile tehnicii în medicina reproductivă".
Profesorul Vlădăreanu a spus că incidenţa infertilităţii nu este diferită în România faţă de alte state din Europa.
"Ceea ce putem spune este aceea că acum infertilitatea este mai bine diagnosticată, nu cred că în creştere. Multe cupluri nu sunt infertile, dar nu mai au răbdare să vadă dacă ajung la fertilitate naturală", a adăugat Radu Vlădăreanu.
Întrebat care pot fi cauzele infertilităţii, preşedintele Asociaţiei Române de Reproducere Umană a spus că "acestea sunt şi masculine şi feminine", precizând că tehnicile de tratament au progresat foarte mult.
Vlădăreanu a ţinut să menţioneze că în România sunt prea puţine centre pentru fertilizare in vitro.
"Probabil nu a fost o politică naţională de a dezvolta aceste centre. Apoi, în aceste centre, costurile sunt probabil prea mari pentru majoritatea cuplurilor. România face de ani mulţi fertilizare in vitro, dar nu în masă, adică, aşa cum am menţionat, doar în câteva centre", a mai spus profesorul Vlădăreanu.
Ministerul Sănătăţii a lansat în 2011, în premieră, Programul de fertilizare in vitro şi transfer embrionar. Bugetul programului a fost de patru milioane de lei, Ministerul Sănătăţii susţinând financiar o singură procedură de fertilizare in vitro petnru fiecare cuplu, în două etape: 4.920 lei după realizarea procedurii de fertilizare (prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară, recoltarea spermei şi procesarea acesteia, inseminarea ovocitelor, transferul embrionar) şi 1.230 de lei după confirmarea finalizării procedurii FIV/ET cu o sarcină, urmată de naştere.