Medic: Este o explozie a consumului de marijuana. Creşte şi numărul toxicomanilor agresivi

Medic: Este o explozie a consumului de marijuana. Creşte şi numărul toxicomanilor agresivi

Consumul de marijuana a explodat şi comportamentul toxicomanilor s-a schimbat, devenind haotic, iar în acelaşi timp se înregistrează şi o creştere importantă a cazurilor de pacienţi dependenţi cu tulburări de comportament şi agresivi, a declarat, vineri, medicul Cristina Hudiţă.

Managerul Centrului de Evaluare şi Tratament al Toxicodependenţelor pentru Tineri "Sfântul Stelian" din Capitală, dr. Cristina Hudiţă, a declarat, la conferinţa naţională "Adicţia, boala psihică şi societatea ... încotro?", că în ultima perioadă a crescut consumul de marijuana în România, iar comportamentul pacienţilor s-a schimbat semnificativ.

"Adicţia este o boală psihică, adică este o boală cronică cu frecvente recăderi, şi este tratată de psihiatri. Nu ne referim numai la substanţe psihoactive, ne referim şi la alcool, care este tot o adicţie şi este principala adicţie de la noi şi din lume. Numărul pacienţilor este din ce în ce mai mare, iar numărul specialiştilor este mic", a spus medicul.

Dr. Hudiţă a explicat că există o subspecialitate în cadrul psihiatriei, care se ocupă de persoanele dependente şi care a rămas însă la periferia preocupărilor medicilor, din cauza faptului că pacienţii sunt extrem de dificili. "Lucrăm cu persoane care consumă tot felul de substanţe sau alcool, prezintă mari tulburări de comportament, acte de agresivitate, maniestări antisociale şi de aici reticenţa medicilor de a se apropia de genul acesta de patologie. Vorbim de pacienţi în număr din ce în ce mai mare cu tulburări cauzate de consumul de substanţe sau pacienţi psihiatrici care se autotratează cu aceste substanţe, în spcial cu marijuana. Este o explozie de consum de marijuana, şi nu mă refer la un consum recreativ, mă refer la cei care au deja nişte probleme, se autotratează, dar mă refer şi la faptul că, odată început un consum, nu se ştie unde se ajunge", a spus medicul.

Potrivit specialiştilor, modificarea comportamentului pacienţilor toxicomani este cauzată şi de apariţia altor categorii de substanţe psihoactive care sunt administrate prin injectare sau prin inhalare. "Aceste substanţe sunt toxice pentru sistemul nervos, determină o modificare comportamentală marcantă, un comportament haotic, dezinhibat, cu multiple halucinaţii şi care determină o injectare în grup, fără niciun fel de regulă, fără igienă. De aici explozia de HIV, care a crescut extraordinar de tare, şi explozia de hepatită cu virus C. Din statistici rezultă că 97 la sută dintre consumatori sunt purtători de virus C şi numai la nivelul spitalului ("Sfântul Stelian" - n.r.) numărul cazurilor noi de HIV, care au fost diagnosticate în primele nouă luni din 2014, este cu 30 la sută mai mare decât anul trecut. Este un dezastru la care trebuie să ne gândim. Nu mai vorbim de tratamentul cu metadonă, folosit în tratamentul toxicomanilor cu heroină. Pacienţii nu se mai droghează doar cu heroină, a mai apărut şi altceva", a explicat medicul.

Cristina Hudiţă a vorbit şi despre dependenţa de alcool, arătând că aceasta nu dă simptomatologie imediată, ci degradează individul în timp, îl fragilizează, îl sensibilizează somatic şi îi dă probleme digestive şi hepatice. După aceea, odată instalată dependenţa de alcool, se tratează foarte greu, a adăugat medicul.

La aceeaşi conferinţă, specialiştii Spitalulului Clinic "Prof. Dr. Alexandru Obregia" au arătat că efectele nocive ale toxicodependenţelor asupra stării de sănătate fizică şi psihică ale individului sunt bine cunoscute, însă trebuie să se ţină cont şi de implicaţiile legale ce apar în mod frecvent la marii consumatori.

Medicii au precizat că, în momentul în care dependenţa fizică şi psihică de drog este instalată, individul poate comite acte infracţionale în scopul obţinerii accesului la respectivul drog, iar nevoia imperioasă a toxicodependenţilor de a obţine drogul poate duce la acte de înşelătorie, furt, abuz fizic şi, în cazurile grave, chiar la omor.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”