Media ruse RT şi Sputnik, interzise în UE, iar în spaţiul aerian închis avioanelor ruseşti (Ursula von der Leyen)

Media ruse RT şi Sputnik, interzise în UE, iar în spaţiul aerian închis avioanelor ruseşti (Ursula von der Leyen)

Media de stat ruseşti Russia Today (RT) şi Sputnik vor fi interzise în Uniunea Europeană cu scopul de a le împiedica să-şi difuzeze "minciunile" despre războiul dus de Moscova în Ucraina, a anunţat duminică preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit AFP şi DPA.

"Vom interzice în UE maşina mediatică a Kremlinului. Media de stat Russia Today şi Sputnik, precum şi filialele lor nu-şi vor mai putea difuza minciunile pentru a justifica războiul lui Putin şi pentru a semăna dezbinarea Uniunii noastre. Noi dezvoltăm deci instrumente pentru a interzice dezinformarea lor toxică şi nocivă în Europa", a indicat şefa executivului comunitar.

În acelaşi timp, UE va închide întregul său spaţiu aerian tuturor avioanelor ruseşti, inclusiv "avioanelor private ale oligarhilor", ca represalii la invadarea Ucrainei de către Moscova, a adăugat ea.

"Propunem Celor 27 de state membre să interzică toate avioanele aparţinând ruşilor, înregistrate în Rusia sau controlate de interese ruseşti.Ele nu vor mai putea ateriza, decola sau survola teritoriul UE", a indicat şefa executivului european, în timp ce ţările europene şi-au înmulţit anunţurile pentru a interzice spaţiul lor aerian companiilor ruseşti.

Ursula von der Leyen a elogiat comportamentul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în faţa atacului Rusiei, afirmând că "bravura sa şi rezistenţa poporului ucrainean constituie o sursă de inspiraţie pentru noi toţi", notează Reuters.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…