MECȘ: Zece medalii, dintre care trei de aur, obținute de elevii români la Olimpiada Internațională Tuymaada

MECȘ: Zece medalii, dintre care trei de aur, obținute de elevii români la Olimpiada Internațională Tuymaada

Olimpicii români au cucerit zece medalii - trei de aur, cinci de argint și două de bronz -  la a XXII-a ediție a Olimpiadei Internaționale Pluridisciplinare Tuymaada, desfășurată în perioada 5 - 11 iulie, în Yakutsk, capitala Republicii Saha din Federația Rusă, informează un comunicat al Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECȘ), remis duminică AGERPRES. Sursa citată precizează că elevii români au fost premiați la toate cele patru probe ale concursului: chimie, matematică, informatică și fizică.

La chimie, România a obținut o medalie de aur cu punctaj maxim prin Cristian Robert Râclea, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național ''Vasile Alecsandri" din Galați, și două medalii de argint: Maria Velicu, clasa a X-a la Liceul Internațional de Informatică din București, și Sabina-Giorgiana Fîrțală, clasa a XI-a la Colegiul Național ''Petru Rareș'' din Piatra-Neamț. Cristian Robert Râclea a fost medaliat cu aur și la ediția precedentă.

La matematică, Andreea Dima, clasa a IX-a la Colegiul Național ''Tudor Vianu" din București, și Mihnea-Gabriel Doică, clasa a IX-a la Liceul Internațional de Informatică din București, au câștigat câte o medalie de bronz. Din echipa de matematică a făcut parte și Ștefan Cristian Popa, clasa a IX-a la Liceul Internațional de Informatică din București.

La informatică au obținut două medalii de aur Darius Marian, clasa a XI-a la Liceul Internațional de Informatică din București, și Andrei Costin Oncescu, clasa a X-a la Colegiul Național ''Dinicu Golescu" din Câmpulung Muscel, iar Vlad Mihai Rochian, clasa a X-a la Liceul Teoretic ''Grigore Moisil'' din Timișoara, a obținut o medalie de argint.

La fizică România a obținut două medalii de argint prin Iulian Robert Răveanu și Mihai Ovidiu Popa, ambii elevi în clasa a XI-a la Liceul Internațional de Informatică din București.

La ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale Pluridisciplinare Tuymaada au participat peste 150 de concurenți din 6 țări.

Lotul olimpic revine în țară luni, la ora 12,40, pe Aeroportul Internațional ''Henri Coandă'', cu o cursă Air Berlin. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

3 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

4 Controverse după ce o cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au …

5 Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat dire…