Meciuri de senzație în Europa League și Europa Conference League. Liverpool învinsă după 14 luni
Atalanta Bergamo a făcut un pas mare spre semifinalele Europa League la fotbal, după ce a învins-o surprinzător pe Liverpool cu 3-0, joi seara, chiar pe Anfield, în prima manşă a sferturilor de finală.
Foto: FC Liverpool via Facebook
Gianluca Scamacca a reuşit o dublă pentru italieni (38, 61), iar croatul Mario Pasalic (83) a închis tabela. Aceasta a fost prima înfrângere suferită de ''cormorani'' acasă după 14 luni (indiferent de competiţie).
Derby-ul italian AC Milan - AS Roma s-a încheiat cu victoria la limită a formaţiei ''giallorossa'', cu 1-0, pe San Siro. Golul victoriei a fost reuşit de fundaşul Gianluca Mancini (17), cel care adusese victoria şi în derby-ul cu Lazio (1-0), din Serie A. AS Roma a jucat finala competiţiei anul trecut.
Bayer Leverkusen continuă sezonul de graţie şi a obţinut o victorie importantă, 2-0 cu West Ham United, deţinătoarea trofeului Europa Conference League. Desprinderea a venit în ultimele zece minute, când echipa antrenată de Xabi Alonso a punctat prin rezervele Jonas Hofmann (83) şi Victor Boniface (90+1).
Bayer a ajuns la 42 de meciuri consecutive fără înfrângere în acest sezon (37 de victorii și 5 egaluri).
În alt meci, Benfica a dispus cu 2-1 de Olympique Marseille. Pentru ''vulturi'' au marcat Rafa Silva (16) şi Angel Di Maria (52), dar gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang (67) a readus speranţa în rândul echipei oaspete.
Rezultate:
AC Milan - AS Roma 0-1, A marcat: Gianluca Mancini 17.
Bayer Leverkusen - West Ham United 2-0, Au marcat: Jonas Hofmann 83, Victor Okoh Boniface 90+1.
Benfica Lisabona - Olympique Marseille 2-1, Au marcat: Rafa Silva 16, Angel Di Maria 52, respectiv Pierre-Emerick Aubameyang 67.
Liverpool - Atalanta Bergamo 0-3, Au marcat: Gianluca Scamacca 38, 61, Mario Pasalic 83.
Echipa românului Răzvan Lucescu a fost învinsă de FC Bruges, la limită
În cealaltă competiție europeană importantă a serii, meciurile din prima manşă a sferturilor de finală ale Europa Conference League la fotbal, PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a fost învinsă în deplasare de FC Bruges cu scorul de 1-0. Hugo Vetlesen (min. 6) a marcat singurul gol al partidei. Gazdele puteau câştiga şi mai clar, dar au ratat un penalty prin Igor Thiago (78), şutul său fiind apărat de portarul Dominik Kotarski.
Eterna rivală a PAOK, Olympiakos Pireu a trecut la limită de Fenerbahce, cu 3-2, după ce a condus la un moment dat cu 3-0.
Tot în Europa Conference League, Aston Villa a dispus de Lille cu 2-1, prin golurile marcate de Ollie Watkins (13) şi John McGinn (56), respectiv Bafode Diakite (84).
În alt meci, Viktoria Plzen a remizat cu Fiorentina, 0-0.
Rezultate:
Olympiakos Pireu - Fenerbahce Istanbul 3-2, Au marcat: Konstantinos Fortounis 8, Stevan Jovetic 32, Chiquinho 57, respectiv Dusan Tadic 68 - penalty, Irfan Kahveci 74.
Viktoria Plzen - Fiorentina 0-0
Aston Villa - Lille OSC 2-1, Au marcat: Ollie Watkins 13, John McGinn 56, respectiv Bafode Diakite 84.
FC Bruges - PAOK Salonic 1-0, A marcat: Hugo Vetlesen 6. Igor Thiago (FC Bruges) a ratat un penalty în min. 78 (a apărat Dominik Kotarski).
Retururile se vor juca pe 18 aprilie
Meciurile retur din sferturile de finală din Europa League și Conference League vor avea loc pe 18 aprilie.
Finala Europa League va avea loc pe 22 mai la Dublin; câștigătoarea turneului din sezonul precedent a fost echipa spaniolă Sevilla.
Finala Conference League va avea loc pe 29 mai la Atena, West Ham fiind actuala câștigătoare a competiției.
Sursa: adevarul.ro