MDLPA: Standarde de cost pentru Programul "Anghel Saligny" similare proiectelor finanţate din fonduri europene

MDLPA: Standarde de cost pentru Programul "Anghel Saligny" similare proiectelor finanţate din fonduri europene

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a supus consultării publice proiectul de act normativ care urmează să reglementeze standardele de cost pe locuitor şi pe kilometru, pentru dezvoltarea şi modernizarea reţelelor de apă, canalizare şi drumuri finanţate prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", a anunţat miercuri ministrul Cseke Attila.

"Propunerea Ministerului Dezvoltării, după trei ani de lipsă de reglementare în acest domeniu, este de a prelua standardele de cost utilizate în cazul proiectelor finanţate din fonduri europene, pentru tipurile de investiţii unde au fost stabilite astfel de standarde", a precizat ministrul, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, pentru reţelele de apă şi canalizare proiectul de act normativ prevede standardele de cost utilizate pentru proiectele finanţate din fonduri europene. Costul standard al reţelelor de apă este de cel mult 1.250 euro pe locuitor, iar cel al reţelelor de canalizare este de maxim 2.500 pe locuitor.

În cazul drumurilor, unde nu există standarde de cost utilizate pentru proiectele finanţate din fonduri europene, costul standard este calculat pe baza celor stabilite în 2010 şi abrogate în 2018, ajustate cu creşterile de preţ la nivel mondial al materialelor de construcţii, stabilite de Institutul Naţional de Statistică, a explicat ministrul.

Astfel, costul standard maxim pentru un kilometru de drum comunal este de maxim 330.000 euro. Preţul unui kilometru de drum judeţean nu poate depăşi 560.000 euro pe kilometru, iar centurile ocolitoare, în funcţie de numărul de benzi şi tipul carosabilului, pot avea preţuri standard între maxim 2,12 şi maxim 6,34 milioane de euro, se arată în comunicatul citat.

"Actul normativ prin care s-a adoptat Programul "Anghel Saligny" prevede un termen de 15 zile pentru stabilirea acestor costuri standard şi 30 de zile pentru stabilirea costurilor standard privind reţelele de gaze, care urmează a fi adoptate printr-un ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei şi al ministrului energiei", a menţionat Cseke Attila. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”