Mde! Iohannis: Mă uit cu amuzament la cei care îmi prezic finalul anticipat al mandatului

Mde! Iohannis: Mă uit cu amuzament la cei care îmi prezic finalul anticipat al mandatului

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Timișoara, că privește 'cu amuzament' la cei care-i prezic un final anticipat de mandat, asigurându-i pe români că își va duce proiectul de țară la bun sfârșit.

'Mă uit cu un oarecare amuzament la aceia care, neavând teme de atac consistente, parazitează dezbaterea publică prezicându-mi un final anticipat al mandatului. Eu le spun de pe acum să nu-și facă iluzii și să nu mizeze pe așa ceva. Am mai trăit asta și când am devenit primar. Mulți îmi preziceau un final timpuriu în politică și am plecat din funcția de primar, după 15 ani și patru mandate, ca să devin președintele României. Vă asigur, așadar, că îmi voi duce proiectul de țară la bun sfârșit. Nu pentru mine, ci pentru cetățenii României, pe care am privilegiul să îi reprezint', a afirmat Klaus Iohannis.

În altă ordine de idei, șeful statului a vorbit și despre așteptările românilor, știind că mulți au crezut că imediat după ce el va prelua mandatul la Cotroceni 'se va schimba totul', dar piedicile în calea schimbării sunt teama și rezistența față de nou.

'Sunt lucruri care s-au schimbat și sunt lucruri care se vor schimba doar în timp. Ce ne oprește să împlinim mai repede această schimbare este rezistența și teama de nou, care adesea sunt mari în interiorul sistemului. Pentru mine, aceasta este cu siguranță o temă de readus în prezent, de repus în discuția societății. Știu de unde vin cele mai puternice atacuri la adresa mea. Dar ele nu sunt atacuri împotriva persoanei mele, ci reacții la normalizarea și echilibrarea societății. Nu sunt nici pe departe speriat sau descurajat. Cred ca e bine, măcar din când în când, să vedem și lucrurile bune și să generăm un pic de optimism social. Sunt în România de astăzi câteva realități cu care ne-am obișnuit și care ne par primite de-a gata. (...). România e astăzi o țară sigură, un furnizor de securitate și stabilitate democratică și un partener credibil în lume. Suntem membri ai Uniunii Europene, suntem membri ai celei mai puternice alianțe militare din istorie — NATO, avem un Parteneriat strategic cu SUA. România este o țară sigură, cu libertăți respectate și cu mari șanse de a recupera decalajele, o țară cu o economie care se mișcă bine', a spus Iohannis.

Șeful statului a admis că mai sunt și foarte multe probleme, unele sunt istorice și nici generația actuală nu le va rezolva, iar altele țin de abilitățile noastre de a găsi soluțiile potrivite.

'Am reușit într-un an și jumătate să facem din domeniul statului de drept și independenței justiției un exemplu de bune practici în regiune. În domeniul securității naționale, am asumat două proiecte mari și foarte importante. Am pus bazele solide și serioase ale unei creșteri a bugetului Apărării până la 2% din PIB, cu toate partidele parlamentare, printr-un consens. Partenerii noștri europeni și euro-atlantici apreciază progresele noastre și suntem priviți cu multă încredere în actualul context geopolitic. De asemenea, conform atribuțiilor mele constituționale, am promovat Strategia Națională de Apărare a României, un document fundamental, care este astăzi o bornă de hotar în domeniu', a conchis Klaus Iohannis.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!