MCV: Bulgaria a înregistrat progrese importante, dar condiționalitățile nu au fost îndeplinite satisfăcător (raport)

MCV: Bulgaria a înregistrat progrese importante, dar condiționalitățile nu au fost îndeplinite satisfăcător (raport)

Bulgaria a înregistrat progrese importante în îndeplinirea reformelor cerute prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), mai ales în ce privește reformele legislative și evoluțiile instituționale în justiție, a declarat prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, la prezentarea celui mai recent raport referitor la monitorizarea progreselor Sofiei în ce privește reforma justiției și lupta împotriva crimei organizate și a corupției, transmite BTA, citând comunicatul emis de executivul comunitar.

Documentul punctează că, în stadiul actual, nu se poate totuși concluziona îndeplinirea în mod satisfăcător a condiționalităților prevăzute de MCV.

În ce privește calendarul de încheiere a MCV, acesta 'depinde de rapiditatea cu care autoritățile bulgare vor fi capabile să adopte măsurile restante identificate într-un mod ireversibil, într-un mod care nu pune sub semnul întrebării progresele de până acum', a subliniat Timmermans.

Raportul evidențiază că Bulgaria a înregistrat progrese semnificative în implementarea strategiei de reformare a sistemului judiciar, însă punerea în aplicare a strategiei naționale anticorupție rămâne încă într-un stadiu incipient.

Noul guvern de la Sofia va trebui să impulsioneze reforma pentru a asigura rezultate ireversibile, subliniază documentul.

Comisia își reiterează totodată poziția conform căreia Mecanismul de Cooperare și Verificare nu ar trebui pus în legătură cu alte zone alte legislației Uniunii Europene.

Obiectivele stabilite prin MCV pot fi atinse prin punerea în aplicare a recomandărilor expuse în raport, mai arată Comisia Europeană.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin