MB: Brexit-ul, în pericol dacă acordul premierului May este respins (ministru de externe)

MB: Brexit-ul, în pericol dacă acordul premierului May este respins (ministru de externe)

Ministrul britanic de externe Jeremy Hunt a declarat că există un impuls de a acţiona pentru a opri Brexit-ul, avertizând că dacă parlamentarii nu sprijină marţi acordul prim-ministrului Theresa May, ieşirea Marii Britanii din UE ar fi periclitată, informează duminică Reuters.

"Avem acum ocazia să plecăm pe 29 martie sau în curând după aceea şi este important să profităm de această ocazie pentru că bate vântul în direcţia încercărilor de a opri Brexit-ul", a afirmat Hunt duminică la BBC.

"Dacă vrei să opreşti Brexit-ul, trebuie doar să faci trei lucruri: să omori acest acord, să obţii o prelungire şi apoi să desfăşori un al doilea referendum. În trei săptămâni, aceşti oameni ar putea obţine două din cele trei lucruri (...) şi poate al treilea ar fi pe drum", a notat el.

Marea Britanie se va confrunta cu o "incertitudine totală" dacă parlamentarii resping marţi acordul prim-ministrului Theresa May asupra Brexit-ului, a avertizat la rândul său duminică ministrul sănătăţii Matt Hancock, citat de Reuters, adăugând că el nu crede că o înfrângere este inevitabilă.

"În cazul în care acest vot nu va trece marţi, nimeni nu ştie ce se va întâmpla. În tot ce va urma, ar exista o incertitudine totală - asta ar fi singura certitudine", a declarat Hancock pentru Sky News.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…