Mazăre referitor la sesizarea ANI către DNA: Inspectorului ANI îi fac plângere pentru abuz în serviciu

Mazăre referitor la sesizarea ANI către DNA: Inspectorului ANI îi fac plângere pentru abuz în serviciu

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a anunțat, marți, că îi va face plângere penală pentru abuz în serviciu și îi va cere daune inspectorului de la ANI care a sesizat DNA pentru cercetarea sa cu privire la un posibil conflict de interese, în condițiile în care aceasta "nu a avut răbdare" să primească, în termenul legal, documentele prin care Mazăre ar fi arătat că nu a comis nicio ilegalitate.

"O recuz pe doamna inspector ANI care nu a avut răbdare, conform legii, să primească aceste documente, în 15 zile cum spune ..., îi fac plângere penală pentru abuz în serviciu pentru că a încălcat legea (...) și îi cer daune", a declarat primarul Constanței, în fața sediului Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, instituție unde se prezintă săptămânal conform procedurilor controlului judiciar sub care se află într-un dosar penal.

Potrivit acestuia, este vorba despre inspectorul Elena Galan de la ANI.

Radu Mazăre a explicat că în urmă cu cinci ani a fost reclamat de ANI pentru același lucru, procurorii DNA dispunând, în urma verificărilor efectuate, neînceperea urmăririi penale în cazul său.

"M-a reclamat ANI, în 2009, pentru același lucru, respectiv faptul că am semnat contracte cu niște firme unde acționar este domnul Strutinsky, iar eu sunt acționar în alte firme cu el. Și m-a reclamat pentru conflict de interese susținând că faptul că eu sunt acționar cu Strutinsky la hotel înseamnă că am relații comerciale și ca atare sunt în conflict de interese. Această reclamație din 2009 a ajuns la DNA, la București, DNA București a verificat, punând să verifice și Curtea de Conturi și așa mai departe. Și, în 2012, a dat o rezoluție contrasemnată de șeful de secție de la DNA prin care spune că calitatea mea de acționar la hotel și la celelalte șapte firme, cu Strutinsky, nu presupune efectuarea de relații comerciale între noi. Ca atare, a dispus neînceperea urmăririi penale. (...) Mai mult, confirmarea rezoluției procurorilor a fost dată și de Curtea de Apel Galați, la plângerea anterioară din 2009 care viza același lucru, cu Strutinsky acționar la televiziune și eu acționar cu el la hotel", a menționat Mazăre.

Întrebat dacă este moral ca Primăria Constanța să încheie contracte cu firme care au ca asociat aceeași persoană pe care Mazăre o are drept asociat în alte societăți, primarul Constanței a spus că dacă ar fi procedat altfel risca să fie acționat în instanță.

"Oamenii au participat la licitație, eu nu mai am acțiuni la Conpress și la Soti de 12 ani. Ce treabă are hotelul, cu firma de pază unde eu nu mai am acțiuni? Firma de pază a venit și am făcut o procedură specială, deși nu trebuia să fac licitație, am făcut-o.... Curtea de Conturi spune că nu are nimic a-mi reproșa. La Soti, televiziunea a venit și a participat la licitație, unde e acționar Strutinsky, eu nu mai sunt acționar de 12 ani. Dacă nu-l primeam la licitație, mă dădea în judecată. Ce legătură are hotelul Flora unde eu sunt acționar, cu Struțu și alte firme, cu televiziunea cu care a venit și a participat la licitație?", a afirmat Mazăre.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat, luni, Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru cercetarea lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanța, cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese.

ANI îl acuză pe primarul Constanței că, în calitate de reprezentant al municipiului, a semnat cinci contracte și un acord cadru (cu cinci contracte subsecvente), încheiate între Primărie și două societăți comerciale, respectiv SC Conpress Holding SRL și SC Soti Cable Neptun SRL, care îl au ca asociat pe Sorin Gabriel Strutinsky, cu care Radu Mazăre se află în relații comerciale în alte opt firme.

"Mai mult, în calitatea sa de primar, Radu Mazăre a aprobat în urma procedurii de selecție a ofertelor raportul de atribuire a contractului de finanțare din fonduri nerambursabile necesare susținerii spectacolelor ce au fost organizate cu ocazia evenimentului 'Sărbători de Iarnă — Orășelul Copiilor 2013', încheiat între Primăria Constanța și SC Soti Cable Neptun SRL, societate care îl are ca asociat pe Strutinsky Sorin Gabriel, persoană cu care Radu Mazăre se află în relații comerciale în alte opt societăți comerciale", se arată într-un comunicat al ANI transmis luni AGERPRES.

Sursa citată precizează că valoarea totală a contractelor acordate celor două societăți comerciale este de peste 20,6 milioane lei, fără TVA (aproximativ 4,6 milioane euro).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”