Mazăre: Nu mai vreau să trăiesc cu hăituiala asta a DNA, sper ca după alegeri să se schimbe ceva
Primarul Constanței, Radu Mazăre, a afirmat, vineri, că este un luptător, însă nu mai poate trăi "hăituit" de Direcția Națională Anticorupție (DNA), exprimându-și totodată speranța că după alegerile prezidențiale "se schimbă sistemul și nu vor mai fi slugile lui Traian Băsescu la butoane".
"Dar, sunt un luptător, de 10 ani să te bați cu hidra asta... că e o hidră... este evident că e vânătoare. Și știți, stăteam și mă gândeam, bă ce or mai avea cu mine..., că ăsta mai are puțin, o lună și pleacă. Că acum eu cred că este ocupat cu Bercea, nu mai are timp de mine. Dar, cred că am devenit o obsesie pentru ei, dacă nu au reușit să mă înfunde și să mă prindă cu ceva. (...)
Din păcate, nu mai putem să ne gândim la mersul primăriei și la ce facem. Stăm de dimineața până seara și dăm documente, dăm explicații la DNA. (...) A fost anchetat tot ce s-a făcut în primăria asta din 2000 până în 2014 (...) și tot nu m-au agățat. Dar, nu mai vreau să trăiesc așa, sunt luptător, dar obosesc și eu la un moment dat. (...) Nu se poate în felul ăsta în România. Eu sper ca după alegeri să se întâmple ceva, să se reglementeze într-un fel ..., să fie o lege de răspundere a magistraților. Nu se poate hăituiala asta pe care v-am arătat-o, nu este normală, asta este o vânătoare. (...) Se schimbă sistemul, nu vor mai fi slugile care sunt acum la butoane", a spus primarul Constanței, într-o conferință de presă.
Acesta a explicat în ce constă "hătuiala" făcută DNA, prezentând mai multe adrese prin care procurorii solicită continuu diverse documente cu privire la activitatea derulată de municipalitate.
"Hai să vă arăt cum se desfășoară lupta anticorupție în Constanța, mai exact împotriva mea personal, pe obsesia lor, Radu Mazăre, pe care nu au reușit să-l înfunde în 10 ani.
Uite ce se cere în Constanța și ce se urmărește în această ultimă perioadă, ca să vedeți cu ce mă confrunt. Ordonanța procurorului, Ministerul Public (...) se trimite această ordonanță evaluatorilor care au avut contract cu primăria și li se cer toate rapoartele de evaluare având ca obiect imobile întocmite pentru primărie în intervalul 2004-2008. Uite, document transmis în 2014 de DNA Constanța.
Deci, toate evaluările, în intervalul 2004-2008 făcute de firmele de evaluare care au fost luate pe bază de licitație la primărie. (...) Poate procurorul găsește ceva și-l agață pe Mazăre, fir-ar mama lui să fie, că nu putem să-i facem nimic. Hai să vă mai arăt (...) din 2013, (...) vă rugăm să ne comunicați dacă în intervalul 2006-2008, la biroul dumneavoastră a fost autentificat vreun contract de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri situate în stațiunea Mamaia. Astfel de documente au fost transmise tuturor notarilor din Constanța. (...) Hai să vă mai arăt, (...) cer din 2011 până în prezent, planurile urbanistice, regulamentele locale de urbanism, (...). Hai să luăm tot ce a aprobat primăria, PUZ-uri, planuri de urbanism în doi ani de zile, să râcâim în ele și poate poate mai găsim ceva", a afirmat Radu Mazăre, menționând că și Agenția Națională pentru Integritate (ANI) îl cercetează tot la comanda DNA.
Radu Mazăre a declarat că, pe lângă toate aceste verificări ale DNA, a ajuns să fie anchetat, pentru aceeași faptă, atât de procurorii DNA București, cât și de procurorii DNA Constanța, însă cu concluzii diferite ale cercetărilor.
"Asta se întâmplă în România și în Justiția lui Băsescu. Sunt anchetat de aceeași instituție a statului, pentru aceeași faptă — vânzarea unui teren, de doi colegi procurori de la DNA, unul spune că aveam voie să-l vând, altul spune că nu aveam voie să-l vând. Unul spune că valora 15 milioane, altul spune că valora 5 milioane", a precizat primarul Constanței. AGERPRES