Mazăre, în instanţă: În Madagascar am fost ameninţat de un procuror şi un poliţist; am fost adus forţat în România

Mazăre, în instanţă: În Madagascar am fost ameninţat de un procuror şi un poliţist; am fost adus forţat în România

Fostul primar Radu Mazăre a declarat luni, în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că a fost adus cu forţa în România, fiind ameninţat de un procuror şi un poliţist din Madagascar.

Radu Mazăre a fost adus din penitenciar la Instanţa supremă, unde era programat să se desfăşoare procesul în care a fost achitat în primă instanţă în dosarul privind construirea de locuinţe modulare grupate în campusul social "Henri Coandă" din Constanţa.

De asemenea, Mazăre a contestat mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui în dosarul "Polaris".

În ambele procese, fostul primar a contestat procedura prin care a fost extrădat din Madagascar, susţinând că s-au făcut presiuni asupra lui şi a fost adus "forţat" în România.

"Nu renunţ la aplicarea principiului specialităţii, întrucât consider că mi-au fost încălcate drepturile de ambele state, atât Madagascar, cât şi România, în momentul în care am fost adus forţat în România, fără posibilitatea de a mă prezenta în faţa unei instanţe din statul Madagascar şi când am fost preluat de escorta românească, fără a exista o hotărâre a unei instanţe de extrădare. Deşi în Madagascar s-au făcut presiuni asupra mea, am fost ameninţat inclusiv cu copiii, ca să-mi dau acordul scris că doresc să renunţ la orice şi doresc să mă întorc în România, nu am făcut acest lucru. Am fost ameninţat de un ofiţer de poliţie, precum şi de un procuror. (...) De când am plecat din România, am anunţat autorităţile unde mă aflu şi nu am avut intenţia de a mă ascunde", a declarat Mazăre în instanţă.

Avocaţii lui Mazăre au contestat legalitatea procedurii prin care fostul primar a fost adus în ţară, susţinând că decizia de extrădare nu a fost luată de o instanţă din Madagascar, ci de către un procuror.

În plus, spun avocaţii, la dosar nu există un consimţământ al lui Mazăre că acceptă să fie extrădat în România.

Radu Mazăre a fost extrădat în România pe 20 mai, el având o condamnare definitivă de 9 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

De asemenea, el mai are două condamnări în alte dosare, dar care nu sunt definitive. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…