Măsurile fiscale propuse de guvern nu sunt suficiente pentru Bruxelles. Ciolacu, în ședință cu miniștrii care au mers la negocieri

Măsurile fiscale propuse de guvern nu sunt suficiente pentru Bruxelles. Ciolacu, în ședință cu miniștrii care au mers la negocieri

Măsurile prin care Guvernul vrea să reducă deficitul bugetar nu sunt suficiente pentru țintele pe care România și le-a asumat. Mesajul a fost transmis miniștrilor Finanțelor, Fondurilor Europene și Muncii care au mers la Bruxelles pentru a negocia deficitul, potrivit surselor HotNews.ro.

După revenirea în țară, cei trei au intrat în ședință cu Marcel Ciolacu, premierul discutând, miercuri, la guvern cu miniștrii.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a cerut la Bruxelles, creșterea deficitului la 5,5%, față de 4,4% cât era asumat.

Premierul anunțase deja public ca va negocia creşterea ţintei de deficit bugetar asumată de guvern în cadrul procedurii de deficit bugetar excesiv. România trebuie să se încadreze în 2023 într-un deficit bugetar de 4,4 din PIB în 2023, conform angajamentului luat în PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență). Surse politice din interiorul Coaliției au declarat, săptămâna trecută, pentru HotNews.ro că Marcel Ciolacu intenționează să negocieze cu oficialii Comisiei Europene creșterea deficitului de la 4,4% la 4,9% din PIB pentru 2023, astfel încât să nu existe sancțiuni sau probleme în respectarea PNRR.

Miniștrii de la București au prezentat la Bruxelles măsurile convenite în Coaliție, însă acestea au fost considerate insuficiente.

Negocierile vor fi continuate de Marcel Ciolacu care va merge de mâine la Bruxelles.

Ce măsuri a fost prezentate la Bruxelles

  • la microîntreprinderi până în 300.000 lei se va plăti impozit de 1%, peste 300.000 lei și până în plafonul de 2.5 milioane de lei se va plăti 3% pe cifra de afaceri.
  • mașinile de lux de peste 75.000 de euro vor fi impozitate cu o taxă 0,3% din valoare totală a mașinii.
  • taxă de 0.3% pentru proprietățile de peste 500.000 de euro cu excepții: casele cumpărate pe credit unde se discută mai multe variante. Este în discuție să se elimine valoarea luată pe credit și să se impoziteze valoarea adusă de proprietar.
  • impozitul pe dividende crește de la 8% la 10%.
  • se menține eliminarea facilităților fiscale pentru agricultura și construcții.
  • se introduce impozit pe venit pentru IT, pentru veniturile de peste 10.000 de lei.
  • la PFA pentru CASS se păstreaza plafoanele de 6, 12, 24 de salarii, dar ce depășește se plătește la venitul real. Plafoanele la CAS se mențin ca în prezent.

Boloș recunoaste că măsurile nu acoperă toate obligațiile din PNRR. Discuții despre mărirea TVA.

Surse politice au declarat pentru HotNews,ros-ar fi sugerat autorităților de la București să se gândească la o modificare a TVA. De altfel, discuții în acest sens ar fi avut loc și în Coaliție, însă s-ar fi renunțat la idee, ținând cont de faptul că Banca Mondială și FMI au spus că o astfel de măsură ar duce la creșterea inflației.

Ministrul de finanțe, Marcel Boloș, a recunoscut, într-o declarație pentru Libertatea, că măsurile de reformă fiscală care s-au discutat până în prezent la nivelul coaliției nu acoperă toate obligațiile din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Surse guvernamentale au declarat pentru Libertatea că reprezentanții Comisiei Europene insistă și ca reforma pensiilor să fie realizată mai rapid. Între timp, la nivelul Executivului din România se discută noua lege a salarizării unitare, o promisiune care a fost făcută mai multor confederații sindicale și care este jalon în PNRR.(Citește articolul complet în Libertatea)

„Să punem în aplicare PNRR, cu toate componentele din reforma fiscală, înseamnă introducerea impozitării progresive și reducerea cotelor de TVA de la trei la una. Mâncarea la români ar însemna că se scumpește cu 10%, ceea ce nu cred că este astăzi posibil de discutat”, a declarat Marcel Boloș pentru Libertatea.

În discuțiile cu Uniunea Europeană, ministrul de finanțe a solicitat majorarea deficitului bugetar la 5,5% din PIB, fără penalizări și fără blocarea fondurilor europene. .

Guvernul dorește să-și angajeze răspunderea, dar și pentru ținta de deficit bugetar pentru 2023.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…