Măsuri dispuse de CJSU Ilfov pentru Chiajna, unde incidenţa COVID-19 a ajuns la 2,12 la mia de locuitori
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Ilfov a dispus o serie de măsuri ce se vor aplica de sâmbătă în localitatea Chiajna, unde vineri incidenţa COVID-19 cumulată la 14 zile a ajuns la 2,12 la mia de locuitori.
Printre acestea se numără faptul că organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.
Organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare cetăţean şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 - 2,00.
Organizarea evenimentelor private este permisă, dacă sunt maxim 150 de persoane în exterior sau maximum 100 în interior, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior sau în interior nu sunt luate în calcul cele care au vârsta mai mică de 16 ani.
Organizarea de evenimente private este permisă cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 metri pătraţi pentru fiecare cetăţean. Participarea este admisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare, cele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Se pemite organizarea de evenimente private până la capacitatea maximă a spaţiului exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 2 metri pentru fiecare persoană, dacă toţi participanţii sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Este acceptată organizarea de evenimente private până la capacitatea maximă a spaţiului în interior sau exterior cu asigurarea unei suprafeţe de minim 2 mp pe persoană, dacă toate sunt imunizate împotriva SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Măsurile urmează a fi reevaluate în funcţie de rata de incidenţă a COVID-19. AGERPRES