MAŞINI DE LUX printr-o tombolă a bonurilor fiscale: "Mai bine dăm maşinile populaţiei decât să le lăsăm să ruginească în depozite"
Statul elen va organiza o tombolă la care populaţia poate participa cu bonurile fiscale primite pentru cumpărături, premiile urmând să includă mai multe maşini de lux, printre care zece Ferrari, precum şi mai multe modele Lamborghini, Porsche, Jaguar şi Mercedes.
Grecia va acorda maşini de lux printr-o tombolă a bonurilor fiscale, pentru a combate evaziunea (Imagine: Mediafax Foto / AFP)
Programul autorităţilor de la Atena are ca scop combaterea evaziunii, iar premiile vor fi acordate pe parcursul verii prin extrageri săptămânale, scrie presa elenă, citată de portalul GreekReporter. Statul a intrat în posesia maşinilor în perioada crizei financiare, inclusiv prin confiscarea acestora de la evazionişti bogaţi.
Rămâne de văzut, însă, dacă un eventual câştigător cu probleme financiare îşi va permite plata taxelor şi cheltuielile de întreţinere pentru o astfel de maşină, dar valoarea acestora este suficient de mare încât să încurajeze populaţia să respecte legile fiscale, scrie publicaţia elenă.
Economia nefiscalizată reprezintă până la 23,6% din PIB al Greciei, potrivit unor estimări, iar reducerea evaziunii este considerată o posibilă sursă de venituri pentru stat, în contextul recesiunii severe din ultimii ani.
Maşinile de lux care vor fi acordate ca premii se află în prezent într-un depozit al Agenţiei pentru Administrarea Resurselor Statului.
"Mai bine dăm maşinile populaţiei decât să le lăsăm să ruginească în depozite", a declarat ministrul responsabil pentru reforma administraţiei publice, Kyriakos Mitsotakis.
Grecia nu este prima ţară care a încearcă să reducă evaziunea prin acordarea de premii cetăţenilor corecţi.
Slovacia, Taiwan şi Puerto Rico au deja programe similare, în timp ce Portugalia a organizat joi o astfel de tombolă, premile fiind două maşini Audi.
Sursa: mediafax.ro