Mărturisirile emoţionante ale unui paramedic care a ajutat la salvarea mai multor vieţi, printre care o fetiţă de şapte ani: „Am văzut inima bătând prin rană”

Mărturisirile emoţionante ale unui paramedic care a ajutat la salvarea mai multor vieţi, printre care o fetiţă de şapte ani: „Am văzut inima bătând prin rană”

Acesta fusese doar începutul, pentru că într-o zi o fetiţă în vârstă de 7 ani a fost dusă la spital, era îmbrăcată într-un pulover, cu pete de sânge pe spate. Copilul avea o gaură în corp prin care i se vedea cum bate inima, scrie publicaţia ucrainenă Obozrevatel , care adaugă că din fericire totul s-a terminat cu bine.

Când i-au tăiat hainele, paramedicii au îngheţat. În corpul copilei era o gaură prin care i se putea vedea inima, care continua să bată, povesteşte tânărul pentru Muzeul „Vocile Paşnice” al Fundaţiei Rinat Akhmetov, cea mai mare arhivă din lume cu poveşti despre civili ucraineni, victime sau martori ai războiului. Fetiţa este bine acum.

„Toată lumea ştia ce are de făcut şi asta a salvat-o. Fata este în viaţă, totul este în regulă cu ea. Am venit la spital şi mi-a dat un desen făcut de ea”, spune Serghei.

Paramedicul recunoaşte că a fost un caz când şi-a pierdut controlul. Un tată şi-a adus băiatul în vârstă de 16 ani, rănit grav. Inconştient, cu membrele amputate traumatic, fără garouri care să oprească sângerarea. Serghei povesteşte că a început să-l resusciteze cu disperare. Încă nu înţelege de ce, dar nu se putea opri.

„Îl resuscitam şi ţipam: hai să facem ceva!. M-au tras deoparte. Toţi au înţeles că îl adusese deja mort. Puştiul avea doar 16 ani, avea toată viaţa înainte…”, îşi aminteşte Serghei.

El a povestit şi cum a ajutat la salvarea unei femei dintr-o maternitate distrusă, cum, cum aproape că a intrat în foc şi a pătruns la pacienţi în timpul atacurilor aeriene.

Serghei a plecat acum din Mariupol, dar este sigur că se va întoarce.

Paramedicul şi-a spus povestea pentru Muzeului „Vocile Paşnice” al Fundaţiei Rinat Akhmetov, cea mai mare arhivă din lume, care a adunat deja peste 20 de mii de poveşti spuse de civili din Ucraina, victime sau martori ai războiului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”