Mărturiile unui dezertor din paza lui Putin: „Este un criminal de război”. Detalii noi despre președintele rus VIDEO
Un căpitan din Serviciul de Protecție (FSO) al Kremlinului oferă detalii noi despre personalitatea lui Vladimir Putin. Este un dezertor de „foarte mare interes”, recunoaște un oficial din domeniul securității dintr-un stat membru NATO.
Gleb Karakulov Captură YouTube
Gleb Karakulov avea rangul de căpitan în cadrul FSO în momentul dezertării sale, la 14 octombrie 2022. Timp de 13 ani, a fost responsabil de stabilirea comunicațiilor securizate pentru președintele Rusiei, fiind inițial în serviciul lui Dmitri Medvedev, din 2009 până în 2012, apoi în cel al lui Vladimir Putin. Deși nu a fost un confident al actualului lider de la Kremlin, căpitanul Karakulov l-a asistat în peste 180 de călătorii în străinătate. Ultima dată s-a întâmplat în Kazahstan, la jumătatea lui octombrie 2022. Acolo, Karakulov și-a părăsit colegii și a plecat împreună cu soția și fiica sa la Istanbul fără bilete de întoarcere în Rusia.
Potrivit Dossier Center, Gleb Karakulov este cel mai înalt ofițer de informații din istoria recentă a Rusiei care a dezertat în Occident. Această constatare are la bază o verificare în amănunt în diverse baze de date și din diverse surse. Associated Press (AP), una dintre instituțiile de presă cu care Dossier Center și-a împărtășit informațiile despre dezertorul Karakulov, a confirmat identitatea acestuia cu trei surse americane și una europeană. În Rusia, Gleb Karakulov este căutat pentru dezertare.
Putin, mai paranoic după declanșarea războiului din Ucraina
Într-un interviu fluviu acordat pentru Dossier Center, dezertorul din paza lui Putin confirmă informații vehiculate anterior în presă și dezvăluie detalii noi despre situația președintelui rus, mai ales după declanșarea războiului din Ucraina. Mărturiile sale conturează un lider de stat paranoic și izolat, însoțit doar de câțiva oameni loiali.
Karakulov spune că actualul lider de la Kremlin este o „persoană diferită” față de Putin pe care l-a observat pentru prima dată în 2009. „Acum este foarte închis. S-a protejat de întreaga lume cu tot felul de bariere, a impus o carantină totală. Percepția lui asupra realității este distorsionată”, mărturisește el.
Căpitanul FSO confirmă informația precum că Putin nu folosește telefoane mobile și nici internetul. „Primește informații doar de la anturajul său cel mai apropiat, ceea ce înseamnă că trăiește într-un vid informațional”, afirmă el. Alte două surse de informare: televiziunea de stat și rapoartele serviciilor secrete rusești.
Tren blindat pentru deplasări și cabină telefonică pentru comunicare
Potrivit lui Karakulov, Putin se temea de COVID-19. Din acest motiv, stătea izolat și impunea o carantină de două săptămâni chiar și pentru o întrevedere de 15-20 de minute. Însă paranoia sa s-a accentuat după lansarea invaziei din Ucraina, la 24 februarie 2022. Liderul de la Kremlin evită avioanele și preferă să călătorească cu un tren special blindat. Cu toate că este blindat, acest tren arată „la fel ca toate celelalte trenuri ale Căilor Ferate Ruse - gri cu o dungă roșie”, pentru discreție, explică Gleb Karakulov.
Pentru a comunica, Vladimir Putin poartă după el o cabină telefonică, inclusiv în străinătate „Cabina este grea, desigur. E un cub de aproximativ 2,5 metri înălțime. În interior, există o stație de lucru și un telefon, pe care le poate folosi fără teamă că discuțiile ar putea ascultate sau citite de către serviciile de informații străine”, precizează Karakulov.
Un alt detaliu nou furnizat de Karakulov este că Putin a comandat, în octombrie, un buncăr la Ambasada Rusiei în Kazahstan echipat cu o linie de comunicație securizată. A fost prima sa solicitare de acest gen, dezvăluie Karakulov.
Întrebat despre starea de sănătate a lui Vladimir Putin, căruia îi sunt atribuite diverse boli, de la cancer tiroidian până la boala Parkinson, Karakulov spune că nu a văzut și nici nu a auzit nimic neobișnuit în acest sens. „Dacă are probleme de sănătate, trebuie să fie din cauza vârstei lui. Ei bine, probabil că le are. Dar presupun că nu e nimic grav”, spune el.
O lovitură pentru securitatea liderului de la Kremlin
După lansarea invaziei din Ucraina, Karakulov a petrecut trei luni în concediu medical. El mărturisește că a dezertat tocmai că nu a putut accepta moral acest război: „Nu am mai putut face compromisuri cu mine însumi. Nu am putut rămâne în slujba acestui președinte. Îl consider un criminal de război”.
Karakulov și-a exprimat totodată speranța că mărturiile sale îi vor inspira și pe alții să vorbească deschis: „Este timpul să punem capăt acestui război și să nu mai tăcem”.
Un dezertor precum Gleb Karakulov „reprezintă un foarte mare interes”, a recunoscut pentru AP un oficial din domeniul securității dintr-un stat membru NATO. „Poate fi considerată o lovitură foarte serioasă pentru însuși președintele (Putin, n. red.), deoarece el este extrem de preocupat de securitatea sa, iar securitatea sa este în acest moment compromisă”, a subliniat acest oficial.
Sursa: adevarul.ro