Mărturii după atacul ucrainean de la Makiivka: „Nu a mai rămas nimic din cadavre”
Cel puțin 63 de soldați ruși au fost uciși în urma atacului ucrainean cu rachete HIMARS asupra unei baze militare din Makiivka, Donețk, printre care și mobilizați din regiunea Samara, potrivit guvernatorului regiunii, Dmitri Azarov, relatează portalul de știri independent, din Rusia, 7×7 .
Oicialități locale și rude ale celor decedați au organizat evenimente comemorative Foto: Arhivă
Ministerul rus al Apărării a confirmat decesul a 63 de militari în urma atacului Forțelor Armate ale Ucrainei cu rachete HIMARS asupra unei cazarme temporară amplasate în clădirea școlii profesionale nr. 19 din Makiivka, pe 1 ianuarie. Potrivit sursei citate, atacul ar fi fost posibil ca urmare a „utilizării active a telefoanelor mobile” de către militarii ruși. Iar potrivit corespondenților militari ruși, toți soldații uciși făceau parte din regimentul 44.
Guvernatorul regiunii rusești a sfătuit rudele decedaților să contacteze birourile militare de înregistrare și înrolare pentru mai multe informații sau să sune la call center. Șeful regiunii a promis că va ajuta răniții care au nevoie de tratament și va sprijini familiile militarilor.
Pe grupul „Mobilizare | Regiunea Samara 2022", de pe rețeaua de socializare "VKontakte", a fost confirmată informația privind decesul unor militari mobilizați din regiune. Iar cineva a scris că „toate bunurile companiei au fost distruse și lăsate sub dărâmături”, în urma atacului de la Makiivka.
„Într-adevăr, sunt mulți morți. Știu că aproape tot ce aveau a fost lăsat în acel loc [în clădirea școlii]. Știu doar că mulți au fost sfâșiați în așa măsură încât practic nu a mai rămas nimic din cadavre. Știu că literalmente ștergeau creierii de pe bocanci”, - a povestit soția unui militar rus mobilizat pentru „7x7”.
Soția unui alt soldat a spus că răniții au fost transportați la spitale, inclusiv la Rostov.
„Soțul meu tocmai mi-a scris câteva cuvinte, că este în viață și e bine. Mai mulți bărbați au sunat, merg fără nimic acolo. În șlapi, care au supraviețuit. Nu au nimic: merg fără lucruri, fără medicamente, fără bani, fără mâncare... Oribil, pur și simplu”, a spus femeia.
În Samara dar și în orașul Togliatti din regiune, oficialități locale și rude ale celor decedați au organizat evenimente comemorative.
Potrivit canalului de telegram „Obraz budushchego” (Imaginea viitorului), peste 130 de soldați au fost răniți în urma atacului de la Makiivka. Corespondenții militari ruși au condamnat comandamentul rus pentru că a plasat personal militar în acea clădire.
Înainte de anunțul oficial al Ministerului rus al Apărării, se credea că în clădire se aflau și militari mobilizați din regiunea Saratov, locuitorii regiunii gerându-i guvernatorului Roman Busargin să spună „adevărul” despre compatrioții lor. Administratorul Canalului de Telegram „Eroii tăi, Saratov! ZOV" a susținut că regimentele Saratov nu au fost afectate.
Sursa: adevarul.ro