După cucerirea orașului Avdiivka în februarie, forțele ruse au lansat o ofensivă masivă de-a lungul liniei frontului și au deschis un nou front în regiunea nord-estică Harkov. Platforma de jurnalism independent Bereg a publicat o investigație privind costul ofensivelor ruse pentru o brigadă cunoscută prin prisma numărului extrem de mare de morți, dar și a cruzimii cu care comandanții din așa-numita „Republică Populară Donețk” își tratează noii recruți ruși, relatează Meduza.

În ianuarie anul trecut, un grup de soldați mobilizați din regiunea Irkuțk, publicau clipuri relatând cum erau duși „la măcel”. Făcând apel la însuși președintele rus Vladimir Putin, aceștia denunțau că sunt trimiși la atacuri frontale fără instruire corespunzătoare sau sprijin de artilerie. Până în martie, aproape toți erau morți.

Erau membri ai Brigăzii motorizate separate 1, o unitate militară rusă cunoscută și sub numele de Brigada Slaviansk. De când Rusia și-a lansat invazia, unitatea a dobândit o reputație dramatică pentru rata de mortalitate extrem de ridicată. Totodată, membrii familiilor s-au plâns că s-au luptat să obțină informații de încredere de la personalul de comandă al unității despre cei dragi, mulți dintre cei căzuți în luptă fiind clasificați ca dispăruți în acțiune (sau ca dezertori), au spus aceștia.

O brigadă a forțelor separatiste pro-ruse din estul Ucrainei

Brigada 1 Slaviansk a fost înființată în 2014 de către autoritățile pro-ruse din autoproclamata „Republică Populară Donețk” (DNR), în estul Ucrainei. După declanșarea războiului pe scară largă de către Rusia, acestea au lansat o mobilizare a localnicilor pentru a-i reînnoi rândurile. Unitatea a luptat și a suferit pierderi grele în cursul asediului orașului Mariupol și apoi în asaltul asupra Avdiivka și asupra pozițiilor ucrainene de la Vodiane și Opîtne, sate situate la periferia Donețkului.

Un val de soldați mobilizați și „voluntari” din Rusia s-au alăturat brigăzii epuizate după ce aceasta a fost integrată în armata rusă în ianuarie 2023.

Aceștia au luptat pe frontul de la Avdiivka sub numele de cod al armatei ruse „Unitatea militară 41680”. Pe parcursul ultimilor doi ani și jumătate, a reușit să avanseze cu aproximativ 20 de kilometri în total.

Mărturiile familiilor soldaților morți sau dispăruți

Trupul lui Igor Anistratenko, în vârstă de 30 de ani, a fost descoperit abia în primăvara acestui an, în apropiere de satul Vodiane, la un an de la dispariție.

Igor a murit în prima sa misiune de luptă; era a treia zi de serviciu în Brigada Slaviansk 1. La acel moment, în martie 2023, forțele ruse încercau să avanseze spre Avdiivka, trimițând val după val de soldați să asalteze orașul și suferind pierderi uriașe.

„Din anumite motive, își dorea foarte mult să meargă pe front. Pentru a vedea culorile vieții”, și-a amintit Svetlana, mama lui vitregă. „Am încercat să-l convingem să renunțe, dar nu a fost descurajat. Nu exista nimic care să-l țină aici, până la urmă. Nu avea o familie proprie — nici soție, nici iubită.”

„Nu ar fi trebuit să fie [trimis] în acea ofensivă, din cauza vederii” slabe, a explicat femeia. „Dar brigada lui nu avea destui oameni și pur și simplu au împins [pe oricine și] pe toți acolo unde aveau nevoie de ei.”

După ce forțele ruse au capturat Avdiivka pe 17 februarie 2024, Brigada s-a deplasat pentru a tăia rutele de aprovizionare ale armatei ucrainene din afara orașului. Soldații unității au continuat să dispară. Evghenia din regiunea Kemerovo a spus că soțul ei a sunat-o pentru a-și lua rămas bun în timpul unei misiuni de luptă din 27 aprilie. „El a spus că sunt bombardați și că nu pot merge mai departe”, și-a amintit ea.

Un alt soldat, care avea indicativul de apel „Următorul”, a sunat-o pe sora sa Natalia în ajunul atacului din 19 mai. „Aprindeți o lumânare pentru mine. Încep să cred că acesta este un bilet dus”, a povestit ea pentru Bereg, relatând ultima lor conversație.

Natalia, care locuiește în Iurga (regiunea Kemerovo), a declarat că fratele ei - un veteran în vârstă de 51 de ani al misiunii ruse de menținere a păcii în regiunea separatistă Abhazia a Georgiei - a fost trimis în Ucraina la trei zile de la convocare. A aflat că a fost rănit și internat înainte de a fi trimis în misiunea în care a dispărut. „[A avut] o rană la genunchi și una la braț. Niciuna nu a fost tratată în totalitate, iar schija nu a fost îndepărtată. Și așa a intrat în acel asalt - șchiop, cu un picior bandajat”, a spus ea.

„Facem tot ce este posibil” și „Uneori, băieții se întorc”, a fost răspunsurile seci primite de la brigadă fratelui ei.

Igor din Omsk s-a înrolat în armata rusă pe 10 aprilie, și soția lui nu mai știe nimic de el de la asaltul rus din 19 mai.

În timpul ultimei lor conversații, el i-a spus că va lua parte la un atac nocturn asupra Netailove, un sat de lângă Avdiivka pe care trupele ruse l-au ocupat la o săptămână după dispariția lui Igor. „Comandantul de brigadă a spus că soțul meu nu se află printre codurile „200” sau „300””, a spus Tatiana, folosind argoul militar rus pentru soldații uciși și răniți.

Portalul Bereg a vorbit cu zeci de rude ale soldaților dispăruți, care și-au organizat propriul efort de căutare, făcând schimb de fotografii, indicative de apel și numere de telefon ale comandanților pe rețelele de socializare.

Acestea au poreclit brigada „Triunghiul Bermudelor”, întrucât soldații aparținând acesteia tind să dispară sau să moară atât de rapid încât unitatea în sine este aproape o enigmă.

Mărturia unui soldat: „A sosit carnea rusească”

Maxim Bikov, un soldat din satul Semenovka, regiunea Saratov, este unul dintre puținii care au reușit să împărtășească o relatare detaliată a slujirii în Brigada Slaviansk 1. Înrolat în armata rusă pe 13 mai 2023, pentru a-și permite să plătească pensie alimentară, a vorbit ultima oară cu familia lui pe 6 iunie 2024.

„A sosit carnea rusească”, a relatat sora lui Tatiana Anufrieva că i-ar fi povestit despre cum a fost întâmpinat acesta și camarazii săi de către noul lor comandant.

Potrivit mărturiei acesteia, comandanții aveau ură pe rușii mobilizați după ce brigăzile de pe lângă „miliția populară” a DNR au suferit pierderi grele la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina.

„Comandanții locuiesc cu familiile lor în Donețk și îi urăsc pe băieții noștri pentru că au luptat acolo de 10 ani [în timp ce] noi stăteam și așteptam”, a explicat ea.

Rudele mai multor soldați au spus că comandanții i-au numit pe noii recruți „muscali” (un termen jignitor pentru ruși), aruncându-le în față: „Ați venit aici să faceți bani? Atunci mergeți la muncă – familiile voastre se vor bucura de milioanele [în compensanții] pentru moartea voastră”.

Noii recruți erau trimiși să asalteze pozițiile ucrainene la fiecare două până la patru zile „fără pauză”, a spus Anufrieva. „Fratele meu se întorcea dintr-o misiune de luptă și în aceeași noapte – rănit sau nu – îl trimiteau din nou într-o misiune de evacuare pentru a-i «extrage pe ai voștri».

Pe lângă faptul că i-ar fi trimis la asalt fără sprijin din partea artilerie, soldații care refuzau să ia parte la asalt erau bătuți și amenințați cu execuția; cei care se împotriveau erau duși pe un câmp pentru a-și săpa propriul mormânt. În plus, cei care ar fi încercat să se retragă erau lichidați de propriile mortiere, a mai spus sora soldatului.

Ea a mai povestit că Bikov i-a descris cum a fost obligat să lupte deși era în ghips și avea multiple răni de la schije. Nici când a suferit degerături la degete nu a primit tratament în spital, i-a fost aplicat doar unguent și a fost bandajat.

Personalul de comandă a continuat să-l trimită pe acesta în misiuni de evacuare. Totodată, abuzurile din partea ofițerilor au continuat.

Când a fost în fine dus la spital în martie, după ce și-a pierdut cunoștința, a sunat-o pe Anufrieva cu un apel disperat: „Trimite [comandanților] 50.000 de ruble [570 USD] ca să mă interneze. Altfel, nu o vor face.”

„Nu te plânge, altfel, mă vor executa”

Potrivit rudelor soldaților, comandanții Brigăzii Slaviansk 1 au stors bani de la ei pentru favoruri care le-ar fi permis acestora să supraviețuiască.

Tatiana Anufrieva a spus că comandantul fratelui ei a cerut „zeci de mii” de ruble pentru o „pauză”, 200.000 de ruble (aproximativ 2.275 de dolari) pentru a fi lăsat să sară peste o misiune de luptă și 500.000 de ruble (aproape 5.700 de dolari) pentru a întrerupe misiunile de luptă vreme de câteva luni. Asta în condițiile în care salariul minim lunar pentru un soldat rus care luptă în Ucraina este de 210.000 de ruble (aproximativ 2.400 de dolari.) Totodată, comandanții și-au însușit și o porțiune semnificativă a plăților compensațiilor care li se cuveneau militarilor răniți.

La spitalul din Donețk, Maxim Bikov a fost diagnosticat cu pneumonie, sepsis, inflamație a rinichilor și probleme cardiace. Medicii au recomandat și amputarea degetelor înnegrite de la picioare pentru a preveni cangrena. Când i-au scos ghipsul, au descoperit că oasele din mână nu erau aliniate corect.

Medicii i-au spus că, fără un tratament complex într-un spital bine echipat, „fratele tău nu va supraviețui mai mult de un an”.

Anufrieva regretă că nu a insistat din timp ca fratele ei să fie internat mai devreme, dar Bikov o implorase să nu se amestece. „Tuturor soldați le era frică să deschidă gura”, a explicat ea. „După ce soțiile [ celorlalți recruți] și eu am scris scrisori către parchet și Comisia de anchetă și am făcut o plângere președintelui, am primit un telefon isteric de la el: «Comandantul m-a lovit atât de tare cu o armă că mi-a învinețit urechea Nu mai scrie nimic! Nu te plânge de nimic - altfel, mă vor lichida»” Și alți soldați din brigadă au spus că au primit amenințări similare.

„Pentru a-i împiedica să facă tam-tam sau să facă scandal, îi aruncau în gropi fără alimente și îi țineau acolo până la o săptămână. Au supraviețuit doar pentru că camarazii lor i-au hrănit în secret”, a spus Anufrieva despre pedepsele aplicate soldaților ce se plângeau de condițiile din unitate pentru a împiedica scurgerile de informații.

Potrivit lui Anufrieva, unul dintre ofițerii superiori a amenințat că îl va ucide pe fratele ei chiar înainte de o misiune de luptă: „Dacă supraviețuiești de data asta în prima linie, te voi elimina”.

Bikov a supraviețuit și a ajuns la spital, după care doi bărbați neidentificați l-au dus într-o mașină civilă pe 6 iunie. Într-o ultimă convorbire cu mama lui, el a spus: „Au venit după mine – mă duc înapoi la unitate.” Apoi Anufrieva a primit un mesaj: „Soră, transferă 15.000 de ruble, este urgent!”. A știut imediat că nu era de la fratele ei. „Nu îmi spunea niciodată soră, ci doar «Dădacă»”, a explicat ea. „Sunt cu cinci ani mai mare decât el, l-am crescut.”

Brigada i-a spus lui Anufrieva că fratele ei „a părăsit unitatea fără permisiune”, dar ea se îndoiește că este adevărat.

Misiuni de luptă din care nu se mai întoarce aproape nimeni

Din cei 252 de soldați din batalionul lui Maxim Bikov, doar despre patru se știe cu siguranță că sunt în viață — restul recrutaților sunt catalogați drept dispăruți sau morți. Aproximativ 500 dintre rudele acestor soldați țin legătura pe grup de WhatsApp, unul dintre numeroasele astfel de grupuri formate pe rețelele de socializare. „Almingeri, riști să înnebunești. Pentru că comandanții nu ridică receptorul, nu răspund la mesaje și își schimbă numerele”, a spus Anufrieva.

„Un al șaselea grup a plecat deja într-o misiune de luptă de când fratele meu a dispărut. Și nimeni nu se mai întoarce!” se plânge și Natalia. „Tot ce aud este: «Săracul, a nimerit în cea mai mortală unitate»”. Svetlana, mama vitregă a lui Igor Anistarenko, este de aceeași părere: „Din câte se pare, aproape toată rotația [trupelor] a murit”.

Larisa Mamaeva, al cărei frate a dispărut în urmă cu două luni, a spus că soldații se referă la rata mortalității unității ca la „algoritmul”. „Nimeni nu servește acolo mai mult de șase luni: dacă scapi dintr-o misiune de luptă, nu scapi teafăr din următoarea”, a spus ea.