Tolo.ro , blogul jurnalistului Catalin Tolontan, publica joi marturia unui medic-sef de microbiologie de la un important spital de urgenta din Bucuresti, potrivit caruia "directorii de spital iau si 30% din contractele cu Hexi. O parte din bani merg la partidul care-i protejeaza!". "Teoretic, comisia de licitatii era independenta. Practic, era vorba de bani. Aproape toate firmele de biocide dadeau bani. Ca sa fie clar! Dar Hexi avea un specific. Se stia ca produsele lor sunt slabe. Si atunci, ei plusau la bani, fata de altii. Cand am ajuns in spital am aflat acest lucru. Era un lucru general cunoscut, larg raspandit", a dezvaluit medicul pentru Tolo.ro, in cadrul unei noi investigatii semnate de Mirela Neag, Razvan Lutac si Catalin Tolontan.

* Mărturia despre corupție a unui medic-șef de microbiologie de la un important spital de urgență din București: ”Directorii de spital iau și 30% din contractele cu Hexi. O parte din bani merg la partidul care-i protejează!” 

Cazul dezinfectanților ajunge la momentul devoalării mecanismului corupției din spitale.
CUM ACȚIONEAZĂ POLITIZAREA: Managerii de spital iau 30% din contracte și o parte din bani îi dau partidelor care îi numesc și-i mențin în funcție.

Mărturia vine de la unul dintre cei mai importanți medici microbiologi din România, cu experiență de peste 20 de ani, din care 10 la Cantacuzino și 10 într-un mare spital de urgență din București.

Ea vorbește și despre numărul mare al românilor care sînt purtători de germenii infecțiilor nosocomiale fără să știe.

Condiția doctorului este ”să nu-mi dezvălui numele acum”.

Microbiologul povestește întîlnirea în care Flori Dinu a vrut să-i dea bani, totul transformîndu-se într-o scenă de neuitat.
Rugată de ziar să comenteze, Flori Dinu, director general la Hexi Pharma, refuză să răspundă.
Cum a ajuns ieri profesorul doctor Ioan Lascăr să fie reclamat la Parchet chiar de către Corpul de Control al Ministerului Sănătății.

Aceste femei. Aceste femei medic tensionate, trase la față și amarnic de supărate pe ceea ce ni se întâmplă tuturor.

Lor le datorați, majoritar, dezvăluirile de după „Colectiv” și până azi.

Poate că e o întâmplare, dar din nou avem în față o femeie. Obosită, sătulă de umilințe și plină de o răutate rectilinie, o graniță peste care nimic nu mai trece.

„Vreau să vă povestesc cum se trucau licitațiile pe dezinfectanți. Aștept asta de cinci ani! Mă resemnasem, nu mai credeam că va veni acest moment”.

Medic de școală veche 

Femeia a fost medic la  Cantacuzino.

„Școala veche de la Institutul Cantacuzino”, spune ea, cu un regret deschis. „Poate de aici ar trebui să începem discuția. De la faptul că atentatul la siguranța națională a început cu distrugerea Cantacuzino”.

„Abia apoi au trecut la Unilab”

– Ce atentat?
– E mult de povestit. La Cantacuzino a fost depozitată în oameni o formidabilă cunoaștere avansată a țării acesteia. Pur și simplu a dispărut. (se oprește, ezită) Dar nu ar fi timp acum, pentru asta! Ar fi de povestit o viață.

– Însă…
– Să știți că inițial Hexi Pharma venea cu avize bazate pe analize de la Cantacuzino. Apoi au migrat la Unilab. Asta, așa, că poate zice doamna Flori Dinu că nu știu ce vorbesc. Știu foarte bine, știu lucrurile în detaliu! Nu am uitat nimic din acești ultimi 20 de ani. Zece am stat la Cantacuzino și zece la spitalul despre care o să vă povestesc cum se trucau licitațiile.

„Unul dintre cei mai buni”

Intră un medic. Zâmbește. „Vedeți că stați de vorbă cu unul dintre cei mai buni microbiologi ai României!”, spune bărbatul.

„Hai, lasă, uită-te la tine, cinstit ai fost, nebun ai rămas”, îl tachinează ea.

Reluăm discuția.

Medicul microbiolog a lucrat aproape un deceniu, până în 2013, la unul dintre primele trei spitale de urgență din București. Și unul dintre cele mai mari spitale ale României!

Spital care a tratat victime de la Colectiv. Și spital care a ieșit prost și la testele de sanitație ale ministrului Cadariu.

Ea a fost, până acum trei ani, șefa laboratorului de microbiologie.

„Eram și epidemiolog”

– Erați șefă la microbiologie, dar vă ocupați și de dezinfectanți.
– Da, pentru că, neexistând epidemiolog, îndeplineam și rolul acesta.

– Nu exista epidemiolog la un spital cu peste 600 de paturi?!
– De ce vă mirați?! Sunt puțini epidemiologi în țară.

160 de epidemiologiare România în acest moment, la peste 400 de spitale. Unii specialiști consideră acest număr în sine o amenințare la sănătatea publică

* „Aproape toate firmele dădeau bani. Dar Hexi plătea mai mult”

– Și care era rolul dumneavoastră în licitații?
– Rolul real sau cel teoretic?

– ?
– Hai c-ați înțeles exact! (este extrem de directă, dură, n-are timp de eschive) Teoretic, comisia de licitații era independentă. Practic, era vorba de bani.

– Cine dădea bani?
– Aproape toate firmele de biocide dădeau bani. Ca să fie clar! Dar Hexi avea un specific. Se știa că produsele lor sunt slabe. Și atunci, ei plusau la bani, față de alții.

– Cum adică se știa?
– Când am ajuns în spital am aflat acest lucru. Era un lucru general cunoscut, larg răspândit.

PAUZĂ DE RESPIRAȚIE

Corpul de Control al premierului Dacian Cioloș face în aceste zile controale în patru spitale bucureștene: Municipal, Floreasca, Spitalul de Arși și Sf. Ioan. Raidul este în curs. S-a ajuns la interviuri față în față cu medicii. Surse din spitale susțin că există declarații scrise, inclusiv ale managerilor, care vorbesc despre faptul că „se știa că produsele Hexi aveau o calitate mai slabă”.

„Nu mirosea a alcool”

– Cum plusau la bani? Concret, vă rugăm!
– O să vă povestesc o întâlnire cu Flori Dinu, directorul general de la Hexi. Întâi, contextul. Știind că aveau dezinfectanți slabi, îi tot refuzam, îi descalificam. Infecțiile nosocomiale deveneau în toată țara o problemă tot mai mare! Și le căutam nod în papură că produceau biocide slabe, nu doream să-i am în spital. Dar directorul a venit la mine și mi-a zis: „E timpul să termini cu ce ai tu cu Hexi!”.

”Un lucru mai puțin cunoscut în legătură cu infecțiile nosocomiale este numărul mare de purtători. Pacientul care se infectează în spital le dă celor de acasă. Cei din familie devin purtători, merg pe stradă și nici nu știu acest lucru. Oamenii colonizați sînt mult mai mulți decît numărul celor la care bacteria se manifestă” Medic șef de laborator microbiologic, sursă a Gazetei
– Nu cumva erați subiectivă? Cum vă sună că le căutați nod în papură?
– Stați că vă lămuriți! La câteva zile a apărut în spital Flori Dinu. A venit să discutăm. Îmi aduc aminte ca acum. M-a marcat întîlnirea. Era, iertați-mă, o golancă! Învățasem o viață, muncisem în halat alb decenii la rând și, recunosc, nu îmi plăcea deloc genul. Un personaj unsuros!

– E cam mult ce spuneți!
– Mi-a adus un dezinfectant pe bază de alcool. O mostră. Am mirosit mostra. I-am zis: „Nu miroase a alcool”. Mi-a răspuns de sus, că venea de la director pasămite: „Sunteți fumătoare și v-ați pierdut simțul mirosului”. M-am enervat și a urmat discuția. Nu voi uita discuția toată viața deși nu asta ar trebui un medic să-și amintească din viață.

DIALOGUL DINTRE ȘEFA MICROBIOLOG ȘI ȘEFA HEXI PHARMA
– Nu are sens, produsele firmei dumneavoastră au probleme.
– Dar n-aveți dreptul să ne refuzați!
– Ba da, am dreptul ca profesionist! Și am dreptul să fac un referat de respingere prin care să anunț și celelalte spitale.
– Am înțeles. Cât v-a dat Anios?
– Poftim?!!!
– Cât v-a dat Anios că eu vă dau dublu!
– Ieși afară!
– Ce?
– Ieși afară acuuuum! Cară-te repede cu liftul că dacă îți dau un șut în cur te duci direct pe geam și pici direct la parter!

30% din contract, din care o parte la partid

– Chiar așa a sunat discuția?
– Da! Mi-am ieșit din minți când Flori Dinu a dus mîna la geantă să scoată plicul.

– De unde știați că era un plic?
– Pentru că așa se lucrează în licitațiile din spitale pe dezinfectanți. Cu plicul.

– Puteți detalia?
– Directorul general de spital ia cel mai mult. În anumite cazuri, chiar 30% din contract.

– Din contract?! Ar însemna zeci de mii de euro la un contract.
– Da, asta înseamnă. Dar nu toți acești bani îi rămân lui.

„Directorul general al unui spital primește și 30% din contractul pe dezinfectanți. Însă o parte din bani îi dă mai departe protectorului politic, pentru cheltuieli de partid” Medic șef de laborator microbiologic, sursă a Gazetei

Lista cu plicuri

– Și cine mai primește bani?
– Să facem lista cu liniuță de la capăt:

directorul general 30%
directorul medical 5%-10%
președintele comisiei de licitație
șeful de la achiziții
epidemiolog
directorul economic
asistenta șefă
– Pînă și asistenta șefă?
– Da, pentru că are un rol important în poveste. Asistenta șefă e un personaj foarte important pe secție.  Ea are rolul de a gestiona eventualele plângeri ale medicilor. Sau chiar îi determină să facă referate pozitive pentru firma respectivă de atiseptice.

PAUZĂ DE RESPIRAȚIE
10-15%erau infecțiile nosocomiale pînă acum trei ani, în spitalul unde lucra microbiologul

Dialogurile pe care Corpul de Control al premierului le-a derulat au mai scos la iveală un lucru surprinzător. Care confirmă ceea ce spune sursa în interviu. Sursa nu știe despre raport, raportul nu știe despre sursă. „Există doi directori care au spus că medicii de pe secție preferau Hexi și că le cereau explicit acest lucru”. Corpul de control al lui Dacian Cioloș investighează acest lucru.

Cum se mărea prețul cu acte adiționale

– Dar cum reușea Hexi să dea atât de mulți bani și să rămână pe profit?
– Nici eu nu știam până cînd n-am citit chestiile cu firmele off-shore și cu diluarea. Acum m-am lămurit. Dacă diluau aveau bani suficienți de șpagă. Se știa că ei plătesc mult la plic, acesta era atuul lor!

– Dar…
– Și se mai întâmpla ceva. Contractul cadru era semnat în condițiile de la licitație. La prețul de 8 lei pe litru, să zicem. Apoi, veneau actele adiționale. Despre care nu mai știa nimeni, nu deveneau publice. Aceste acte adiționale creșteau prețul.

– Când apăreau actele adiționale?
– Cam după trei luni. Adiționalele măreau prețul până la cel dorit de Hexi și toată lumea era mulțumită. Aceste documente adiționale există în arhiva spitalului.

20-30%sînt infecțiile nosocomiale în 2016, din experiența colegilor lui 

– Ați văzut plicuri?
– Nu, dar știu că erau diverse.

– În ce sens?
– Diverse forme de plicuri. Mai mici sau mai mari, depindea de funcția celui care le lua.

– Și dumneavoastră?
– Nu am luat niciun ban! Și aici a venit sfârșitul. La un moment dat m-am dus la manager și i-am zis: „Ai merțan, ai case, eu nu vreau să fiu ca tine! Ți-ai ales acest drum, treaba ta. Dar nu o să mă cumpere nimeni. Nici pentru 10.000 – 20.000 de euro, cât mi-ar fi revenit mie, și nici pentru mai mult”.

„I-am zis directorului: când o să se spargă totul, nu voi, șefii, cu banii ăștia mulți făcuți, cu sute de mii de euro, veți cădea, ci tot noi, fraierii! Apoi am plecat”Medic șef de laborator microbiologic, sursă a Gazetei
„Ne țin intenționat în nesiguranță”

– Și ce ați făcut?
– Am venit să lucrez în privat.

– O spuneți cu regret?
– (de când a început discuția e prima oară când se îndoiește – poate că vede cu ochii minții  Cantacuzino sau marile spitale) Nu știu. Altceva regret. Am fost, toată viața mea, o luptătoare. Am apărat cauze. Am pledat pentru colegii mei. În ultimii cinci ani am obosit și am renunțat. Nu mă victimizez și nu vreau să par mai mult decât sunt. Dar nu suport golănia unsuroasă.

– Cum ați plecat din spital?
– Spunându-le încă ceva șefilor de acolo. Că dincolo de banii care sunt, într-adevăr, insuficienți, ei ne amețesc intenționat. E un sistem securistic. Ne dau puțini dezinfectanți ca să nu băgăm de seamă că sunt neeficienți! Un medic sau un om aflat permanent într-o stare de lipsă, de nesiguranță, nu mai vede clar, nu mai are luciditatea să se gândească la soluții și la pacient.

„NICI NOI MEDICII NU MAI ȘTIM UNDE SĂ NE TRATĂM”

Intră din nou medicul de mai devreme. „Auziți, noi putem sprijini în vreun fel investigațiile voastre? Să dăm bani legal, de exemplu”.

Ne uităm ca proștii. Nu, în niciun caz…

Reluăm dialogul, am obosit cu toții.

– Efectul…
– Efectul e că și noi, medicii, am ajuns să nu mai știm unde să ne tratăm. Nu că scrieți voi acum se tem oamenii sau medicii cinstiți, care sunt mulți. Asta e tot o motivație securistică. Repede arunc-o pe presă! Adevărul e altul: în decenii, aceste personaje ne-au redus încrederea în noi! Și ne-au dresat să ne mulțumim cu orice.

Directivele KGB

După cel de-al Doilea Război Mondial, a fost redactat un document care conține directivele KGB pentru România.

Erau prezentate, pe scurt și extrem de concret, metodele prin care noii stăpâni urmau să lichideze tot ce însemna elită, spirit și viață comunitară care ar fi rezistat comunismului.

Ca să construiască „omul nou”.

Una dintre reguli era: mijloacele de transport în comun să nu vină la timp. Să întârzie, astfel încât oamenii să nu fie siguri când ajung la serviciu și când se întorc acasă.

Nesiguranța în fața a orice și sentimentul că poți fi mulțumit cu orice.

NU AM PRIMIT RĂSPUNS DE LA FLORI DINU

Am întrebat-o pe directorul general Flori Dinu, prin purtătoarea de cuvînt a Hexi Pharma, dacă a oferit bani medicilor în spitale, „indiferent cum: mită, împrumut, ajutor sau orice alt fel”.

De asemenea, am întrebat-o dacă a primit vreun refuz cînd a oferit bani.

Nu am primit nici un răspuns.

„EU SUNT VLAD”

Imediat după dialogul cu medicul, în centrul orașului, în sediul Ministerului Sănătății, aproape de Palatul Regal, noul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, vine pentru prima oară în fața publicului.

Tânărul de 33 ani intră zâmbind în sală. Își maschează bine emoția. Dă mâna cu fiecare ziarist.

Îi roagă să intre în sală pe consilierii săi. „E o onoare pentru mine să fiți aici”.

Se prezintă în fața oamenilor pe care-i întrevede în spatele camerelor de luat vederi: „Bună ziua! Eu sunt Vlad”.

În spatele lui, lateral dreapta, stau, înghesuiți și fremătând obosiți, medici cunoscuți drept rebeli. Elena Copaciu, de la Alianța Medicilor, Cătălin Cârstoveanu, de la Marie Curie, sau Gabriel Popescu de la Matei Balș. Și un grup de tineri.

Ministrul e luat la întrebări. La unele are răspuns, la cele mai multe, nu. „Voi reveni”, răspunde el. Pare un pic cam optimist. Dă termene scurte, unele de zile.

La unele întrebări Eu-Sînt-Vlad o dă pur și simplu în bară.

Ajunge la un subiect delicat. „E adevărat că s-a încheiat controlul pentru Unitatea de Arși de la Floreasca?”. „Da”. „Și că s-a trimis la Parchet?”. „Da”. „Și că numele domnului profesor Ioan lascăr figurează pe documentele trimise la Parchet?”. „Nu vă pot spune asta”. Figurează!

E o liniște rece printre medici.

Îi privești, femei și bărbați din generații diferite.

Cătălin Cârstoveanu se leagănă de pe un picior pe altul, ca un luptător înainte să intre în ring. „Șeful asociației de medicamente generice a insinuat că sunteți motivat financiar de marii producători ca să blamați medicamentele ieftine. Ați luat vreodată vreo sponsorizare pentru dumneavoastră personal de la marii producători de medicamente?”. „Nu, niciodată!”.

Liderul de vârstă al echipei de consilieri, medicul Adriana Pistol de la Centrul de boli transmisibile de la INSP, stă pe scaun, undeva ascunsă. O viață în spatele bolilor.

Nimic glamour, nici o siguranță bine acordată vestimentar.

Doar un grup de oameni care par că nu mai au nimic de pierdut.

Distribuie Distribuie Comentarii