Mărturia unui medic alergolog sibian: M-aş vaccina în fiecare lună, numai să nu mai fac COVID

Mărturia unui medic alergolog sibian: M-aş vaccina în fiecare lună, numai să nu mai fac COVID

Vaccinarea este singura soluţie pentru a învinge pandemia şi există doar câteva categorii de pacienţi care au contraindicaţii să se vaccineze, consideră medicul Corina Porr, care deja a testat zeci de sibieni la alergenul din vaccinuri, Polietilenglicol, însă doar câţiva dintre aceştia s-au dovedit alergici la acest compus.

"Vaccinul este ceva foarte bun, îndemnul meu este: Vaccinaţi-vă! Cum putem învinge altfel pandemia?! (...) Am pacienţi care mă întreabă: v-aţi vaccinat? Iar prima mea reacţie este: Trei doze! M-aş vaccina în fiecare lună, dacă ar trebui, numai să nu mai am încă o dată COVID-19", a declarat, pentru AGERPRES, Corina Porr, medic primar alergologie şi imunologie clinică în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Şi acum medicul alergolog din Sibiu îşi aminteşte că timp de trei luni după ce a avut COVID-19 i-a fost imposibil să urce scările în Policlinica din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, pentru a-şi consulta pacienţii, şi a fost nevoită să folosească doar liftul.

"Trei luni de zile după ce am avut COVID-19, m-am rugat să nu se ia curentul în Policlinică, ca nu cumva să nu pot ajunge la etajul 3", spune medicul Corina Porr.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, aproape o sută de sibieni s-au testat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, să vadă dacă sunt alergici la vaccinurile de COVID-19, la medicul Corina Porr, care spune că "majoritatea dintre aceştia nu erau alergici".

Nu oricine se poate testa de alergenul din vaccinurile de COVID-19 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. Aici se pot testa doar cei care vin cu o trimitere de la un medic şi au un risc real de alergie la alergenul din vaccin. Spre exemplu, se testează înainte de vaccinare pacienţii care au avut şoc anafilactic.

"Nu se testează oricine, ci numai cei care sunt la risc şi risc nu înseamnă cei care au alergie, de exemplu, la praf sau la polen. Indicaţie de testare au cei care au avut istoric de şoc anafilactic. Cei care au alergii cum sunt simptome de rinită alergică, de conjunctivită alergică, care au manifestări care nu pun viaţa în pericol, nu trebuie testaţi. Se testează doar cei care au avut manifestări severe de şoc anafilactic, fie că sunt medicamente, fie că sunt alimente, fie că sunt himenoptere, cum sunt viespile şi albinele, dar nici acolo nu se testează oricine, ci numai cei care au făcut şoc anafilactic şi dacă sunt pacienţi care poartă adrenalină autoinjectabilă cu ei", explică alergologul Corina Porr.

Potrivit medicului sibian, trebuie avut grijă înainte de vaccinare la pacienţii cu astm necontrolat şi la cei care suferă de mastocitoză.

"O grijă trebuie avută la pacienţii care sunt astmatici necontrolaţi, acolo trebuie astmul controlat şi după aceea mers la vaccinare. Deci nu te duci să te vaccinezi când astmul tău este necontrolat. Trebuie avut grijă şi la pacienţii care au mastocitoză cutanată sau sistemică, în cazul acestora trebuie precauţie. Aceşti pacienţi nu sunt mulţi, dar este o categorie la care trebuie avut grijă", a arătat alergologul Corina Porr.

Există şi pacienţi care au avut şocuri anafilactice sau care suferă de astm şi care s-au vaccinat fără probleme, însă aceştia s-au consultat anterior vaccinării cu medicul alergolog, care le-a făcut câteva recomandări care i-au ajutat.

"Este contraindicată vaccinarea la cei care la o primă doză de vaccin au avut şoc anafilactic. Acolo avem contraindicaţie. E contraindicată vaccinarea la cei care au avut sensibilizare de tip imediat la componenta din vaccin, cum e Polietilenglicol, acolo avem contraindicaţie absolută. În rest, cei care au alte afecţiuni alergologice pot să primească o anumită premedicaţie, să fie urmăriţi un anumit timp. La cei care au risc, trebuie o atenţie sporită, dar se fac recomandări şi am avut pacienţi, inclusiv colege, cu şocuri anafilactice, astmatice, care s-au dus şi s-au vaccinat cu anumită precauţie şi nu au păţit absolut nimic", a declarat medicul Corina Porr.

De la începutul campaniei de vaccinare şi până în prezent, doar câţiva sibieni s-au adresat medicului Corina Porr, cu reacţii după vaccinare care au necesitat consultaţia alergologului.

Întrebată dacă au existat sibieni care s-au vaccinat şi au avut reacţii severe după şi au avut nevoie de consultul alergologului, medicul Corina Porr a răspuns: "Am avut un număr foarte mic. În aceste cazuri, tratamentul li s-a dat acolo, în serviciul de vaccinare. (...) Cred că am avut unul sau doi pacienţi cu reacţii locale cutanate extinse, care au necesitat urmărire."

Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a anunţat miercuri, că s-a mai deschis un centru de vaccinare pentru imunizarea populaţiei împotriva COVID-19, în municipiul reşedinţă, pe strada Gorăslău, nr. 1, ap. 5-6. Punctul de vaccinare a fost deschis la cererea Centrului Medical STEJARI Sibiu şi se află în relaţie cu Casa de Asigurări de Sănătate.

"Până la momentul de faţă au fost imunizate, în total, 170.210 persoane cu prima doză de vaccin, 127.514 persoane cu cea de-a doua doză şi 24.564 persoane cu cea de-a treia doză, în judeţul Sibiu", potrivit DSP. AGERPRES-FOTO PE FLUX/(A,AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”