Bărbatul, din Arad, vorbește, într-o postare pe Facebook, despre simptomele bolii, despre momentele de panică prin care a trecut, despre spaima de a nu ajunge la terapie intensivă și despre "durerile și chinurile suportate în timpul tratamentului".

De asemenea, el critică autoritățile pentru că publică doar datele pacienților decedați, nu și informații despre bolnavii care s-au vindecat de COVID-19. El spune că ar fi foarte important ca lumea să afle și să înțeleagă că există speranță, că "medicii sunt capabili și să performeze și că din spitalele românești ieși și pe picioare, nu doar în cosciug".

Mărturia lui Andrei Ando:

• "Sunt pacientul 102 vindecat la Arad de Covid-19. De fapt, între 102 și 105, nu știu exact, dar îmi place să cred că am fost în capul listei, la cât de nerăbdător am așteptat rezultatul… Vă mulțumesc tuturor pentru susținere, pentru încurajări, pentru miile de mesaje (care continuă să curgă), pentru apelurile telefonice din aceste săptămâni. Nu am răspuns la toate, mai ales la telefon, pentru că nu m-am simțit în stare de conversații, nici măcar scurte.
  
  
• Da, am avut emoții, am fost îngrijorat. Am avut uneori accese de panică, mi s-a părut, în anumite momente, că starea mea se degradează, mai ales atunci când febra nu ceda nici după zece zile de tratament greu, sau când aveam frisoane, sau când simțeam că mi se rup mușchii, fâșie cu fâșie, de pe picioare.
  
  
• Am avut o formă moderată Covid-19, fără să fiu cuplat la oxigen. Am urmat 14 zile de tratament, cu medicamente foarte puternice: Lopinavir (Kaletra), Plaquenil, Norvir, Azitromicină, la care s-au adăugat Paracetamol, Algozone, Hepiflor, Vitamina C cu zinc. Lopinavir și Norvir se administrează pacienților care suferă de HIV-SIDA, Plaquenil (sulfat de hidroxiclorochină) celor care suferă de malarie sau lupus. Azitromicina este un antibiotic utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene severe, inclusiv pentru bolnavii de HIV. Acesta este, astăzi, tratamentul pentru formele moderate de Covid-19, dar înțeleg că e o dinamică permanentă a medicației, că se experimentează formule noi mai ales la pacienții afectați sever.
  
  
• Cea mai mare spaimă a mea a fost să nu ajung la Terapie Intensivă. Acolo, rata de supraviețuire este sub 20%, și nu pentru că medicii nu ar face tot posibilul pentru salvarea pacienților, ci fiindcă virusul ăsta păcătos evoluează agresiv și imprevizibil. Am citit știrile despre morțile frecvente, am văzut dezbaterile la televiziuni și, de fier să fi fost, tot te-ar fi îndoit infodemia violentă, relatările alarmiste, scandalurile permanente stârnite în jurul situației de la Arad. Din interior, lucrurile se văd diferit. Aștepți, stors de putere, ca medicamentele să își facă efectul. Ești într-o stare psihică delicată, orice creștere de puls sau scăderea cu o unitate a oxigenării plămânului ți se pare semn de sfârșit inevitabil, chiar dacă nu este așa. Și, da, uneori ești în pragul isteriei sau treci de el, te agiți, te panichezi. Nu te-ar consola nici o sută de medici la căpătâi, pentru că ai o tensiune interioară care îți strânge stomacul, îți întunecă rațiunea. Te simți suspendat între viață și moarte, chiar dacă nu ești așa… Necunoscutul te face să crezi într-un deznodământ tragic inevitabil, deși peste 90% dintre pacienți ajung acasă pe picioare, vindecați.
  
  
• Câteva cuvinte și despre starea fizică a unui bolnav Covid-19 cu formă moderată (asta înseamnă că nu trece ușor peste boală, dar nici nu dezvoltă complicații care să îl ducă la Terapie Intensivă, pe aparate). În primele cinci zile am urmat tratamentul cu Lopinavir (Kaletra), Hepiflor, vitamine și Paracetamol. Efectele adverse au apărut de la prima administrare: tulburări digestive, mialgie (dureri musculare). Mi-am pierdut total gustul și mirosul. Zilnic schimbam de patru ori pijamalele, uneori nu apucau să se zvânte pe măsură ce transpiram în ele. Am avut frisoane care mă țineau sub pătura pe care o simțeam ca pe o lespede de marmură deasupra mea. M-a îngrijorat o febră constantă, până în 38,3 (în majoritatea timpului 37,5-38 de grade Celsius, foarte rar peste 38). Kaletra mai are un efect advers delicat, la nivel intestinal. Se administrează după micul dejun și cină. La câteva minute de la administrare te lipești de vasul toaletei, apoi îl „vizitezi” frecvent, ceea ce nu e ușor, pentru că de la Kaletra simți o sfârșeală, o amețeală, te deplasezi greu și nesigur. Cel puțin în cazul meu, la alții poate acționa diferit.
  
  
• În ce privește mialgia, durerile au început inițial în zona șalelor, au coborât în fese, apoi în pulpe și în gambe. Dureri severe, de nu știi cum să te învârți în pat, cum să stai, să te ghemuiești, să te ridici, să te întorci pe spate sau pe burtă, să îți ridici picioarele pe perete, poate-poate sângele va oxigena mușchii încordați. Nu se compară cu o febră musculară, ci cu o senzație de strâns în menghină și smuls, și te chinuie mai ales noaptea, când totul se liniștește în jur…
  
  
• După cinci zile de Kaletra, febra nu a cedat, iar analizele de sânge au arătat o creștere a infecției în organism. Am trecut pe Plaquenilor și Norvir. A fost ca un miracol. De la prima administrare a hidroxiclorochinei durerile de mușchi au dispărut ca luate cu mâna. Dar febra a continuat să persiste, îngrijorător. În plus, deja de la prima administrare a Plaquenilului pulsul a crescut la 115, de unde până atunci era 80-85. A crescut și tensiunea, și deși nu la valori îngrijorătoare pentru un medic, nu puteam să nu îmi fac o mie de scenarii despre asta. M-au chinuit mai mult gândurile decât efectele adverse ale medicamentului… Am rămas în continuare cu durerile de stomac, cu vertijul și cu o slăbiciune ca o sfârșeală, o epuizare care mă țintuia în pat, fără poftă de mâncare, fără chef de vorbă, apatic și îngrijorat. Am continuat să citesc știrile despre morțile subite, și recunosc că asta m-a afectat. Fiecare oscilație de tensiune, tuse, amețeală, am interpretat-o ca pe un semnal critic al organismului, chiar dacă nu era cazul… Am scăzut cinci kilograme în greutate.
  
  
• La acest capitol aș vrea să fac o paranteză și să mă refer la prostia Grupului de Comunicare Strategică, o prostie profundă, o lipsă incredibilă de profesionalism. Sunt sute de site-uri obscure care răspândesc știri false, tendențioase, minciuni ce alarmează românii, de la cei din spitale la cei sănătoși. Se publică știri „pe surse” întotdeauna anonime, fără consultarea celeilalte părți, într-o competiție imbecilă (și imbecilizantă) pentru audiență, o foame de clicuri și de vizibilitate. Deși i s-a dat posibilitatea să limiteze acest fenomen de dezinformare și manipulare, de creare a panicii, Grupul de Comunicare Strategică le tolerează complice, contribuind la o atmosferă încărcată de vești negative și de foarte multe ori false sau neverificabile. În al doilea rând, și asta este deja o prostie instituționalizată, Grupul de Comunicare Strategică publică numai datele morților. Exclusiv ale decedaților! Nicio referire la starea celor vindecați, de parcă ei nu ar conta, nu ar exista. Or, chiar și pentru moralul public, ar fi foarte important ca lumea să afle și să înțeleagă că există speranță, că medicii sunt capabili și să performeze, că din spitalele românești ieși și pe picioare, nu doar în cosciug. Ce împiedică (altceva decât incompetența!) Grupul de Comunicare Strategică să publice în paralel cu informațiile despre cei decedați și informații dătătoare de încredere și speranță despre cei vindecați?! Când au fost internați, ce vârstă au, cât au fost spitalizați, suferă sau nu de comorbidități. Fiindcă, trebuie să fie foarte clar, nu toți bătrânii și nu toți cei cu comorbidități mor, așa cum ai fi tentat să interpretezi informările.
  
  
• Închid paranteza, pentru că oricum strigătul este în zadar. Deși sistemul medical românesc se încordează să facă față și reușește rezultate bune, Grupul de Comunicare Strategică acționează stupid, fără să sprijine perceptibil, cu efecte pozitive, efortul medical, administrativ și politic pentru stăpânirea Covid-19 în fiecare județ din România. Pentru moralul oamenilor, al pacienților, acest Grup este la fel de nociv ca reacțiile idioate din mediul on-line, ca emisiunile stresante de la televiziuni, ca știrile neverificate care circulă libere și bagă spaima în toți.
  
  
• Apropo, am mai constatat un fenomen. Presa preia cu multă voluptate și amplifică orice declarație de pacient nemulțumit, chiar dacă este o voce dintr-o sută. O voce agitată dintr-o sută contează mai mult decât calmul celorlalte 99 și orchestrează o isterie publică contagioasă. Eu nu spun că nu se fac și greșeli, pentru că este un fenomen nou pentru întreaga lume, nu doar pentru Arad sau pentru România. Dar, de aici, să generalizezi și să afirmi că se fac doar greșeli, că nimic din ceea ce se întreprinde nu este corect, că toate spitalele sunt lagăre ale morții, că toți medicii sunt parșivi și neprofesioniști, că toată administrația a furat banii de la sănătate, că în general nu se face nimic bine, că autoritățile sunt toate proaste și corupte, că Dumnezeu cu mila, este un lanț de neadevăruri care trec drept realitate pentru că sunt prezentate și susținute ca atare, insistent, permanent. Nu am văzut o știre pozitivă, în afara comunicărilor oficiale. Nici măcar una singură! Cum să ai moralul bun, în aceste condiții? Cum să ai încredere că vei fi tratat bine? Coronavirus nu a atacat doar sistemul imunitar al unor indivizi, ci și sistemul nervos al comunității și a scos la suprafață o încărcătură tenebroasă, violentă, inumană, ipocrită. Sau poate am fost eu prea sensibil de la boală… Este adevărat, se fac și erori în sistemul medical și în jurul lui. Dar este profund incorect că doar acestea sunt scoase în evidență de mass-media sau rețelele sociale. Sunt neajunsuri. Dar în același timp sunt și multe reușite. Situația nu este atât de dramatică precum insistă unii să o prezinte cu orice preț. Doctorița care ne-a tratat pe noi, de exemplu, un rezident entuziast, este o minune de om, plăcut, profesionist, sufletist. Și majoritatea sunt astfel. O spun să le dau încredere viitorilor bolnavi. Există speranță, nu vor încăpea pe mâini de măcelari insensibili și ignoranți, așa cum li se sugerează!
  
  
• Revin la tratament. După al doilea calup de cinci zile, medicația a fost completată cu Azitromicină, pentru că febra nu a cedat, ci dimpotrivă, a continuat să crească încet, dar sigur. De la prima administrare a Azitromicinei, situația s-a normalizat. În următoarele cinci zile nu a mai revenit febra deloc, au revenit mirosul și gustul, tensiunea s-a reglat. Am recuperat și kilogramele pierdute (m-aș fi lepădat cu drag de ele, dacă e să fi ales o „victimă colaterală” a bolii…)
  
  
• Am fost declarat vindecat, pacientul 102. Cu o seară mai devreme, ultimul vindecat fusese pacientul 101. Repet, nerăbdarea mă face să cred că am fost primul după el, deși în ziua respectivă alți câțiva arădeni au fost declarați vindecați.
  
  
• Urmează câteva zile de liniște și izolare, vitamine, mâncare. În continuare răspund puțin la telefon. Evit știrile, emisiunile, comentariile despre boală. Pe Facebook oameni care nu au citit în viața lor o carte, care nu au avut decența să învețe să scrie corect în limba lor maternă se consideră experți avizați să își spună părerea și să tăvălească pe oricine i-ar corecta. Îmi doresc să mai păstrez distanța față de acea bulă a societății plină de ură, de persiflare, de răutate, de contestare. Caut compania virtuală a oamenilor pozitivi, a celor reținuți, empatici și decenți. Vestea bună este că ei există, chiar dacă sunt mai puțin vocali și vizibili. Ce bine că sunt! Le sunt recunoscător tuturor pentru încurajări și pentru înțelegere!
  
  
• Criza aceasta, boala, sunt și o traumă, sunt și o oportunitate. Îți resetezi prioritățile, îți selectezi anturajul (cel virtual, pentru că de cel real te ține departe virusul), îți faci ordine în gânduri și activități. Totul va fi bine!".

Andrei Ando este directorul Direcţiei de Comunicare şi Strategii din Consiliul Judeţean din Arad.