Martor: „Radu Mazăre a fugit din ţară din 20 decembrie, cu o cursă low cost cu destinația Roma“

Martor: „Radu Mazăre a fugit din ţară din 20 decembrie, cu o cursă low cost cu destinația Roma“

Un bucureştean, Eduard Péter, relatează că s-a aflat în avionul în care Radu Mazăre a părăsit România. Péter s-a îmbarcat la bordul unei curse low-cost Wizz Air într-o seară de miercuri, 20 decembrie. Era cu 10 zile înainte ca în ţară să se dea alarma fugii fostului primar de Constanţa. Avionul trebuia să plece în cursă la ora 20.15, spre Roma, dar pentru că zborul Roma-Bucureşti a întârziat, decolarea a fost amânată până la ora 21.

„Cu acest zbor am părăsit eu ţara. În avion cu mine a zburat şi celebrul primar de la Constanţa. Mi s'a părut ceva ciudat la el pentru că era că pe ace, se uită la toţi oamenii care treceau pe lângă el. Acum să aflu că a fugit din ţară. Toţi spun că el a părăsit ţara pe 25, dar eu totuşi cred că a fugit atunci pe 20. Serios acum, îl vedeţi pe Mazăre mergând la Roma cu Wizz-ul ca să arunce 2 euro în fântâna aia celebră şi pe urmă să se întoarcă în ţară? Şi să zicem că a zburat la Roma cu scop de afaceri, dar parcă nu'i pentru el Wizz-ul! Sunt tare curios să aflu dacă el chiar a fugit din ţară odată cu mine“, a scris Eduard Péter pe contul său de Facebook, unde a postat şi poza biletului său de călătorie.

Péter este cunoscut în mediul online ca fondator al paginii de Facebook „Berceni - cartierul copilăriei noastre“.

Avionul în care s-a aflat Mazăre trebuia să aterizeze la ora 21.20 pe Aeroportul Ciampino din Roma, dar a întârziat aproape o oră. Conform instrucţiunilor de pe biletul Wizz Air, pentru zborul cu numărul W6 3145, pasagerii trebuia să se prezinte la Aeroportul Henri Coandă din Otopeni la ora 17.15. La ora 18.45, pasagerii treceau de filtrul de securitate, iar la ora 19.35 trebuie să fie prezenţi la poarta de îmbarcare în avion.

Eduard Péter a mai spus pentru Adevărul  că Radu Mazăre era foarte preocupat la aterizarea pe aeroportul din Roma să butoneze telefonul, dând probabil mesaje despre „evadarea“ sa.

„Omul acela clar nu avea ce căuta în avionul de Roma, cu Wizz Air-ul. Era plin de muncitori, de oameni care îşi câştigă pâinea prin străinătate. Nimeni nu i-a dat atenţie, lumea era mai preocupată să stea cu nasul în telefoane, în tablete, se gândea la sărbători. El era din alt film, se comporta superior, la un moment dat s-a dus la toaletă şi cât a aşteptat se uita arogant în stânga şi-n dreapta, se vedea că nu are ce căuta acolo. Era cu ciocatele lui faimoase şi avea doar un ghiozdan din piele. Şi-a planificat totul, la banii lui nu ar fi urcat niciodată într-un low cost, nu e clar?“, a declarat Eduard.

Plecarea lui Radu Mazăre a ieşit la iveală sâmbătă, 30 decembrie, când fostul primar nu s-a mai prezentat la apelul săptămânal impus de măsura de control judiciar sub care se afla. Radu Mazăre a transmis de la bun început un mesaj, în mod public, pe care dacă l-ar fi luat în seamă anchetatorii n-ar mai fi privit astăzi lung în urma fugarului.

Pe site-ul radumazare.ro, creat de PSD în anul 2008, imaginea în oglindă a lui Radu Mazăre (aceeaşi de pe afişele electorale) priveşte râzând spre un interlocutor nevăzut, în timp ce mâinile sale, cu pumnii strânşi, exprimă o tranzacţie: dai banii, iei banii. În susul paginii a fost plasat un motto elocvent: „Fii cu ochii pe mine!“ - transmitea asta cel care a condus Constanţa din 2000 până în iunie 2015.

Lăsat aproape liber, sub control judiciar, Mazăre a întins-o din ţară în insula Madagascar, unde şi-a construit din timp un refugiu, pe care l-a arătat încă de la început public. „Ăsta e visul meu, chiar vorbeam cu frati-miu, să ajungem la bătrâneţe doi moşuleţi care să navige pe o barcă prin lume. Mi-ar fi plăcut să fiu explorator la National Geographic“, mărturisea el într-un interviu acordat „Adevărul de Constanţa“.



populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...